duminică, 26 iulie 2009

De văzut, de vizitat

A trecut o săptămînă și încă nu-mi găsesc cuvintele cu care să descriu ceea ce am simțit, ceea ce m-a făcut să-mi doresc să vă împărtășesc și vouă trăirile mele...
Pe 20 iulie, de ziua Sf. Ilie, eram în trecere spre Brașov, venind dinspre Pitești. O inspirație de moment a celui care conducea mașina în care ne aflam, a făcut să ne abatem puțin de la traseul antestabilit și să facem o scurtă oprire la mănăstirea din Valea Mănăstirii, Argeș (la vreo 32 km de Cîmpulung Muscel). O zonă săracă material (dacă e să judeci după casele oamenilor), dar extrem de frumoasă de liniștită și de bogată (dacă te raportezi la oamenii pe care/i întîlnești acolo).
Am ajuns pe la prînz, slujba religioasă era pe sfîrșite, preotul rostea binecuvîntările. Apoi toată lumea a fost invitată la masă: vizitatori, ca noi, copiii localnicilor, oamenii bisericii. Am acceptat invitația doar pentru că ne-a fost jenă să refuzăm; ca să le facem o plăcere celor de acolo...ulterior ne-am dat seama că plăcerea urma să fie nebănuită pentru noi, cei de la masă...
Mîncăruri simple, dar pregătite și servite cu multă dragoste: supă cu găluști, varză cu pește prăjit și că mămăliguță, gogoși calde și aromate, apă de izvor... rugăciune, mulțumire, închinare...hrană pentru trup, dar mai ales pentru suflet... (Acum cred că înțeleg și cum a potolit Iisus foamea a mii de oameni cu doi pești și trei pîini.) Nu sunt o persoană religioasă, dar acolo divinul se respiră odată cu aerul !
Am plecat de acolo cu o pace adîncă în suflet și în minte; mă simțeam ca și cum toate problemele mele s-ar fi rezolvat, ca și cum nimic rău nu mi s-ar mai fi putut întîmpla. Încă stăruie în toată ființa mea acea stare pe care nu știu cum s-o numesc, pe care nu știu cum s-o descriu...
Dacă aveți ocazia să treceți pe acolo, dacă deja ați fost sau dacă vă creați această ocazie, poate mă ajutați să găsesc cuvintele potrivite !
P.S. Tot în zonă. Mănăstirea Nămăiești, cu biserica veche săpată în stîncă. Din păcate, contemporanii noștri s-au gîndit să o "completeze" cu tindă și cu turlă și i-au stricat farmecul sălbatic (e doar o părere personală, prefer ca lucrurile vechi și frumoase să nu fie afectate de modernitate !).

2 comentarii:

  1. Curtea si casa Domnului sunt locuri din care plecam totdeauna impacati cu noi insine si cu ceilalti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, aşa ar trebui să fie, dar nu am simţit acelaşi lucru prin alte locuri, pe unde am trecut...
    De exemplu, bisericuţa de piatră de la Nămăieşti mi-a creat un sentiment special în urmă cu nişte ani. Acum, văzând-o "modernizată", mi-a lăsat un gol în suflet.

    RăspundețiȘtergere

Check out videos from Vama