duminică, 26 iulie 2009

De văzut, de vizitat

A trecut o săptămînă și încă nu-mi găsesc cuvintele cu care să descriu ceea ce am simțit, ceea ce m-a făcut să-mi doresc să vă împărtășesc și vouă trăirile mele...
Pe 20 iulie, de ziua Sf. Ilie, eram în trecere spre Brașov, venind dinspre Pitești. O inspirație de moment a celui care conducea mașina în care ne aflam, a făcut să ne abatem puțin de la traseul antestabilit și să facem o scurtă oprire la mănăstirea din Valea Mănăstirii, Argeș (la vreo 32 km de Cîmpulung Muscel). O zonă săracă material (dacă e să judeci după casele oamenilor), dar extrem de frumoasă de liniștită și de bogată (dacă te raportezi la oamenii pe care/i întîlnești acolo).
Am ajuns pe la prînz, slujba religioasă era pe sfîrșite, preotul rostea binecuvîntările. Apoi toată lumea a fost invitată la masă: vizitatori, ca noi, copiii localnicilor, oamenii bisericii. Am acceptat invitația doar pentru că ne-a fost jenă să refuzăm; ca să le facem o plăcere celor de acolo...ulterior ne-am dat seama că plăcerea urma să fie nebănuită pentru noi, cei de la masă...
Mîncăruri simple, dar pregătite și servite cu multă dragoste: supă cu găluști, varză cu pește prăjit și că mămăliguță, gogoși calde și aromate, apă de izvor... rugăciune, mulțumire, închinare...hrană pentru trup, dar mai ales pentru suflet... (Acum cred că înțeleg și cum a potolit Iisus foamea a mii de oameni cu doi pești și trei pîini.) Nu sunt o persoană religioasă, dar acolo divinul se respiră odată cu aerul !
Am plecat de acolo cu o pace adîncă în suflet și în minte; mă simțeam ca și cum toate problemele mele s-ar fi rezolvat, ca și cum nimic rău nu mi s-ar mai fi putut întîmpla. Încă stăruie în toată ființa mea acea stare pe care nu știu cum s-o numesc, pe care nu știu cum s-o descriu...
Dacă aveți ocazia să treceți pe acolo, dacă deja ați fost sau dacă vă creați această ocazie, poate mă ajutați să găsesc cuvintele potrivite !
P.S. Tot în zonă. Mănăstirea Nămăiești, cu biserica veche săpată în stîncă. Din păcate, contemporanii noștri s-au gîndit să o "completeze" cu tindă și cu turlă și i-au stricat farmecul sălbatic (e doar o părere personală, prefer ca lucrurile vechi și frumoase să nu fie afectate de modernitate !).

marți, 14 iulie 2009

C-o fi, c-o păţi, copsi - ţeapă la nivel înalt

Aş minţi să spun că nu mă aşteptam la aşa ceva... dar trebuie să spun că nu mă aşteptam la ceva de acestă amploare!
Este vorba despre participarea mea la un interviu de atestare, la colegiul psihologilor, la comisia de psihologie educaţională (precizarea comisiei e necesară pentru că nu se întâmplă la toate comisiile ce i ş-a întâmplat mie azi). Este vorba despre nerespectarea legii, de fapt a normelor de atestare, elaborate- culmea mirării !- tot de către ei.
Va trebui să mă adun, pentru a deveni coerentă... Deci:
1. Art. 10 lit. c) din normele de atestare elaborate de comisia sus-numită (în conformitate cu normele de aplicare a legii 213/2004) spune că poţi dobîndi dreptul de liberă practică în regim autonom, în baza experienţei profesionale dovedite, dacă:
  • desfăşori activitate de predare în învăţămîntul preuniversitar,
  • grad didactic II,
  • minim zece ani vechime
  • şi dacă desfăşori activităţi specifice domeniului: evaluare şi diagnoză, consiliere şcolară şi vocaţională

2. Normele de aplicare a legii 213/2004 , art 13, lit. b) spun că experienţa profesională trebuie dovedită printr-un extras din fişa postului.

Auzind una-alta despre colegiu (bîrfe, şmenuri, şuşanele...) şi categorisind precizările din norme drept ambigue, mi-am zis că este cazul să clarific unele aspecte. L-am contactat întîi pe consilierul juridic al colegiului, care nu mi-a răspuns la întrebare; apoi am apelat la conducerea filialei judeţene, unde mi s-a spus că am interpretat corect normele; drept urmare am depus dosarul pentru "autonom". E nevoie să precizez şi că în art. 10, lit. a) din normele de aplicare a legii 213/ 2004 se precizează că primul pas este depunerea dosarului la comitetul filialei pentru verificarea conţinutului şi pentru conformitate.

14 iulie 2009, ora 14, ziua interviului

Etajul 5 al unui hotel-şcoală de aplicaţie pentru Colegiul Economic Viilor = sediul Colegiului Psihologilor din România; un coridor nu prea lung, dar strîmt; vreo 10 scaune şi vreo 60 de persoane; membrii comisiei la masă (pînă pe la 14:30, deşi ora anunţată era 14!); căldură mare, moncher! ; cîteva cucoane (care cunoşteau mersul lucrurilor) lipite de uşa sălii în care urma să se desfăşoare interviul au declarat că se intră în ordinea în care s-au aşezat ele acolo, deşi erau persoane care veniseră de aiurea, din nordul vestul şi din estul ţării, încă de la ora 10; doar că stătuseră afară, înăuntru neputîndu-se respira.

Îmi vine rîndul să intru, printre ultimii, pentru că nu fac faţă înghesuielii şi mirosului de transpiraţie. Deja ieşiseră cîteva persoane, aflate în aceeaşi şituaţie cu mine, care primiseră doar supervizare, NU autonom.

Mi se cere să mă prezint, deşi nu cunoşteam pe niciunul din membrii comisiei şi nici nu purtau ecusoane sau ceva, care să mă ajute să-mi dau seama cu cine stau de vorbă. Mă prezint şi una din membrele comisiei (probabil cea care îmi studiase dosarul) deschide un carneţel şi spune: supervizare.

-Nu, zic eu, autonom. Conform normelor de atestare...

-Comisia decide (ulterior aveam să aflu că e refrenul zilei).

-Decide, dar conform legii..., zic eu, insistînd să... nimic....

Se deschid cărţi, se citesc articole din norme, se interpretează....

-Doar dacă sînteţi licenţiată în psihologie, mi se spune de către o altă membră.

-Sînt, că de-aia am ajuns aici...

-Doar dacă predaţi psihologie...

-În norme nu se precizează; se spune doar activitate de predare în învăţămîntul preuniversitar!

-Nu se precizează, dar se subînţelege...

-Particula "lege" din acest cuvînt nu se substituie legii.

-Comisia decide cum interpretează.

Am înţeles despre ce e vorba: discuţia se poartă de pe poziţia noi (comisia) sîntem OK, tu eşti ne-OK şi este o "tranzacţie încrucişată" (Adultul meu se adresa Adultului lor, iar ei stăteau de vorbă cu Copilul meu din starea lor de Părinte- curată Analiză Tranzacţională ). Deci, nu e cazul să lungim discuţia, nu mai am răbdare, hotărîrea era luată de mult, de cînd se citise dosarul, aşa că cer permisiunea să plec.

-Nu plecaţi de aici pînă nu vă convingem că avem dreptate.

-M-aţi convins, zic ca să scap; şi adaug: aveţi dreptate din punctul dvs. de vedere.

-Sîntem toţi psihologi aici, ne putem da seama că nu v-am convins. (Sfînt profesionalism! cum şi-au dat seama că nu sunt de acord cu interpretarea lor! )

Mă simţeam sechestrată, parcă eram în povestea cu cei care au furat maşina lui Gigi Becali; doar că eu eram şi cea furată, şi cea sechestrată!

-Atunci, filiala judeţeană de ce mi-a dat "conform" pentru dosar?

-Filiala judeţeană are doar rol administrativ.

-Nu-i văd rostul, dacă legea se interpretează acolo altfel decît aici.... Dar să revenim la dosarul meu...

Citim încă o dată şi ajungem la ultimul criteriu "dovada..."

-Fişa postului, zic eu, conform legii.

-Nu e suficient...

-De ce? Nu aşa se precizează în norme?

-Comisia decide!

Nu mai am răbdare, chiar vreau să plec; discuţia nu-şi mai are rostul; dar răspunsul este, din nou, cel de mai sus.

Revin la fişa postului şi le explic că, meseria de învăţător presupune, la fiecare început de clasă I evaluare şi diagnoză, apoi, la fiecare sfîrşit de clasă a IV-a, completez fişa de caracterizare psiho-pedagogică şi dau recomandare pentru viitorul traseu şcolar făcînd astfel consiliere vocaţională, şi- pe tot parcursul şcolarităţii, consiliere şcolară.

-Nu consilere de-aia! mi se spune.

-Dar de care? întreb, însă nu primesc răspuns...

-Tot ce spuneţi faceţi pentru că reprezintă obligaţii de serviciu.

-Şi asta nu înseamnă fişa postului? Iarăşi niciun răspuns...

Adaug că ştiu la ce se aşteaptă când se referă la dovadă; chiar eu cunosc persoane care şi-au luat adeverinţe de la diverse firme şi fundaţii, cum că au prestat activitate de psiholog; dar, după părerea mea una este s-o faci pe bune, alta este să prezinţi adeverinţă. Mi se spune că e treaba comisiei să decidă ce dovezi sunt bune şi care nu. Atunci de ce s-or mai fi referit în normele de atestare la fişa postului?

Interviul s-a încheiat cu refrenul comisia decide şi cu întrebarea: acceptaţi supervizare? Nu aş fi acceptat, dar propoziţia de pe site-ul copsi: nu se admit contestaţii şi cele aproximativ 50% din salariu pe care le-am cheltuit cu întocmirea dosarului, cu taxe şi cu drumuri m-au făcut să accept. Regret că am acceptat şi, cel mai mult regret faptul că nu ştiu ce să fac; legal vorbind nu cred că am soluţii...

Tradus în limba marţiană (cei care au citit Eric Berne sau care ştiu despre analiza tranzacţională înţeleg la ce mă refer), modul (comisiei de psihologie educaţională ) de a interpreta legile sună astfel: Scopul nostru este să facem bani şi, dacă nu ai înţeles asta, cu atît mai rău pentru tine. Deci nu poţi să primeşti autonom, pentru că nu ne atingem noi scopul. Supervizare este cu totul altceva! Îţi iei supervizor, care e tot de-al nostru şi care tot bani vrea să facă; te duci la formare continuă, organizată de noi şi-ai noştri, atestată de noi, cu taxe care tot la noi vin; apoi, alt dosar, altă taxă pentru un alt interviu... şi, de n-o fi să fie, nu se admit contestaţii. Pîinea şi cuţitul sunt la noi, deci nu-ţi face planuri de viitor, nici de dezvoltare a carierei, dacă în aceste planuri nu incluzi banii tăi care trebuie să ajungă la noi !!!

Acum abia cred că înţeleg de ce se dau avize psihologice pe bandă rulantă, oricui cere, uneori printr-o terţă persoană, doar în schimbul achitării taxei ! Mă gîndeam cît trebuie să fii de inconştient sau de incompetent să faci aşa ceva... De fapt e vorba de "modelul parental" (dacă aşa ne-au învăţat cei "de sus" !) şi de a aduna banii necesari pentru un nou interviu, pentru o schimbare de treaptă, pentru....

luni, 6 iulie 2009

Îmi place (3)

Îmi place să cumpăr seminţe de legume şi să descopăr ce iese în comparaţie cu ceea ce am cumpărat.
Campioanele surprizelor sunt pachetele cu fasole şi dovlecei (cel puţin, din experienţa mea de până acum).
Pe pachetul cu fasole cherokee (sper să scriu denumirile corect!) scria că este o fasole cu tulpină înaltă, viguroasă, cu păstăi de dimensiuni mari...Ce a ieşit? O fasole cu tulpina joasă, cu păstăi subţiri (fasole oloagă, cum i se spune); în schimb, fasolea care, conform înscrisurilor de pe pachet era oloagă, a crescut ca cea din Jack şi vrejul de fasole.
Vreo doi ani la rând am cumpărat seminţe de dovlecel, din care- invariabil- ieşeau dovleci turceşti. Anul acesta am decis să cumpăr seminţe de zucchini şi, în sfârşit, am dovlecei: din cei obişnuiţi... ce, voiaţi să fie chiar ce scria pe pachet?
Îmi place să cumpăr seminţe de legume; totul e ca un joc al surprizelor, ca în viaţă- de multe ori: cât de diferite pot fi aşteptările de împliniri?

joi, 2 iulie 2009

"Fir-ar a dracului de ţară!"

Sunt vorbele pe care le-am auzit spuse de un bătrîn, în urmă cu vreo trei zile, într-un mijloc de transport în comun.
Mărturisesc că m-au şocat: poate din cauza reminiscenţelor de educaţie patriotică pe care am primit-o în şcoală (pe vremea comuniştilor, e drept, dar totuşi educaţie patriotică!) sau poate din cauza bunicilor şi a străbunicilor mei, care au luptat pe front pentru ţara asta...
Apoi, bătrînul s-a şi explicat: venea de la spital; trebuia să facă o tomografie... nu a avut bani de şpagă; de taxă nici atît; prin urmare, aparatul din spital nu funcţionează! doar la o clinică particulară din oraş... (cunosc procedura, am trecut cu ambii părinţi prin poveşti de genul ăsta...). Şi a continuat: "nu avem doctori, nu avem profesori, nu avem bani pentru pensii, nu mai avem nimic! Fir-ar a dracului de ţară!"
Au trecut trei zile în care nu m-am mai gîndit la chestiunea respectivă, dar m-am tot uitat la părinţii mei (pensionari onorabili, unul din sistemul de sănătate, celălalt din învăţămînt...am zis onorabili? mai bine ziceam săraci!) cum se uită la TV şi află despre primele de vacanţă de la ministerul de finanţe (13 milioane de euro), despre fîntînile primarului din sectorul 3 (4 milioane de euro), despre scena doamnei Ridzi (10 scînduri- 75 000 de euro), despre salariile directorilor din ministerul agriculturii (majorări de 30-50%)... află şi îşi fac inimă rea gîndindu-se că li s-a spus că e criză şi că pensiile lor s-au plătit cu preţul îndatorării ţării...M-am uitat la ei cum suferă şi mi-a venit să zic: "Fir-ar....!"

Check out videos from Vama