duminică, 28 iunie 2009

Sau poate nu va muri niciodată?!?

Toate posturile de ştiri vorbesc despre moartea lui Michael Jackson. Nu am fost mare fan, dar nu aveam cum să nu îi apreciez talentul şi carisma. Mi-a fost milă de el în timpul vieţii, i-am urît pe "vulturii" care l-au atacat, dar şi pe cei din jurul lui, care l-au exploatat fără să-i dăruiască măcar un strop de iubire sinceră. Mi-e milă şi acum, cînd aceeaşi "vulturi", plus unii noi (se editează/reeditează discuri peste noapte!) se hrănesc cu ce a mai rămas...
A murit... sau poate nu va muri niciodată!
Pentru toţi cei care l-au apreciat şi iubit pe Michael...

vineri, 26 iunie 2009

Vacanţaaa !!!!!

Îmi place să fiu în vacanţă!
Pentru că îmi pot face propriul program, fără să dau explicaţii de ce aşa şi nu altfel...
Pentru că îmi permit să uit în ce zi sînt, în ce dată, cît e ceasul...
Pentru că îmi acord privilegiul de a nu mai face şi a nu mă mai gîndi la ceea ce "trebuie", ci la ceea ce îmi doresc...

duminică, 21 iunie 2009

Parfumul florilor de tei

În fiecare iunie, parfumul florilor de tei îmi aminteşte de copilărie şi mă face să reflectez la paralela cu zilele noastre.
Cum înflorea teiul, ne găseam pretextul să ne strîngem cîţiva copii şi să plecăm în pădure (acelaşi pretext îl găseam şi cînd înfloreau mărăcinii/gherghinarii, şi cînd înflorea salcîmul, şi cînd...eh! dar cîte pretexte nu găsesc copiii, atunci cînd au nevoie de ele!). Ne suiam în tei, deşi eram preveniţi că teiul se rupe uşor,că e periculos ceea ce facem... Sport extrem, adrenalină... s-ar numi în limbajul actual...
Mai tîrziu, parfumul florilor de tei a adăugat un plus de savoare unui prînz petrecut cu o persoană dragă inimii mele la o terasă din centrul oraşului Piteşti...
Şi, de fiecare dată, parfumul florilor de tei îmi aduce în memoria afectivă pe d-na Zamfirescu (profa de mate, cum ar zice elevii de azi), care are un tei la poartă şi care făcea prăjituri mirosinde a miere şi a flori de tei...
Parfumul florilor de tei îmi reînvie amintiri dragi şi mă face să simt adierea blîndă a fericirii, suavă- dar persistentă- ca şi parfumul florilor de tei!

vineri, 19 iunie 2009

Băsescu are dreptate!

Da, probabil îmi voi atrage multe reproşuri cu ceea ce voi spune.Dar îmi asum acest risc!
"Şcoala scoate tîmpiţi" a zis preşedintele ţării şi a supărat multă lume. Voi mai supăra şi eu pe alţii. Da,şcoala scoate tîmpiţi şi, mai grav, unii dintre ei, -tîmpiţii-tîmpiţilor- , se întorc/rămîn în şcoală ca să creeze noi şi noi "tîmpiţi".
Mai întîi voi preciza că îi iubesc şi îi respect pe unii dintre dascălii mei, datorită cărora sînt cum şi ceea ce sînt acum. Apoi voi spune că, de-a lungul timpului,am cunoscut mulţi dascăli minunaţi.
Calificativul "tîmpiţii-tîmpiţilor" ar putea fi contestat de unii; ar vrea să spună vorbe ca: "dăruire", "pasiune", "vocaţie","sacrificiu"... Da, s-ar putea spune şi aşa.
Dar, meseria de profesor a devenit una contra naturii. Căci altfel cum poţi numi exercitarea unei profesii care nu îţi mai asigură veniturile necesare unui trai decent, care nu-ţi mai conferă demnitate, în care nu mai găseşti satisfacţia muncii...?
Şi sînt mulţi care o mai exercită, mulţi o fac foarte bine, cu dragoste şi cu pasiune, chiar dacă îşi neagă instinctul de conservare, care le spune cu totul altceva.
Şi vor ieşi şi alţi "tîmpiţi" din şcoală, care vor duce mai departe această nobilă profesie, cea de dascăl!
Şi vor fi şi alţi politicieni care să le spună, care să le demonstreze prin atitudinea faţă de ei că sînt nişte "tîmpiţi", care scot de pe băncile şcolii alţi "tîmpiţi"!
A fi sau a nu fi "tîmpit"??? Iată întrebarea momentului!!!

luni, 15 iunie 2009

Lecţia zilei

Urcă-te în trenul care opreşte în gara vieţii tale, atunci cînd opreşte; nu se ştie dacă acest tren va mai opri vreodată în respectiva gară!

luni, 8 iunie 2009

Amintiri din copilărie (2)

De curînd, cineva care-și zice AdiTurbo a lansat un apel către cei care mai au surprize de la Turbo, Tipi-tip și alte astfel de produse care ne-au colorat copilăria; dorește să cumpere sau să facă schimb de dubluri. Întîi am zîmbit, apoi mi-am amintit cu cîtă pasiune le colecționam, așa că... i-am promis că le voi căuta. Din păcate, n-am găsit surprizele, dar această căutare mi-a dat ocazia să revăd colecțiile copilăriei mele: șervețele, cărți poștale ilustrate, felicitări...
Mulțumesc, Adi, pentru că mi-ai amintit de copilărie!
P.S. Dacă cineva mai are astfel de surprize, îl invit să le ofere spre schimb sau vînzare lui AdiTurbo pe LumeaeMică.

duminică, 7 iunie 2009

Îmi place (2)

Îmi place sărbătoarea Rusaliilor! Cu toate obiceiurile moştenite (oarecum modificate de oameni şi de vremuri), cu toate ritualurile ei.
Îmi place să particip la alegerea şi cumpărarea vaselor care vor fi împărţite (oale şi străchini de lut în copilăria mea, căni şi farfurii de faianţă sau plastic acum!). Îmi place să particip la pregătirea (şi mai ales la consumarea!)colivei şi a colarezului (oare mai ştiu mulţi ce este?), să împart şi să primesc împărţituri. E un mod de a-ţi aminti de tine şi de cei din jurul tău: de cei morţi în Sâmbăta Moşilor, de cei vii în Duminica Rusaliilor.
Îmi place să merg la biserică duminica dimineaţa pe "covorul" de frunze de nuc şi de tei, îmi place obiceiul cu udatul mormintelor cu vin şi apă, apoi acoperitul lor cu aceleaşi frunze de nuc şi de tei. Vasele care se dau de pomană pentru cei care nu mai sânt se trec peste mormântul acestora, ca o punte peste fiinţă şi nefiinţă. Vasele pe care şi le dau cei vii (legându-se ca veri, verişoare, surate "pînă la moarte") sînt şi ele o punte: peste timp şi spaţiu (chiar dacă drumurile vieţii ni s-au despărţit şi nu ne mai putem întîlni ca să reînnoim legămîntul, duminica Rusaliilor este prilej să îmi amintesc de cei de care m-am legat în copilărie prin acest ritual!)
Îmi place sărbătoarea Rusaliilor şi cred că le-a mai plăcut şi altora, de au declarat-o sărbătoare naţională şi au recunoscut-o ca atare printr-o zi nelucrătoare.
Îmi place sărbătoarea Rusaliilor!!!

joi, 4 iunie 2009

Psihomil 6

Tocmai am venit acasă de la simpozionul de psihologie militară Psihomil 6. Ediție aniversară. Eu-pentruprima oară la o astfel de manifestare (nu mă refer la simpozion ca manifestare, ci la mediul de manifestare).
Calitate, cu mici minusuri, ca în tot ce este omenesc.
Dar m-am simțit minunat și... mulțumesc organizatorilor! (sună prea festivist? mulțumirile sunt din inimă, iar asta nu are nici o legătură cu festivismul!)
Ruxandra Rășcanu- prof.univ. dr. Mi-a plăcut mult: profesionistă, deschisă, excepțională!

miercuri, 3 iunie 2009

Amintiri din copilărie

De vreo patru săptămîni mă simt ca Nică al lui Creangă. O pupăză şi-a făcut cuib în grădina mea. O pupăză atipică, aş putea spune, dacă mă gîndesc la faptul că şi-a făcut cuibul într-un brad, nu în tei.
În fiecare dimineaţă, începînd că ora 5:00, pupăza are program de cîntare: pu-pu-pup!
Cred că abia acum îl înţeleg mai bine pe Nică, deşi mie nu-mi zice nimeni "scoală că...". Şi tot acum îmi dau seama ce adînc sînt înrădăcinate în noi unele credinţe, deşi-aparent-nici nu credem că ele există. Mă trezesc devreme să "iau ceva în gură" (să mănînc ceva, pentru cine nu ştie expresia sau e tentat/ă să se gîndească la altceva!), ca să nu mă "spurce", aşa cum îmi spunea şi cum mă învăţa bunica mea (Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească!)în copilărie. Mă executam atunci ca să nu o supăr, deşi mi se părea o credinţă ridicolă; ridicolă mi se pare şi acum această credinţă, dar mă execut, ca şi cum aş împlini o misiune, o datorie de veacuri a neamului meu.
Şi, dacă mă gîndesc mai bine, acum înţeleg exact de ce demersurile terapeutice ale psihologilor durează atît de mult, de ce "travaliul de doliu" după astfel de credinţe este atît de dificil. Recunoaştem că ceva ne este nefolositor sau, mai rău, ne este nociv, dar ne e greu să ne desprindem de acel ceva! Sau, cum zice românul, "rău cu rău, dar mai rău e fără rău!".
Hai să facem să ne fie bine!

Check out videos from Vama