Al cincilea anotimp...

Am avut cîteva săptămîni în care am muncit extrem de mult. Inclusiv sîmbetele şi duminicile, ceea ce de obicei nu fac.
Uneori, eram atît de preocupată de ceea ce făceam, încît îmi dădeam seama că aproape uitam să respir. De fapt, uitam să mă bucur că încă mai respir!
În toată nebunia asta, mi-am făcut timp să merg la spectacol: era vorba despre domnul TUDOR GHEORGHE, cu "Al cincilea anotimp". Acolo, de la dumnealui, am aflat că au înflorit salcîmii.
Locuiesc la ţară, salcîmii sînt în faţa porţii mele; în mod normal, n-aş putea să ies din curte fără să îi văd, fără să le simt parfumul. Şi, cu toate astea, mi s-a întîmplat!
În dimineaţa următoare, i-am văzut şi le-am inspirat parfumul. Apoi am văzut albul-gălbui al florilor de soc, şi rozul florilor de măceş, şi roşul aromat al trandafirilor de dulceaţă... E mai, e florar, iar eu nu am avut timp să văd, să simt asta!
Au înnebunit salcîmii, dar nu mai avem timp să ne bucurăm de ei, nici măcar nu mai observăm frumuseţea din jurul nostru...
Al cincilea anotimp, un spectacol dedicat femeii de maestrul Tudor Gheorghe.
Al cincilea anotimp, o sintagmă pe care eu aş dedica-o fiecăruia dintre noi, timpului necesar ca fiecare să devină sieşi al cincilea anotimp, sărbătoririi faptului că ai ales să te bucuri de flori, de soare, de muzică, de timp...

Hotel în Parcul Chindia?

Parcul Chindia din Tîrgovişte este în pericol.
Povestea începe cu a fost odată...
Nişte minţi "îndrăzneţe" şi "inovative" s-au gîndit în 2008 să construiască acolo, pe malul lacului, un hotel. Hotărîrea consiliului local a fost anulată atunci printr-o hotărîre judecătorească, în urma unei acţiuni cu profund caracter civic (1200 de semnături strînse de la cetăţenii nemulţumiţi).
Şi continuă povestea cu: ... mai e şi acum că se întoarce...
În 2010, pe 27 decembrie, apare o altă hotărîre a consiliului local municipal (nr. 367), prin care se scoate "la licitaţie publică în vederea concesionării, pe o perioadă de 20 de ani, un teren în suprafaţă de 1882 mp... în vederea amenajării a 100 de locuri de parcare..." (http://www.pmtgv.ro/hot.html ).
La ce le-o trebui parcare în parc?!?
Se pare că ideea cu hotelul nu s-a pierdut, odată cu declararea ei ca fiind nelegală. Doar că acum hotelul trece prin parcare; sau începe cu o parcare...
Adevărul de seară din 6 ianuarie scrie despre acest subiect http://www.adevarul.ro/locale/targoviste/Hotel-modern-cu-parcare-in_locul_restaurantului_-Brotacei_0_403759995.html
La ce le-o fi de folos hotelul?!? Târgoviştea mai are hoteluri şi nu-mi prea vine-a crede că dau pe-afară de clienţi! E drept, hotel pe malul lacului, în parc, la o aruncătură de băţ de ruinele Curţii Domneşti... altă Marie, desigur, cu altă pălărie...! (Nici măcar nu ştiu dacă e cazul să vorbim despre culoarea politică a participanţilor la acest masacru...)
Nu locuiesc în Tîrgovişte, dar parcul ăla mi-e drag de cînd eram copil... nu l-aş vrea distrus...
Dacă vă abordează tineri (sau mai puţin tineri) voluntari, cu rugămintea de a vă da semnătura pentru a împiedica această acţiune, nu-i refuzaţi, vă rog!!!

De Crăciun... raţia de libertate!

Nu mai mîncăm de mult timp "raţional".

Nu ni se mai vinde nimic cu raţia: nici pîinea, nici zahărul, nici uleiul... pentru că acum raţia nu ne mai este impusă din afară; acum cei mai mulţi îşi fac singuri raţiile de alimente, atît de "raţional" gîndite, încît unii abia au ce mînca pentru a trăi...

În schimb, de 21 de ani încoace, în preajma Crăciunului, unii dintre noi (mai mulţi sau mai puţini, mai revoltaţi, mai deziluzionaţi ori pur şi simplu disperaţi) îşi iau raţia de libertate.

Cei din generaţia mea au fost frumoşii nebuni care au ieşit şi au murit în stradă în decembrie `89, crezînd că ceea ce fac ei e revoluție și că astfel vor dobîndi libertatea. Pentru ei, pentru părinții lor, pentru copiii pe care îi vor avea...

Ieri, Adrian Sobaru și-a luat "rația de libertate" aruncîndu-se de la balcon, în Parlament. (Un gest politic, personal dar și profund uman, pe care chiar cred că nu avem libertatea să-l judecăm dacă e justificat sau nu, dacă reprezenta o soluție sau nu... așa cum tot fac unii de ieri încoace.) Copiii lui nu numai că nu sunt liberi, dar nici viitor nu mai au!

Avem libertate: libertatea de a ne sinucide a devenit pentru unii dintre noi suprema libertate, pentru că viitorul ne-a fost ucis.

Rația de libertate... e cazul să devină tradiție de Crăciunul românilor!

Sărut mîna, Doamnă Învăţătoare!

Doamna învăţătoare Cristiana Anghel a hotărît să se gîndească mai mult la sine, la sufletul său, la familia dumneaei... prin urmare a ales să renunţe la forma extremă de protest prin care ne-a făcut un serviciu şi ne-a dat o lecţie nouă, tuturor.
Sărut mîna, doamnă învăţătoare, pentru ceea ce aţi făcut pentru noi! Şi respect!
De asemenea, mă bucur pentru alegerea pe care aţi făcut-o!
(Am citit şi am urmărit toate reacţiile- pro sau contra gestului domniei-sale. Aveam propriile păreri şi propriile reacţii, dar mărturisesc că nu am avut curajul să mi le exprim pînă acum; sau nu curajul, ci vorbele potrivite pentru gestul doamnei învăţătoare.
De felul meu sunt o persoană bătăioasă; cu ceva atribute înnăscute, de sindicalist. Însă, tot ce am fost în stare să fac a fost să mă retrag dintr-un sindicat care simţeam că nu face nimic pentru mine; şi să mă bat cu statul român şi cu instituţiile sale în instanţă, pe cont propriu. Pentru ce? Pentru a obliga statul- garant al legilor- să aplice legile sale! Gestul meu a fost unul egoist, tocmai de aceea am tot respectul pentru gestul doamnei Anghel, care a fost unul altruist. )
În plus, am avut ocazia să descopăr un alt om minunat:Ioan Selejan, arhiepiscopul de Harghita şi Covasna. Nu doar pentru că a reuşit să-i vorbească de la suflet la suflet, ci şi pentru că o poartă în sufletul său pe învăţătoarea care i-a pus condeiul în mînă.
Sper să nu mai fie nevoie de încă o Cristiana Anghel, cu atît mai mult sper să nu mai fie nevoie de încă un tribut plătit de însăşi Doamna Învăţătoare Anghel.
Ar fi bine să ne învăţăm lecţia!
Sărut mîna, Doamna Învăţătoare!

Nu ne-am ales job-ul potrivit !

Miercuri, 21 iulie.
Biblioteca comunală (scuze, cacofonia face parte din denumirea oficială).
Bibliotecara (fugită din concediu medical), o învăţătoare (eu) şi o elevă. Zor mare să se amenajeze o încăpere proaspăt vopsită (şi mult mînjită) pentru că joi urma ca această încăpere să devină sala ce va adăposti echipamentele ce vor fi livrate prin programul biblionet. Femeie de serviciu nu există în schemă/ organigramă, dar nici în fişa postului bibliotecarului nu sînt prevăzute astfel de sarcini de serviciu.
Mă iau iarăşi de... de cine? Da, de primar. Întîi are tendinţa de a pasa responsabilitatea. Cui? Nu ştim cui, doar zicea că nu este şef peste femeile de serviciu. Apoi că, dacă ocupantul postului nu este capabil, să iasă la pensie (parcă nu am avea destui pensionari pe cap de salariat!). Apoi că, dacă a accesat programul biblionet (accesat înseamnă semnat documentele, de accesare s-a ocupat biblioteca), nu e suficient cît s-a implicat? Nu e suficient, zic eu, dacă vreţi şi să implementaţi programul. O mai coteşte şi prin ograda şcolii, că şi profesorii împrumută cărţi. Da, dar biblioteca comunală este subordonată primăriei, nu şcolii.
În sfîrşit, aşa cum a spus marada într-un comentariu la o postare anterioară, decide să se şi implice, să rezolve.
Trimite după muncitorul căruia i se ceruse să confecţioneze galeriile pentru perdele. Vine "afumat" de dimineaţă, urmat de profesorul de sport, care ducea galeriile şi ciocanul. Îl pune pe acesta să se urce pe o masă, să bată cuiele (că tu eşti meseriaşul, iar eu salahorul) şi să agaţe galeriile. Îl ajut şi eu, că nici să-şi rupă ăla gîtul nu era o soluţie; deşi i-aş fi rupt eu gîtul cînd îl vedeam cum ne priveşte zeflemitor şi oarecum victorios, doar ne pusese la treabă!
Trimite apoi după femeia de serviciu, care fusese căutată vreo trei ore şi care părea de negăsit. Vine, îmbrăcată în fustă albă şi crăpată foarte sexy, în bluză flu-flu, cu decolteu foarte adînc... (Mă uit la hainele şi la mâinile noastre pline de var, de vopsea şi de praf). Îi spune despre ce e vorba. Azi? întreabă ea. Apoi oftează şi pleacă acasă să îşi schimbe hainele şi să mănânce de prînz. Vine după vreo oră şi se aşează să se odihnească puţin înainte să înceapă munca.
Şi m-am gîndit la mine, la bibliotecară şi la proful de sport: ce ne-or fi trebuit studii superioare ca să facem pe muncitorii şi pe femeile de serviciu? Şi m-am gîndit la eleva care ne ajuta: dacă ar cere consiliere vocaţională, ce i-aş spune?
Clar, noi nu ne-am ales job-ul potrivit!
Oricum, pînă la urmă, implicarea domnului primar a avut un rezultat concret şi pentru asta îi mulţumesc (cred că e prima dată cînd o fac, dar acum chiar e pe merit).
Despre cum ne alegem şi cum ne facem meseria... vorbim şi cu alte ocazii...

Alegeri... alegeri...

Cred că m-am născut sub zodia proastelor alegeri.

Taman ce preşedintele Băsescu zise că 99% dintre români sunt adepţi ai manelelor şi fix în aceeaşi zi eu eram la un concert Tudor Gheorghe.Am ales să fiu în ăilalţi 1%; ce să fac dacă prefer un artist care şi-a pus vocaţia în slujba poeziei româneşti pe care o cîntă şi o interpretează de mă face să mă cutremur de fiecare dată ?

Am ales să votez cu Antonescu, deşi eram sigură că nu are cum să cîştige în condiţiile României de azi. Şi am ales să-mi fac publică opţiunea, în ciuda faptului că e mult prea mult portocaliu în judeţul în care vieţuiesc, inclusiv în comuna mea.

Am ales să mă bucur că directoarea şcolii din sat a ajuns -în sfîrşit!- pe un post
de inspector şcolar, că- Doamne! de cînd îşi dorea asta! Am ales să mă bucur de reuşita ei, cînd -de fapt- îşi dorea să i se regrete plecarea şi să fie plînsă...

Chiar şi azi, de Dragobete, am ales...

Cărţile copilăriei ...(şi nu numai ! )

Am recitit de curînd "Micul prinţ", al lui Antoine de Saint-Exupery...
O carte "închinată unui om mare", după cum însuşi autorul mărturiseşte...apoi motivează:

• pentru că acel om mare îi este cel mai bun prieten
• pentru că acel om mare "poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii"
• pentru că acel om mare "are nevoie de multă mîngîiere"
• pentru că "şi acest om mare a fost cîndva copil"...

Minunată carte, minunate motive pentru care să o scrii şi să o dedici cuiva. Pentru că m-a făcut să mă întreb:

• cîţi dintre noi mai pot spune că au, printre prieteni, un cel mai bun prieten? Mai avem timp pentru prieteni?
• cîţi oameni mari mai pot să priceapă nu totul, ci măcar cărţile pentru copii ?
• cîtă mîngîiere mai oferim celor care au nevoie ?
• şi cîţi dintre noi îşi mai aduc aminte de copilul care au fost, de copilul din ei ?

Vacanţaaa !!!!!

Îmi place să fiu în vacanţă!
Pentru că îmi pot face propriul program, fără să dau explicaţii de ce aşa şi nu altfel...
Pentru că îmi permit să uit în ce zi sînt, în ce dată, cît e ceasul...
Pentru că îmi acord privilegiul de a nu mai face şi a nu mă mai gîndi la ceea ce "trebuie", ci la ceea ce îmi doresc...

Băsescu are dreptate!

Da, probabil îmi voi atrage multe reproşuri cu ceea ce voi spune.Dar îmi asum acest risc!
"Şcoala scoate tîmpiţi" a zis preşedintele ţării şi a supărat multă lume. Voi mai supăra şi eu pe alţii. Da,şcoala scoate tîmpiţi şi, mai grav, unii dintre ei, -tîmpiţii-tîmpiţilor- , se întorc/rămîn în şcoală ca să creeze noi şi noi "tîmpiţi".
Mai întîi voi preciza că îi iubesc şi îi respect pe unii dintre dascălii mei, datorită cărora sînt cum şi ceea ce sînt acum. Apoi voi spune că, de-a lungul timpului,am cunoscut mulţi dascăli minunaţi.
Calificativul "tîmpiţii-tîmpiţilor" ar putea fi contestat de unii; ar vrea să spună vorbe ca: "dăruire", "pasiune", "vocaţie","sacrificiu"... Da, s-ar putea spune şi aşa.
Dar, meseria de profesor a devenit una contra naturii. Căci altfel cum poţi numi exercitarea unei profesii care nu îţi mai asigură veniturile necesare unui trai decent, care nu-ţi mai conferă demnitate, în care nu mai găseşti satisfacţia muncii...?
Şi sînt mulţi care o mai exercită, mulţi o fac foarte bine, cu dragoste şi cu pasiune, chiar dacă îşi neagă instinctul de conservare, care le spune cu totul altceva.
Şi vor ieşi şi alţi "tîmpiţi" din şcoală, care vor duce mai departe această nobilă profesie, cea de dascăl!
Şi vor fi şi alţi politicieni care să le spună, care să le demonstreze prin atitudinea faţă de ei că sînt nişte "tîmpiţi", care scot de pe băncile şcolii alţi "tîmpiţi"!
A fi sau a nu fi "tîmpit"??? Iată întrebarea momentului!!!

Îmi place

Din categoria "îmi place", pot aduce în atenţia tuturor pe domnul Cristian Tabără. Îmi place modul în care îşi înţelege misiunea în televiziune. Îmi plac emisiunile pe care le face: sînt educative şi de calitate. Pentru că telecomanda îmi permite să aleg, aleg emisiunile domnului Cristian Tabără: "Parte de carte" şi "Te vezi la ştirile ProTv".

Bucurie

Femeile pe care le cunosc se plîng că nu mai au timp: să se ocupe de copiii lor, să stea la o şuetă cu prietenele, să citească, să se relaxeze, să se iubească pe ele însele, să.....

Mă tot străduiesc să le fac să înţeleagă că alegerea le aparţine pe deplin: fiecare dintre noi hotărăşte care îi sînt priorităţile şi cum îşi împarte timpul...

Pe fondul acestei lipse generale de timp, m-am bucurat să aud de la o prietenă de-a mea că este însărcinată (=a avut timp să facă dragoste, are timp să facă un copil, va avea timp să îl crească...).

Dani este un model de femeie puternică, hotărîtă, care ştie exact ce vrea şi face exact ce are nevoie să facă pentru a-şi atinge obiectivele. De aceea mă bucur enorm pentru bucuria ei şi îi doresc să se bucure de tot ce are şi de tot ce face!