Ziua Educaţiei Nonformale

Știai că la şcoală poţi învăţa despre gravitaţie urmărind un film cu Superman?

Ai fost vreodata la o casă de cultură unde fotografiile îţi vorbesc?

Ai participat vreodată la o piesă de teatru pentru care tu alegi finalul?

Ai auzit că într-o bibliotecă poţi citi şi oameni, nu doar cărţi?

Ai ieşit vreodată la o vânătoare de comori în localitatea ta?

Te-ai gândit vreodată câte poţi învăţa printr-un proiect derulat de un ONG?

Vino şi TU la ZIUA EDUCAŢIEI NONFORMALE!

O să descoperi că şi TU înveţi oriunde, tot timpul!

Unde se întâmplă? În Parcul Chindia Târgovişte, la Terasa Millenium.

Când se întâmplă? Sâmbătă, 29 septembrie 2012, începând cu ora 11:00

Ce se întâmplă?

Exerciţii şi activităţi de dezvoltare personală
Persoana de contact: Liliana-Daniela Chivulescu, tel. 0766367727

Eveniment organizat în cadrul Zilei Educaţiei Nonformale de către “Ştefan şi Chivulescu”-Societate Civilă Profesională de Psihologie

Mai multe detalii pe blogul http://nonformalii.wordpress.com/ sau pe facebook la http://facebook.com/educatienonformala

Ziua Educaţiei Nonformale este organizată în cadrul proiectului N.O.N.F.O.R.M.A.L., proiect co-finanţat de către Comisia Europeană prin Programul Învăţare pe toată Durata Vieţii.

Proiectul N.O.N.F.O.R.M.A.L. este implementat de către Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile împreună cu partenerii săi: Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

A fost frumos, interesant, educativ, util...

Septembrie... luni...

Septembrie ne-aduce toamna dar, mai presus de toate, septembrie ne-aduce începutul unui nou an şcolar.
În vremea copilăriei şi adolescenţei mele, se întîmpla la dată fixă: 15 septembrie.
De cîţiva ani se întîmplă...luni.
În acest septembrie, în această zi de luni, mi-am dat seama că "împlinesc" 30 de ani de începuturi de an şcolar în curtea aceleiaşi şcoli: 8 ca elevă a şcolii, 22 ca învăţătoare. De fiecare dată, copleşită de emoţii, de bucuria revederii...
Succes tuturor celor care azi, septembrie, luni, au ascultat primul clopoţel al noului an şcolar!

În raniţa fiecărui soldat...

Azi am primit decizia: sînt director de şcoală. Nu e motiv de bucurie pentru mine, din mai multe considerente:
-nu-mi doresc funcţia, fiindcă nu mă reprezintă
-fiind învăţătoare, nu pot fi degrevată de ore (deci muncesc cel puţin dublu, pentru acelaşi salariu)
-sînt şi formator, şi psiholog, şi membru fondator al unei organizaţii pentru tineri, care are proiecte în derulare...
Veneam de la cursul pe care îl ţin pentru învăţătorii care vor preda la clasa pregătitoare. Cu un rucsac în spate, în care le dusesem de dimineaţă suportul de curs. După o zi plină, cu10 ore de muncă, cu decizia în rucsac, căreia i-am adăugat ştampila şcolii (proaspăt primită), am zis şi eu ca Napoleon: în raniţa fiecărui soldat se află bastonul de mareşal. Fiindcă, zău, aşa mă simţeam în acel moment.

P.S. Aşa cum am procedat pînă acum, cu tot ce am făcut de-a lungul timpului, voi face tot ce pot să nu dezamăgesc aşteptările celor care s-au bucurat de decizia pe care am primit-o astăzi !

Gratis? Fără să fac nimic pentru asta? Mai există așa ceva?

Azi e duminica Rusaliilor. Zi în care dăm de pomană pentru sufletul celor plecați dintre noi și în care noi, cei încă în viață, ne amintim de bucuriile copilăriei noastre, de verișorii, frații și surorile de cruce... http://confidentze.blogspot.ro/2010/05/duminica-rusaliilor.html
Fiindcă despre semnificația zilei de azi am mai vorbit deja (vezi link-ul de mai sus), vreau să povestesc despre o întîmplare de sâmbăta trecută.
 Eram în Parcul Chindia, împreună cu colegele și voluntarii de la Asociația Tineri pentru Europa de Mâine, al cărei membru sunt. Avem în derulare proiectul Mișcare pentru sănătate și, împărțeam mere celor din parc, împreună cu mesaje care îndeamnă la un stil de viață sănătos.
Oamenii, mai ales copiii, ne priveau oarecum mirați, dar zîmbeau, ne mulțumeau, se bucurau de mărul primit. Însă, pe așa vremuri de campanie electorală, am întîlnit și un "Toma necredinciosul", care întîi ne-a chestionat serios în privința intențiilor noastre:
-Și ce trebuie să fac pentru asta?
-Nimic, doar să primiți mărul și mesajul nostru...
-Nu trebuie să semnez nicăieri?
-Nu.
-Nici nu mă costă nimic?
-Nu.
-Nici nu trebuie să cumpăr ceva?
-Nu. Doar să primiți mărul, dacă doriți...
-Ciudat... Interesant...Nu credeam că mai există așa ceva! Atunci, pot să mai iau încă un măr, pentru soția mea?
-Sigur că da, cu plăcere!

A luat mărul și, bucuros, a făcut o fotografie cu noi.
Cred că e plăcut să simți ce a simțit domnul respectiv: că, în țara asta, cineva poate să ofere ceva, fără să ceară nimic în schimb.
Mă bucur că l-am întîlnit și cred că bucuria a fost reciprocă!

Primăvara... episoade...

Un amic din Brașov scria pe blogul lui despre primăvară, așa cum se vede prin curtea și pe la geamul lui: http://2urbietorbi.wordpress.com/2012/04/09/prin-curte-pe-la-geam-primavara/
Textele lui sînt mereu o încîntare, iar fotografiile care le însoțesc sporesc minunea. Am citit, am privit și mi-am dat seama că primăvara lui e în alt episod față de primăvara mea.
La mine, brîndușele și ghioceii s-au dus de multă vreme, la fel viorelele și toporașii; floarea paștelui și-a scuturat și ea petalele. Prin pădure doar untișorul (numit și grîușor prin alte locuri- Ficaria verna- salată minunată pentru carnea de miel)

și brebeneii (Corydalis cava) mai încîntă privirile căutătorului de minuni înflorite.

Acasă, în grădină, zambilele și narcisele mă salută cu ultimele adieri parfumate și lasă locul lalelelor. Zarzării au nins alb petalele lor, vișinii și cireșii s-au grăbit să le ia locul, iar merii și perii abia așteaptă să-și răsfețe florile la soare.

Urmează episodul florilor de liliac, al socului și al măceșului, al puilor ieșiți din ou, care se pregătesc să învețe zborul...

C-o fi, c-o păţi, ce va fi pe la copsi?!?

Experiența mea cu copsi e cunoscută celor ce-au trecut/ citit pe-aici:
http://confidentze.blogspot.com/2009/07/c-o-fi-c-o-pati-copsi.html și

http://confidentze.blogspot.com/2009/09/logica-copsi-sau-cum-sa-fii-psiholog-in.html .
Noua poveste nu mai este una personală, e una de anvergură... însă aș fi curioasă cîți dintre cei care au comentat pe-aici (în calitate de pățiți) aderă la războiul iscat de Dispoziția președintelui Comitetului Director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2012, război care pare mai degrabă (desigur, păstrînd proporțiile) o încercare similară cu cea din 1989. Dispoziția de care pomeneam a fost urmată de o petiție on-line, semnată de vreo 2000 de persoane (nu toți psihologi), din cei aproximativ 12 000 (psihologi) care se spune că ar fi în România. Apoi a venit un e-mail, de la președinta filialei noastre, care ne informa în legătură cu dispoziția, ne spunea că putem cere lămuriri și că ne putem exprima opinia, putem face sugestii, propuneri în legătură cu textul publicat deja în Monitorul Oficial, fiindcă opiniile noastre, prin dumneaei, vor ajunge la București cu ocazia ședinței de la colegiu, din 15 martie.
Răspund că "a cere o opinie despre conținutul unui text care deja a fost publicat în M.O. mi se pare un gest tardiv și ilogic. De ce nu ni se cer opiniile înainte de a lua astfel de decizii? De ce nu se deschide un forum/ grup de discuții unde să își poată exprima părerea fiecare membru copsi înainte ca ceea ce se decide să devină normă? " și mi se răspunde sec (zic eu) că, dacă vreau să pun întrebări direct la colegiu să intru pe site, în stînga e LOGIN... deși cine a intrat pe site știe că nu există un forum sau un spațiu similar... vin apoi (prin aceeași președintă) informații suplimentare, că nu mai e pe 15, e pe 26 întîlnirea, că nu mai e 1 martie, e 1 aprilie timbrarea, că să ne exprimăm opiniile pe site... același site unde nu poți posta opinii... Apare și un așa-numit "manifest pentru demnitatea profesiei..." sub semnătura unui psiholog numit Ciprian Munteanu, în care explică în multe vorbe de ce dispoziția cu pricina e de bine (mai ales pentru psihologii tineri, se pare din mesajul primit).
Ei... și de aici intră în peisaj greii: alt e-mail, altă poziție: comisiile de clinică, cea educațională și cea de disciplină decid că dispoziția nu e de bine. Președintele colegiului intervine și spune că ba e și argumentează cu un document de la o firmă de avocatură cu nume răsunător. Azi, prin intermediul președintei de filială Argeș via președinta noastră, primesc un nou e-mail, cu documente atașate, opinia d-lui Duvac (contra dispoziției) și părerea unui avocat ("neplătit de cpr" ), din care reiese că dispoziția nu.... , dar ... wooow!... și că președintele... wooow! ... ar trebui să fie cercetat disciplinar, suspendat din funcție pe perioada cercetării și..."SPER SA NU FIE NEVOIE DE SESIZAREA COMISIEI DE CLINICA PENTRU A STABILI IMPOSIBILITATEA EXERCITARII FUNCTIEI DIN MOTIVE PSIHOPATOLOGICE!!!" - se încheie comunicarea cu interpretarea.
Deja devine interesant de așteptat replica, nu-i așa?

Să mai întreb? .... : Oare cum o fi ajuns Mihai Aniței în funcția în care este? Și cum a stat în acești ani în funcție?

Ca post-scriptum, voi încheia cu cuvintele scrise de dl. Bolcu Emil Ionel din Timișoara (sper să-mi permită să-l citez): A face parte dintr-o asociatie profesionala ar trebui sa fie un drept, nu o obligatie, mai ales intr-o profesie considerata "libera" si cu o diploma care iti da dreptul sa profesezi. Legea 213/2004 a oficializat existenta unui monopol controlat de un grup cu interese comune. Colegiul este un organism dictatorial, centralizat si politienesc, functionand pe baza unor mentalitati ce au supravietuit epocii comuniste; nu ne reprezinta interesele si nu ne apara cauza, ci ne controleaza si exploateaza. Dispozitia 1/2012 este doar ultima concretizare a unei stari de fapt. A lucra este dreptul fiecarui psiholog, nu o favoare conditionata de inregimentare si obedienta si fiecare psiholog isi asuma responsabilitatea pentru activitatea sa profesionala. O asociatie profesionala care sa ne reprezinte interesele trebuie construita pe alte baze, pe alte principii, in primul rand pe respect reciproc.
O singură remarcă îmi permit să fac: deși greii au ieșit la atac, cei care împărtășesc opinia domnului Bolcu vorbesc despre colegiu, nu doar despre președinte și dispoziția lui!

Îmi place (5)

Iarna.
Iarna cu zăpadă. Cu troiene. Cu viscol.
Da, îmi place pentru că îmi aduce aminte de copilărie. Copilăria mea se întîmpla pe vremea cînd nu era nicio surpriză să ningă iarna, când şcolile se închideau pînă treceau "capriciile" anotimpului alb. Aveam timp. Şi atunci citeam cărţile împrumutate de prin diverse biblioteci (şi le înapoiam- fără să mă fac că am uitat de ele-, intacte, pentru că nu era frumos altfel-aşa am fost educată, ce să fac!), sau ieşeam cu ceilaţi copii la săniuş (pînă cînd seara se lăsa) şi ascultam poveşti la gura sobei, poveşti spuse de bunicii mei sau de bătrînii lor prieteni (pe care cui nu îi avea i se recomanda să şi-i cumpere). Nu aveam curent electric (că nu ne dădea Ceauşescu, ori pentru că se rupeau stîlpii şi cablurile), dar aveam lumînări, şi lemne care trosneau în foc, şi pîine ori turtă de mălai coaptă de bunica în cuptorul sobei, şi boabe fierte şi poveşti despre ierni încă şi mai aprige de-atît. În iernile acelea, nu se sfiam de obrajii îmbujoraţi, nici de ciorapii ori căciulile de lînă.
Vieţile noastre nu deveneau imposibile, nici nu-şi pierdeau sensul cînd zăpada ne ajungea peste genunchi.
Da, îmi place şi pentru că îmi aduce aminte de adolescenţă. Idilele şi poveştile de dragoste deveneau şi mai intense în încercarea de a-şi ţine echilibrul pe gheaţă. Hainele şi mănuşile groase făceau ca îmbrăţişările şi ţinerile de mînă să fie mai strînse, fularele răsucite în jurul gîtului lăsau loc de sărutări furate. Pe-atunci, viscolul nu ne speria în coduri colorate la televizor, nici sufletele, nici minţile nu ne erau răvăşite ori frînte de nevrozele traiului de zi cu zi.
Îmi place iarna chiar dacă pe mulţi îi supără, ori chiar îi îngrozeşte.

Fericire

Sîmbătă...
În general, zi liberă...
Ora 8:00... zăpadă.Copilăreală. Joacă.
10:oo... ONG-istă (Tineri pentru Europa de Mîine, întîlnire de proiect). Profesor. Moderator de grup...
12:00... psiholog. Consiliere. Dezvoltare personală. Sprijin emoțional...
15:oo...televiziune (Columna TV). Invitată la emisiune. Dat cu părerea. Dezbatere. Cunoștință nouă: Tudor-senzațional!...
17:00... un ceai. Prieteni vechi. Revedere cu surprize...
19:oo...teatru. Prieteni dragi...
20:30...cina. În familie...
Am tendința să devin ocupată (am avut o perioadă în care devenisem dependentă de muncă. Și obosită.). Ocupată am fost și azi. Dar am învățat un lucru foarte important: să îmbin armonios munca, relaxarea, plăcerea. Și mă simt bine. Un pic obosită, dar fericită.
Cînd eram în facultate am scris un eseu despre fericire; adică pe trei pagini am demontat conceptul... și am demonstrat că nu există fericire. Probabil că așa l-aș scrie și acum... însă aș adăuga că, din cînd în cînd, fiecare dintre noi poate înțelege la ce se referă cuvîntul. Fericire...

Profesionistul competent- specie pe cale de dispariție

Ceea ce se întîmplă zilele acestea cu Domnul Doctor Raed Arafat mă face să nu mă mai mir de nimic din ceea ce se întîmplă în țara asta.
Miniștri, manageri, consilieri, directori... incompetenți, deseori neavînd legătură profesională sau legală cu postul pe care ajung să îl ocupe, numiți în funcție peste noapte în diverse instituții ale statului... wooow! a fost o vreme cînd mi se părea că stă soarele să nu mai răsară din cauza asta! M-am înșelat de fiecare dată: soarele a răsărit din nou, iar neavenitul a rămas liniștit în funcție. Nu numai atît: subordonații lui (oricît de competenți ar fi fost ei și oricît de nemulțumiți&oripilați de sus-pomenita numire) au devenit și mai subordonați, și mai obedienți, fiindcă- de regulă- li se spunea: dacă nu îți convine, ești liber(ă) să pleci !
Ei, și a venit rîndul SMURD! Și a inițiatorului/creatorului său. Cine pleacă din funcție...? ghici ciupercă...! a lansat președintele Băsescu provocarea. Și... gata! Unul dintre puținii profesioniști competenți în domeniul său de expertiză, care era omul potrivit la locul potrivit, a fost nevoit să părăsească funcția pe care o ocupa cu onoare, cu onestitate, funcție în care făcea treabă uimitor de bună pentru România zilelor noastre. Cum rămîne cu omul care sfințește locul?!?
Așa cum spuneam, specie pe cale de dispariție (dacă nu o fi dispărut deja!) și nimeni nu face să devină o specie protejată. Dimpotrivă!

P.S. Apreciez ieșirea în stradă a mureșenilor. Ar putea deveni prilej și pretext pentru o nouă revoluție? Sănătatea sănătății poate fi argument pentru sănătatea nației?
P.P.S. După celebra "iarna nu-i ca vara", Băsescu tinde către o nouă performanță: să repare/înlocuiască ceva ce nu este stricat, ceva ce funcționează foarte bine.

Casa Ticino-Predeal, un loc aparte

De Revelionul acesta am hotărît să mergem pe pîrtie, la Predeal. Hotărîre luată tîrziu, dar providențială într-un fel: am găsit cazare la Casa Ticino... chestie luată de pe net, cînd credeam că nu vom mai avea nicio șansă, habar nu aveam ce vom găsi acolo... am mai luat țepe de genul ăsta (vezi casa Yachi, din Vama Veche: http://confidentze.blogspot.com/2009/08/casa-yachi-teapa-la-vama-veche.html ).


Ce am găsit... nu sînt cuvinte suficient de expresive pentru a vă face să înțelegeți, de aceea vă invit să mergeți la Predeal, la Casa Ticino. Proprietarii, Nicoleta și Mihai, doi oameni extraordinari: primitori, prietenoși, oameni pe care nu poți să nu-i apreciezi, nu poți să nu-i respecți și- cu siguranță- nu poți să-i uiți. Vila, un loc confortabil, elegant, de bun-gust; nu are nimic din răceala hotelurilor sau a vilelor impersonale care oferă locuri de cazare: e un adevărat cămin, acolo m-am simțit în concediu și, în același timp, acasă. Petrecerea de Revelion oferită de gazde la întoarcerea de pe pîrtie... senzațională!


O să repet vorbe pe care deja le-am spus: eleganță, bun-gust, artă, căldură, confort, ospitalitate, prietenie, armonie, bună-dispoziție, generozitate... toate le găsiți la Casa Ticino în Predeal. Mergeți acolo să vă convingeți și adăugați la descrierea făcută de mine impresiile voastre!