miercuri, 3 iunie 2009

Amintiri din copilărie

De vreo patru săptămîni mă simt ca Nică al lui Creangă. O pupăză şi-a făcut cuib în grădina mea. O pupăză atipică, aş putea spune, dacă mă gîndesc la faptul că şi-a făcut cuibul într-un brad, nu în tei.
În fiecare dimineaţă, începînd că ora 5:00, pupăza are program de cîntare: pu-pu-pup!
Cred că abia acum îl înţeleg mai bine pe Nică, deşi mie nu-mi zice nimeni "scoală că...". Şi tot acum îmi dau seama ce adînc sînt înrădăcinate în noi unele credinţe, deşi-aparent-nici nu credem că ele există. Mă trezesc devreme să "iau ceva în gură" (să mănînc ceva, pentru cine nu ştie expresia sau e tentat/ă să se gîndească la altceva!), ca să nu mă "spurce", aşa cum îmi spunea şi cum mă învăţa bunica mea (Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească!)în copilărie. Mă executam atunci ca să nu o supăr, deşi mi se părea o credinţă ridicolă; ridicolă mi se pare şi acum această credinţă, dar mă execut, ca şi cum aş împlini o misiune, o datorie de veacuri a neamului meu.
Şi, dacă mă gîndesc mai bine, acum înţeleg exact de ce demersurile terapeutice ale psihologilor durează atît de mult, de ce "travaliul de doliu" după astfel de credinţe este atît de dificil. Recunoaştem că ceva ne este nefolositor sau, mai rău, ne este nociv, dar ne e greu să ne desprindem de acel ceva! Sau, cum zice românul, "rău cu rău, dar mai rău e fără rău!".
Hai să facem să ne fie bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check out videos from Vama