În fiecare iunie, parfumul florilor de tei îmi aminteşte de copilărie şi mă face să reflectez la paralela cu zilele noastre.
Cum înflorea teiul, ne găseam pretextul să ne strîngem cîţiva copii şi să plecăm în pădure (acelaşi pretext îl găseam şi cînd înfloreau mărăcinii/gherghinarii, şi cînd înflorea salcîmul, şi cînd...eh! dar cîte pretexte nu găsesc copiii, atunci cînd au nevoie de ele!). Ne suiam în tei, deşi eram preveniţi că teiul se rupe uşor,că e periculos ceea ce facem... Sport extrem, adrenalină... s-ar numi în limbajul actual...
Mai tîrziu, parfumul florilor de tei a adăugat un plus de savoare unui prînz petrecut cu o persoană dragă inimii mele la o terasă din centrul oraşului Piteşti...
Şi, de fiecare dată, parfumul florilor de tei îmi aduce în memoria afectivă pe d-na Zamfirescu (profa de mate, cum ar zice elevii de azi), care are un tei la poartă şi care făcea prăjituri mirosinde a miere şi a flori de tei...
Parfumul florilor de tei îmi reînvie amintiri dragi şi mă face să simt adierea blîndă a fericirii, suavă- dar persistentă- ca şi parfumul florilor de tei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu