De Paşte...

Paştele este sărbătoarea religioasă care mă leagă cel mai mult de biserică. Poate pentru că bunica mea ţinea foarte mult la respectarea tradiţiilor şi a unor ritualuri de Paşte.
Ce mă surprinde este faptul că, majoritatea consătenilor mei, simt ceva asemănător. Nu contenesc să mă mir: oriunde ar trăi şi ar munci, în ţară sau în afara ei, cei mai mulţi vin acasă de Paşte. Cu soţul, respectiv soţia (care, de cele mai multe ori, nu sunt de-ai pămîntului), cu copiii pe care îi învaţă să facă aceleaşi lucruri pe care le-au făcut şi ei în copilărie. E un fel de glasul pămîntului, un fel de sunt suflet în sufletul neamului meu...
Nu ştiu dacă este peste tot la fel, dar la noi, de fiecare sărbătoare a Învierii, parcă fac o călătorie înapoi, în timp.
Şi, la orice dată ar pica, natura oferă mereu atît de mult cu atît de puţin... Toată lumea s-a plîns de iarna lungă şi grea, de faptul că Paştele a venit prea devreme... Cîteva mîngîieri de la Soare şi... o explozie de culoare şi de miresme a adus sărbătoarea florilor: zambile, narcise, viorele, floarea-paştelui... Primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi!

P.S. Mai mult sau mai puţin în legătură cu subiectul: azi mi-am pus o întrebare la care nu mi-am putut da şi un răspuns.
Între Paşte şi Înviere, salutul este: Hristos a înviat!
Tot azi mi-am dat seama că nici cîrciumile nu mai sunt ce-au fost. La noi nu mai există cîrciumă, dacă te gîndeşti că toate dughenele sunt un fel de magazine universale, cu mărfuri din toate categoriile. Sau sunt prea multe cîrciumi, dacă priveşti din alt unghi: în faţa fiecărui magazin de acest tip stau oamenii la un pahar de ţuică şi pun ţara la cale.
M-am dus să cumpăr pîine şi, apropiindu-mă de magazin, mă tot gîndeam: cum să-i salut pe beţivii din faţa cîrciumii? Cu tradiţionalul: Hristos a înviat? Sau cu obişnuitul: Bună ziua?