marți, 28 octombrie 2008

Profesori

Norocul meu că în perioada în care m-am format am avut parte de super-profesori! Profesori care m-au acceptat (eram golanul școlii!), m-au înțeles și-datorită acestei acceptări-am dat tot ce am avut mai bun în mine (lista e lungă, dar poate voi avea vreodată ocazia să povestesc despre fiecare în parte). Îi iubesc și îi respect și acum, când unii dintre ei s-au dus în lumea celor drepți (Dumnezeu să-i odihnească!).
Am devenit, la rîndul meu, un cadru didactic iubit și respectat de elevii mei.
Acum, în perioada mea de dezvoltare profesională, mă tot "urmăresc" profesori de o condiție mizerabilă: atît umană, cît și profesională... Cel mai rușinos pentru condiția lor de profesori este că sînt universitari (ceea ce înseamnă că nu pot să-și justifice mizeria nici măcar cu scuza salariilor proaste din învățămînt ). Și, dacă își permit să facă astfel de lucruri cu cadre didactice, mă întreb cum se comportă cu studenții lor.

Să mă organizez și să mă explic:

  • în 2006 am făcut un master la UVT. Profesori care nu veneau la cursuri; profesori care ne citeau/dictau din foi și care, dacă-i întrerupeai, nu mai știau unde au rămas; profesori care și-au pus "trepădușii" să strîngă bani (mici atenții, "că așa e frumos!") și care au evaluat conform listei cu cotizanți (nota 10 pentru aceștia și nota 8 pentru tupeiști ca mine, care așteptau să li se evalueze cunoștințele și competențele, nu lărgimea buzunarului!)...
  • acum m-am înscris la un program de perfecționare continuă, la DPPD al aceleiași universități
  • un curs din orarul zilei de azi: cu 30 de minute mai tîrziu decît ora începerii apare profesoara. Ne spune că e obosită și grăbită, așa că n-o să ne țină mult (cursul era de 3 ore!). Ne spune că nu e nevoie să ne predea cunoștințe noi pentru că toate sînt cuprinse într-o carte pe care ne-o va vinde și ne va preciza paginile pe care să le citim. Cartea costă 40 de lei. Se face lista, se strîng banii, aduce/vinde cărțile
  • realizează (sau nu?) că și-a început aiurea discursul și reia: nu își ține cursul pentru că se gîndește că noi sîntem cei obosiți și grăbiți... (deși noi i-am spus că, după cursul ei, mai avem încă unul!)
  • pleacă după 15 minute în care a făcut economie de 3 ore de curs și în care a încasat cît încasează un învățător (cu ceva grade și vechime!) după o lună de muncă

O fi totuna?

O fi corect?

O fi cineva (pe la ministerele de resort) care să discute despre majorarea salariilor cadrelor didactice în sume și nu în procente, în funcție de volumul și de dificultatea muncii depuse (cine are dubii să încerce să mențină conectați la activitate 25 de preșcolari de 3-4 ani, măcar 15 minute!) și, mai ales în funcție de calitatea muncii prestate?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Check out videos from Vama