joi, 17 iunie 2010

Poliţia la datorie !

M-am liniştit! Poliţia română lucrează din greu !
Azi, pe la 11, în Târgovişte, gălăgie multă.
Cine tulbura liniştea publică? Un poliţist nervos şi agresiv, care- împreună cu alţi doi colegi de-ai săi - prinseseră trei bătrîne vînzînd sunătoare, coada-şoricelului şi mărar. Una dintre ele încerca să îi explice cît de săracă şi de amărîtă este (ca şi cum condiţia socială nu se vedea suficient de bine pe ea însăşi!), poliţistul nu-şi-nu: atitudinea, tonul, vorbele pe care le folosea, totul era de o agresivitate exagerată. În plus, raportul de forţe mi s-a părut ridicol: trei "organe" pentru trei băbuţe... Unul, ceva mai calm o interoga pe una mai cooperantă:
-Data naşterii?
-...23...
-Asta ce e?
-Luna... (nu făcea mişto de el, era doar speriată)
-...23..poate ziua...
-Da, ziua, zice ea îngrijorată să nu-l enerveze şi pe ăsta...
Cunosc genul, am şi eu o vecină: averea ei? găinile şi un pui de vişin. Strînge ouăle cu mare grijă şi pleacă să le vîndă la Tîrgovişte. Trebuie să vîndă vreo 20 doar ca să-şi plătească drumul; dacă mai vinde încă pe atît, poate să îşi cumpere o sticlă de ulei; vara- pe vremea asta- dacă reuşeşte să vîndă o găleată de vişine, îşi cumpără şi zahăr. Pensia abia-i ajunge de medicamente şi de pîine!
Tocmai pentru că ştiu despre ce este vorba, atitudinea celor trei poliţişti m-a îngrozit. Cel mai rău a fost că aş fi vrut să intervin şi nu am ştiut ce şi cum să fac! Organul era la datorie şi aplica legea! Mi-a părut rău că nu am un telefon sau alte mijloace cu care să-i fi putut filma... era o scenă de văzut! Nu le ştiu numele, nici gradul, dar maşina cu care erau era înmatriculată cu MAI 27785.
Mai grav, zic eu e faptul că la vreo 500 de metri mai încolo, erau patru maşini ai căror proprietari fac taximetrie la negru. Sunt zilnic acolo, toată lumea îi ştie... poliţia însă nu-i vede!
Peste vreo jumătate de oră, cei trei se întorceau la sediul poliţiei municipale, făcîndu-şi vînt cu-probabil-foile pe care tocmai întocmiseră procesele verbale vînzătoarelor de nimic şi, mai ales, ocolind cu grijă străduţa pe care taximetriştii clandestini îşi aşteaptă clienţii!
E bine de ştiut: ce poate să facă un cetăţean ca mine, sau ca tine, în astfel de împrejurări?

7 comentarii:

  1. Si sotul meu a fost martor la o scena asemanatoare, dar,barbat fiind, a intervenit. "Organul" a incercat sa-l intimideze, dar sotul i-a amintit ca e platit din banii nostri sa ne protejeze, nu sa ne dea amenzi! L-a intrebat cate avertismente a dat persoanei in cauza...l-a amenintat ca face cazul public, ca suna la inspectorat si ...a razbit!
    Ca femeie e mai greu si in afara de o filmare a "evenimentului" nu vad ce am putea face.
    E posibil sa platim si noi o amenda!
    Si pe sot l-a amenintat, dar el i-a spus ca il da in judecata si a cedat.
    Politistii sunt obraznici si ,cei mai multi, corupti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pensionarii au devenit foarte periculosi. Daca se incapataneaza sa traiasca, trebuie amendati, amenintati, pedepsiti.
    Ce e de facut chiar nu stiu. Nu poti sa obstructionezi aplicarea legii in tara asta!
    Radu

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine ca nu m-am nimerit eu pe acolo, ca i-as fi batut!
    Felicitari, marada, pentru sot! As vrea sa fiu calm si eficient ca dumnealui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu i-as fi scuipat. Sa nu-i deochi, cum altfel?

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-e tare mila de batranii care vand multa saracie doar-doar vor avea ce sa manance!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulţumesc tuturor pentru răspunsuri. Încă nu m-am lămurit ce aş fi putut să fac.
    Am întrebat şi pe un amic, poliţist, pe care îl consideram peste medie în ceea ce priveşte nişte parametri după care îi judecăm. A fost extrem de evaziv: că nu ştie exact situaţia, circumstanţele...etc. M-am lămurit !

    RăspundețiȘtergere
  7. Politia din Targoviste este deja celebra. Ce ai vazut tu, doar confirma asta.
    Paul

    RăspundețiȘtergere

Check out videos from Vama