Ne grăbim... dar încotro?

Vorbeam ieri despre Micul Prinţ...
Pe planeta Pământ, întîlnirea cu neguţătorul de "hapuri perfecţionate, care potolesc setea" şi care "aduc o mare economie de timp...economiseşti 53 de minute" , această întîlnire l-a făcut pe copil să spună: "Eu, dacă aş avea de irosit 50 de minute, aş porni în linişte spre o fîntînă...", o fîntînă "cu apă dulce, ca o sărbătoare, născută din drumul străbătut sub stele, din cîntecul scripetelui, din truda braţelor...precum un dar pentru suflet"...
Apoi discuţia cu acarul... care l-a făcut să spună: "Oamenii se plimbă cu trenurile lor rapide, dar nu mai ştiu nici ei ce caută. Aşa se frămîntă şi se sucesc de colo-colo...
Nu merită atîta osteneală..."
Dacă facem totul atît de rapid, comunicăm, călătorim, ne potolim foamea şi setea, ne iubim şi ne urîm... totul pe repede-înainte de ce nu ne mai ajunge timpul?
Mai ştim ce căutăm?
Mai ştim de ce nu avem timp pentru a ne găsi fîntîna-dar pentru suflet?

Cărţile copilăriei ...(şi nu numai ! )

Am recitit de curînd "Micul prinţ", al lui Antoine de Saint-Exupery...
O carte "închinată unui om mare", după cum însuşi autorul mărturiseşte...apoi motivează:

• pentru că acel om mare îi este cel mai bun prieten
• pentru că acel om mare "poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii"
• pentru că acel om mare "are nevoie de multă mîngîiere"
• pentru că "şi acest om mare a fost cîndva copil"...

Minunată carte, minunate motive pentru care să o scrii şi să o dedici cuiva. Pentru că m-a făcut să mă întreb:

• cîţi dintre noi mai pot spune că au, printre prieteni, un cel mai bun prieten? Mai avem timp pentru prieteni?
• cîţi oameni mari mai pot să priceapă nu totul, ci măcar cărţile pentru copii ?
• cîtă mîngîiere mai oferim celor care au nevoie ?
• şi cîţi dintre noi îşi mai aduc aminte de copilul care au fost, de copilul din ei ?

"Diviziunea muncii"

Duminica, de dimineaţă, mă duc la cimitir, să aprind o lumânare pentru bunicii mei şi pentru alţi oameni dragi care au trecut dincolo. Cimitirul este în curtea bisericii, aşa că de vreo două luni tot văd aceeaşi scenă:
-în spatele bisericii, bărbaţii discută politică, pun ţara la cale;
-în faţa bisericii, femeile discută despre starea agriculturii, cum e grădina, dacă au treierat grâul, dacă s-a copt ovăzul, dacă porumbul a făcut bob...;
-rămân câţiva (de ambe sexe, dar mai mult copii şi tineri) care aprind lumânări prin cimitir;
-şi cei foarte evlavioşi, care participă la slujba religioasă...
Am o întrebare: cum ar fi dacă cei din primele două categorii ar schimba rolurile ?

Strategii de criză

"Precizare . Deoarece si in Romania anului 2009 ( o tara intrata in Uniunea Europeana ) in domeniul psihologic exista CENZURA in stilul anilor `50 printr-o dispozitie a Colegiului Psihologilor din Romania (http://www.copsi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=61&Itemid=58) si pe cale de consecinta, santaj ( psihologii cu drept de libera practica si care incalca aceasta dispozitie si isi exprima opiniile critice, isi pot pierde locul de munca ) s-a ajuns in situatia absurda in care acestia isi pot exprima opiniile reale numai in cadru restrans sau pe forum-uri sub pseudonime. Cu atat mai mult studentii care , prin definitie, sunt dependenti de autoritatea profesionala din universitati se afla in situatii de imposibilitate in privinta exprimarii libere a opiniilor. In aceste conditii, prioritara nu este asumarea riscului individual ( care poate atrage consecinte ), este cu mult mai important ca starea reala de lucruri din acest domeniu sa fie cunoscuta ( modalitatile de exprimare sunt secundare ) la nivel global pentru realizarea feed-back-ului. O solutie ar fi ca orice relatare individuala a unor fapte si stari de lucruri din mediul universitar sa fie de tip impersonal , respectiv , cu exceptia numelui facultatii si sau/zonei, sa nu contina nici un alt element de identificare . In aceste conditii, orice relatare poate fi facuta direct pe acest forum sau , dupa caz, pentru probleme de importanta deosebita direct pe email-ul acestui blog ( sdsimion@gmail.com ) sau pe email-urile prezentate anterior : (grup bucuresti: popescuovidiu@yahoo.com; grup iasi: eminescumihai10@yahoo.com ; grup cluj: avramiancu23@yahoo.com ) .”( http://sergiusimion.blogspot.com/2009/05/tradarea-psihologiei.html )
Publicat de Sergiu Simion la 07:12
Etichete: Confiscarea unui domeniu si a unei profesii "

Precizarea mea:
Am preluat această postare pentru că mi se pare o idee şi, în acelaşi timp, o soluţie foarte bună, în condiţiile date.

Casa Yachi- ţeapă la Vama Veche

Iunie 2009 - îmi spun că anul acesta vreau să merg la Folk You; caut pe net cazare; aleg Casa Yachi pentru că îmi place modul în care se promovează (preţuri fixate/afişate pentru toată vara, fotografii...); fac rezervare on-line; îmi telefonează; confirm; trimit un avans, dau telefon, spun că am depus banii; totul e cum nu se poate mai bine !
Iulie 2009

• duminică seara- primesc un telefon prin care sunt întrebată dacă am depus avansul şi când; caut chitanţa de la bancă, transmit datele; reconfirm opţiunea pentru cazare...
• marţi- primesc un nou telefon prin care mi se spune că s-a rezolvat-nu se poate: scuze, explicaţii, o ţeavă spartă, camera e de nelocuit, dar mi-a făcut o lată rezervare, la un prieten, aceleaşi condiţii şi ceva în plus: aer condiţionat plus 20 roni pe noapte peste preţul discutat iniţial; accept, era deja târziu ca să mai caut altceva; telefonez la noul loc de cazare, confirm...
• miercuri- primesc un alt telefon, de la noul loc de cazare; reconfirm...
• joi- ajung şi iau în primire camera; sinistră, ca într-un spital de campanie; fără prosoape la baie, fără hârtie igienică măcar; 120 ron pe noapte; spun că nu accept, sun la Yachi; patronul e nervos, i se pare că îl deranjez prea mult şi că, oricum nu e problema lui (banii trimişi în avans erau încă la el); îmi spune că cer prea mult pentru Vama Veche; îi spun că cer doar o cameră decentă raportată la preţul cerut...

Pot să îmi imaginez ce s-a întâmplat: în iunie, potenţialii clienţi erau mană cerească, aşa că aparent, totul era bine. În iulie, în zilele de Folk You, preţurile au crescut brusc şi domnului Alex Chiriac, proprietar, nu i-a mai convenit să ne cazeze pe bani deveniţi puţini; aşa că... ne-a găsit alt loc, la alt preţ, mai actual, în condiţii mult sub standarde civilizate...

Nu vreau să influenţez pe nimeni dar, cazare la Yachi, în Vama Veche... nu cred că e cazul !!!