duminică, 29 iunie 2014

Cea mai recentă bucurie!

N-am mai scris de mult timp. Fiindcă mi s-au adunat prea multe rele și mi se părea că aș vrea să scriu de bine.... Au fost una-alta, mici bucurii, dacă e să privesc în urmă și să fiu cinstită cu mine însămi. Acum zic că e de bine! Mi s-a ivit ocazia fiindcă am avut curs la CCD, curs care a stârnit entuziasm, entuziasm pe care doamnele cu care am avut plăcerea să mă întâlnesc mi l-au transmis și mie.  A fost un curs special, fiindcă am avut plăcerea să lucrez cu oameni speciali, care au creat momente speciale: am avut clătite, cireșe, covrigi, dulceață, cafenea, mișcare, parc, desen, lacrimi, vorbe, zâmbete, muzică, un invitat special (Miruna), cel mai tânăr participant (Anca)... vedeți mai jos, fiindcă multe nu se pot descrie doar în cuvinte....
























Mai multe la: http://de-ale-scolii.blogspot.ro/2014/06/inca-o-isprava-nonformala.html

duminică, 11 august 2013

Şcoala Naţională a Femeilor Manager

Timişoara.
22 iulie - 5 august.
15 zile de învăţare experienţială... 
Mi-e greu să descriu în cuvinte profesionalismul şi seriozitatea celor de acolo (doar câteva nume: Sile, Ilona, Gabi, Dan, Otilia, Sorin, Tina, Paula...)...
Mi-e greu să descriu în cuvinte energia celor 14 DIVE (ele toate ştiu ce înseamnă asta! ) din grupa 4. 
























Pe scurt, ce reprezintă imaginile: activităţi de curs, poze de grup la final de modul, o zi de naştere sărbătorită împreună, absolvire (premiante toate!) şi- desigur- balul/ berea de absolvire...

marți, 4 iunie 2013

Sărut-mîna, doamnă profesoară!

Generaţii de elevi... Generaţii de lacrimi...
Mi-a fost profesoară de matematică. Mie şi multor generaţii înaintea mea. Mie şi multor generaţii după mine.
Toţi o iubim, toţi o respectăm.
Cei care i-au fost elevi au vrut să le fie profesoară şi copiilor lor. Vreo 35 de ani la şcoală şi alţi 20 după ce s-a pensionat. Matematică; cursuri făcute în scop recuperatoriu, ameliorativ şi de performanţă; fiecăruia după nevoi. Pînă în clipa în care a fost dusă la spital şi diagnosticată cu o boală într-un stadiu fără scăpare.
Scriu şi plîng.
Plîng generaţii de elevi cărora le-a fost profesoară. Generaţii de elevi... Generaţii de lacrimi...

"Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns." (Adrian Păunescu)

Sărut-mîna, doamnă profesoară! Dumnezeu să vă odihnească!

Check out videos from Vama