Respect, domnule Radu Beligan !

Radu Beligan. Stil aparte. Timbru inconfundabil. Ironie și umor de o finețe inegalabilă. Actor. Regizor. Radu Beligan....
Văzut la televizor.
Văzut și în realitate. La Tîrgoviște, Casa de cultură a sindicatelor, casa nimănui, de fapt. Avea deja 90 de ani, trecuți fix. Take, Ianke și Cadîr, Egoistul, Leul deșertului. Deși corpul nu-l mai ajuta, avea o minte sclipitoare. Leul deșertului l-a jucat într-un frig cumplit. Noi, spectatorii, eram cu paltoane, căciuli, mănuși, cizme, înghețați bocnă... ei, actorii erau dezinvolți pe scenă și jucau atît de firesc... parcă frigul nu exista. Domnul Radu Beligan și-a jucat rolul pînă la capăt, chiar au fost introduse replici care ironizau situația. Mi-am propus să văd spectacolul și la București, în condiții normale pentru teatru... n-am mai apucat !
Domnul Radu Beligan a plecat. Să-și revadă colegii și prietenii. Să joace și pentru îngeri.
Respect, domnule Beligan!
Dumnezeu să vă odihnească în pace!

Şcoala Naţională a Femeilor Manager

Timişoara.

22 iulie - 5 august.

15 zile de învăţare experienţială... 

Mi-e greu să descriu în cuvinte profesionalismul şi seriozitatea celor de acolo (doar câteva nume: Sile, Ilona, Gabi, Dan, Otilia, Sorin, Tina, Paula...)...

Mi-e greu să descriu în cuvinte energia celor 14 DIVE (ele toate ştiu ce înseamnă asta! ) din grupa 4. 

Pe scurt, ce reprezintă imaginile: activităţi de curs, poze de grup la final de modul, o zi de naştere sărbătorită împreună, absolvire (premiante toate!) şi- desigur- balul/ berea de absolvire...

Respect!

Aseară am fost la teatru: Egoistul, de Jean Anouilh.

RADU BELIGAN. 

MAESTRUL RADU BELIGAN.

 Impresionant. Emoționant. Copleșitor. 

Talent. Pasiune. Dăruire. 

RESPECT ! 

Profesionistul competent- specie pe cale de dispariție

Ceea ce se întîmplă zilele acestea cu Domnul Doctor Raed Arafat mă face să nu mă mai mir de nimic din ceea ce se întîmplă în țara asta.
Miniștri, manageri, consilieri, directori... incompetenți, deseori neavînd legătură profesională sau legală cu postul pe care ajung să îl ocupe, numiți în funcție peste noapte în diverse instituții ale statului... wooow! a fost o vreme cînd mi se părea că stă soarele să nu mai răsară din cauza asta! M-am înșelat de fiecare dată: soarele a răsărit din nou, iar neavenitul a rămas liniștit în funcție. Nu numai atît: subordonații lui (oricît de competenți ar fi fost ei și oricît de nemulțumiți&oripilați de sus-pomenita numire) au devenit și mai subordonați, și mai obedienți, fiindcă- de regulă- li se spunea: dacă nu îți convine, ești liber(ă) să pleci !
Ei, și a venit rîndul SMURD! Și a inițiatorului/creatorului său. Cine pleacă din funcție...? ghici ciupercă...! a lansat președintele Băsescu provocarea. Și... gata! Unul dintre puținii profesioniști competenți în domeniul său de expertiză, care era omul potrivit la locul potrivit, a fost nevoit să părăsească funcția pe care o ocupa cu onoare, cu onestitate, funcție în care făcea treabă uimitor de bună pentru România zilelor noastre. Cum rămîne cu omul care sfințește locul?!?
Așa cum spuneam, specie pe cale de dispariție (dacă nu o fi dispărut deja!) și nimeni nu face să devină o specie protejată. Dimpotrivă!

P.S. Apreciez ieșirea în stradă a mureșenilor. Ar putea deveni prilej și pretext pentru o nouă revoluție? Sănătatea sănătății poate fi argument pentru sănătatea nației?
P.P.S. După celebra "iarna nu-i ca vara", Băsescu tinde către o nouă performanță: să repare/înlocuiască ceva ce nu este stricat, ceva ce funcționează foarte bine.

Un om = o carte

Un om = o carte. Gratis!
Pe Bulevardul Castanilor din Tîrgoviște este un anticar (eu prefer să-l numesc: un domn care vinde cărți vechi). Rareori trecătorii se uită la cărți și mult mai rar cumpără ceva.
Ieri întinsese cărțile pe jos, pe trotuar, și pusese din loc în loc afișe pe care scria: Un om = o carte. Gratis!
Oamenii se opreau, se uitau la cărți, le răsfoiau, alegeau cartea cu care să plece acasă.
(Nu știu dacă inițiativa se datora sfintei sărbători de ieri, ori evenimentelor dedicate Zilelor Cetății, știu doar că a fost o reușită și regret că nu am putut imortaliza și în imagini momentul!)
Un om = o carte

Noi...

În anii '80, la şcoala din satul meu, era o femeie de serviciu care, la şedinţele de partid, îşi începea luările de cuvînt cu expresia: noi, cadrele didactice... Pe acelaşi model, în seara aceasta, l-am auzit pe Adi Minune (Adrian Simionescu pe numele lui) explicînd că: ANI ne verifică pe noi, toţi demnitarii, ca să nu comitem ilegalităţi.

O săptămînă nebună...nebună...

Astăzi închei o săptămînă nebună,nebună... plină cu evenimente bulversante, şi afectiv, şi cognitiv.
Mai întîi am aflat că emisiunea lui Mircea Badea este violentă, dar ce mai contează- mi-am spus- în condiţiile în care şi desenele animate ale lui Walt Disney au fost suspectate de violenţă !
Apoi, o veste tristă, extrem de tristă pentru mine şi pentru cei care l-au cunoscut: finul nostru (al familiei mele)s-a stins. A fost un om remarcabil, cu o energie pozitivă greu de egalat, din care dăruia tuturor; mereu vesel, mereu cu o vorbă bună pentru fiecare. A crescut 8 copii, are 10 nepoţi,o soţie minunată, dar -mai presus de toate- toţi cei care l-au cunoscut l-au iubit, l-au apreciat, l-au respectat. Condoleanţe familiei! Am plîns mult, mai plîng şi acum la gîndul că nu-l voi mai vedea...dar vreau să mi-l amintesc aşa cum a fost...
Am aflat că preşedintele Băsescu a fost la un pas de a deveni academician... norocul lui că nu i-a plăcut şcoala! Cică a refuzat, dar mi-am amintit că am cunoscut profesori care scriu: "măsurile vor fi aplicate de învăţători şi diriginţi claselor...", "fiecare participant îşi v-a spune numele şi v-a face un semn...", "participanţii v-or sta..."; şi am cunoscut un psiholog angajat al jandarmeriei române, care nu ştia ce înseamnă "balbism"...
Tudor Chirilă nu mai poate cînta piesele "Vama Veche" fără acordul foştilor colegi de trupă...justiţia are scuza că e oarbă, foştii colegi (şi prieteni?)ce scuză au?
Am încheiat săptămîna frumos: ieri am cunoscut un om deosebit: prof. dr. Mihail Dumitru, membru marcant al Societăţii de Ştiinţe Biologice din România, iniţiator al cercului şcolar de protecţie a mediului-ECOS şi al simpozionului NATURA ŞI OMUL, ajuns la a XIX-a ediţie. Deşi este pensionar, domnul profesor încă mai merge la şcoala pe care a slujit-o de-a lungul vieţii, încă mai descoperă şi ajută elevii pasionaţi de ştiinţele naturii. M-am gîndit că profesorii de biologie au ceva din darul naturii, de a reîntineri veşnic (şi mama mea se află printre ei), dar e vorba şi de apartenenţa la o anume generaţie de dascăli, cei cu prestanţa şi autoritatea conferite de vocaţie şi de buna lor pregătire în domeniul lor de competenţă; am avut mulţi astfel de profesori şi pentru asta mă consider o persoană norocoasă! Tot respectul pentru domnul profesor Dumitru şi pentru cei ca dumnealui!
Cireaşa de pe tort? Un e-mail de la un prieten drag sufletului meu...