Îmi place (5)

Iarna.
Iarna cu zăpadă. Cu troiene. Cu viscol.
Da, îmi place pentru că îmi aduce aminte de copilărie. Copilăria mea se întîmpla pe vremea cînd nu era nicio surpriză să ningă iarna, când şcolile se închideau pînă treceau "capriciile" anotimpului alb. Aveam timp. Şi atunci citeam cărţile împrumutate de prin diverse biblioteci (şi le înapoiam- fără să mă fac că am uitat de ele-, intacte, pentru că nu era frumos altfel-aşa am fost educată, ce să fac!), sau ieşeam cu ceilaţi copii la săniuş (pînă cînd seara se lăsa) şi ascultam poveşti la gura sobei, poveşti spuse de bunicii mei sau de bătrînii lor prieteni (pe care cui nu îi avea i se recomanda să şi-i cumpere). Nu aveam curent electric (că nu ne dădea Ceauşescu, ori pentru că se rupeau stîlpii şi cablurile), dar aveam lumînări, şi lemne care trosneau în foc, şi pîine ori turtă de mălai coaptă de bunica în cuptorul sobei, şi boabe fierte şi poveşti despre ierni încă şi mai aprige de-atît. În iernile acelea, nu se sfiam de obrajii îmbujoraţi, nici de ciorapii ori căciulile de lînă.
Vieţile noastre nu deveneau imposibile, nici nu-şi pierdeau sensul cînd zăpada ne ajungea peste genunchi.
Da, îmi place şi pentru că îmi aduce aminte de adolescenţă. Idilele şi poveştile de dragoste deveneau şi mai intense în încercarea de a-şi ţine echilibrul pe gheaţă. Hainele şi mănuşile groase făceau ca îmbrăţişările şi ţinerile de mînă să fie mai strînse, fularele răsucite în jurul gîtului lăsau loc de sărutări furate. Pe-atunci, viscolul nu ne speria în coduri colorate la televizor, nici sufletele, nici minţile nu ne erau răvăşite ori frînte de nevrozele traiului de zi cu zi.
Îmi place iarna chiar dacă pe mulţi îi supără, ori chiar îi îngrozeşte.

Casa Ticino-Predeal, un loc aparte

De Revelionul acesta am hotărît să mergem pe pîrtie, la Predeal. Hotărîre luată tîrziu, dar providențială într-un fel: am găsit cazare la Casa Ticino... chestie luată de pe net, cînd credeam că nu vom mai avea nicio șansă, habar nu aveam ce vom găsi acolo... am mai luat țepe de genul ăsta (vezi casa Yachi, din Vama Veche: http://confidentze.blogspot.com/2009/08/casa-yachi-teapa-la-vama-veche.html ).


Ce am găsit... nu sînt cuvinte suficient de expresive pentru a vă face să înțelegeți, de aceea vă invit să mergeți la Predeal, la Casa Ticino. Proprietarii, Nicoleta și Mihai, doi oameni extraordinari: primitori, prietenoși, oameni pe care nu poți să nu-i apreciezi, nu poți să nu-i respecți și- cu siguranță- nu poți să-i uiți. Vila, un loc confortabil, elegant, de bun-gust; nu are nimic din răceala hotelurilor sau a vilelor impersonale care oferă locuri de cazare: e un adevărat cămin, acolo m-am simțit în concediu și, în același timp, acasă. Petrecerea de Revelion oferită de gazde la întoarcerea de pe pîrtie... senzațională!


O să repet vorbe pe care deja le-am spus: eleganță, bun-gust, artă, căldură, confort, ospitalitate, prietenie, armonie, bună-dispoziție, generozitate... toate le găsiți la Casa Ticino în Predeal. Mergeți acolo să vă convingeți și adăugați la descrierea făcută de mine impresiile voastre!

Folk You la a VII-a ediție - impresii personale

Joia trecută, în Vama Veche, a început a VII-a ediţie a Festivalului Folk You! Florian Pitiş.

Toate-s vechi şi nouă toate, aş zice şi eu cum a zis poetul.

Lista de invitaţi- controversată în opinia unora (nu puţini), la vederea numelui Puya (şi nu orice fel de invitat, ci susţinător de recital). Clar: organizatorii doreau să continue experimentul început anul trecut, cu introducerea în program a unor trupe de rock în recital, la finalul fiecărei seri. Experiment care anul trecut a dat rezultate bune, se pare, deoarece în acest an au fost şi mai multe invitate.

Ce am văzut/ ascultat: maeştri ai genului deja consacraţi (Ducu Bertzi, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Magda Puşcaş, Zoia Alecu, Alina Manole... şi mulţi-muuulţi alţii), pe domnul profesor-artist emerit Tudor Gherghe (cu o nouă lecţie de muzică, de cultură, de autoritate asupra unor dezlănţuiţi într-ale huiduitului), pe Marius Mihalache cu Irina Sîrbu (un alt experiment, dar unul bine primit), un Florin Chilian mai nervos, mai iritat şi mai iritant, mai scurt la program decît cel de anul trecut, trupe rock de bun gust şi de bună calitate (Taxi, Zdob şi Zdub, Holograf, Zob, Vama)...

Ce m-a mirat: reacţia exagerat de violentă a publicului la Puya (ţinînd cont că, înainte cu o seară, Guess Who fusese bine primit pe scenă), reacţia organizatorilor la atacul asupra lui Puya (întîrziată rău de tot apariţia lui Marius Tucă pe scenă cu o explicaţie şi cu doamna Anda Pittis)...

Ce m-a bucurat: apariţia unui loc special amenajat pentru persoanele cu dizabilităţi (din păcate, am aflat de existenţa acestui loc abia cînd Chilian s-a răstit la cei care ocupaseră fără drept locul); faptul că Florin Chilian a fost consecvent şi a dus pînă la capăt demersul, început cu o seară înainte, de a explica şi a susţine prezenţa lui Puya pe acea scenă...
Ce mi-a plăcut: atmosfera creată de publicul de folk (ca de obicei), faptul că Dan Teodorescu de la Taxi a tot venit şi re-venit pe scenă cu "dramele pe care nu vrea să le vadă în Vamă", chiar şi cu foi pe care erau versurile noului cîntec, foi împărţite în public...

Ce mă îngrijorează: faptul că evenimentul pare din ce în ce mai prost organizat, faptul că "dramele" de care vorbea Teodorescu în cîntec sînt tot mai aproape să se întîmple (un BMW cît un yacht îngropat în nisipul plajei mi s-a părut răzbunarea supremă!), faptul că publicul se manelizează (la un moment dat vine o mămică vamaiotă rău ca aspect şi întreabă dacă putem să-i facem un pic de loc să se aşeze şi ea cu un copilaş; ne strângem unii în alţii şi îi facem loc; şi vine ea cu copilaşul anunţat; şi cumnatul cu soţia lui; şi soacra ei-maaaare femeie, şi soţul ei, şi saci de dormit, şi sticle de vodcă, şi doze de bere, şi pahare de plastic, şi... noi ne tot strîngem, că ei erau în expansiune... copilaşul adoarme, iar ei beau şi fumează; mămica mai cîntă şi mai dansează, dar aspectul de vamaiotă păleşte printre ceilalţi membri ai familiei, cu lanţuri şi brăţări de aur atîrnînd de ei; cînd publicul era în picioare şi cînta cu "Moţu" Pittis "nu contează cît de lung am părul, important e...", doi pletoşi încercau să-şi croiască drum spre grupul lor; unul era gata-gata să calce pe copil; tatăl, băut bine, a sărit la el; băiatul şi-a cerut scuze, a explicat că nu avea de unde să ştie că acolo, în tot calabalîcul ăla, e un copil ... manelistul l-a luat la palme în timp ce îi zicea "bă, drogatule..."; cînd cei de pe plajă au intervenit, a sărit la nevastă-sa: "stai, fă, cu copilu, în pula mea"; bineînţeles, la plecare, tot gunoiul a rămas în urma lor, pe plajă...)

Ce pot să spun acum, după o săptămînă: nu mai sînt sigură că vreau să mă mai duc la Folk You şi la anul...
Ce vă mai pot arăta:

-marea: limpede, caldă, liniştită...

-un răsărit de soare văzut de la fereastra camerei mele

Ce vă pot spune: duceţi-vă în Vamă! O să vă placă!

Vacanţaaa !!!!!

Îmi place să fiu în vacanţă!
Pentru că îmi pot face propriul program, fără să dau explicaţii de ce aşa şi nu altfel...
Pentru că îmi permit să uit în ce zi sînt, în ce dată, cît e ceasul...
Pentru că îmi acord privilegiul de a nu mai face şi a nu mă mai gîndi la ceea ce "trebuie", ci la ceea ce îmi doresc...

Lecţia zilei

Urcă-te în trenul care opreşte în gara vieţii tale, atunci cînd opreşte; nu se ştie dacă acest tren va mai opri vreodată în respectiva gară!