confidentze

Îmi place (5)

2012-02-05T13:59:00.003+02:00

Iarna.
Iarna cu zăpadă. Cu troiene. Cu viscol.
Da, îmi place pentru că îmi aduce aminte de copilărie. Copilăria mea se întîmpla pe vremea cînd nu era nicio surpriză să ningă iarna, când şcolile se închideau pînă treceau "capriciile" anotimpului alb. Aveam timp. Şi atunci citeam cărţile împrumutate de prin diverse biblioteci (şi le înapoiam- fără să mă fac că am uitat de ele-, intacte, pentru că nu era frumos altfel-aşa am fost educată, ce să fac!), sau ieşeam cu ceilaţi copii la săniuş (pînă cînd seara se lăsa) şi ascultam poveşti la gura sobei, poveşti spuse de bunicii mei sau de bătrînii lor prieteni (pe care cui nu îi avea i se recomanda să şi-i cumpere). Nu aveam curent electric (că nu ne dădea Ceauşescu, ori pentru că se rupeau stîlpii şi cablurile), dar aveam lumînări, şi lemne care trosneau în foc, şi pîine ori turtă de mălai coaptă de bunica în cuptorul sobei, şi boabe fierte şi poveşti despre ierni încă şi mai aprige de-atît. În iernile acelea, nu se sfiam de obrajii îmbujoraţi, nici de ciorapii ori căciulile de lînă.
Vieţile noastre nu deveneau imposibile, nici nu-şi pierdeau sensul cînd zăpada ne ajungea peste genunchi.
Da, îmi place şi pentru că îmi aduce aminte de adolescenţă. Idilele şi poveştile de dragoste deveneau şi mai intense în încercarea de a-şi ţine echilibrul pe gheaţă. Hainele şi mănuşile groase făceau ca îmbrăţişările şi ţinerile de mînă să fie mai strînse, fularele răsucite în jurul gîtului lăsau loc de sărutări furate. Pe-atunci, viscolul nu ne speria în coduri colorate la televizor, nici sufletele, nici minţile nu ne erau răvăşite ori frînte de nevrozele traiului de zi cu zi.
Îmi place iarna chiar dacă pe mulţi îi supără, ori chiar îi îngrozeşte.

Fericire

2012-01-21T19:56:00.003+02:00

Sîmbătă...
În general, zi liberă...
Ora 8:00... zăpadă.Copilăreală. Joacă.
10:oo... ONG-istă (Tineri pentru Europa de Mîine, întîlnire de proiect). Profesor. Moderator de grup...
12:00... psiholog. Consiliere. Dezvoltare personală. Sprijin emoțional...
15:oo...televiziune (Columna TV). Invitată la emisiune. Dat cu părerea. Dezbatere. Cunoștință nouă: Tudor-senzațional!...
17:00... un ceai. Prieteni vechi. Revedere cu surprize...
19:oo...teatru. Prieteni dragi...
20:30...cina. În familie...
Am tendința să devin ocupată (am avut o perioadă în care devenisem dependentă de muncă. Și obosită.). Ocupată am fost și azi. Dar am învățat un lucru foarte important: să îmbin armonios munca, relaxarea, plăcerea. Și mă simt bine. Un pic obosită, dar fericită.
Cînd eram în facultate am scris un eseu despre fericire; adică pe trei pagini am demontat conceptul... și am demonstrat că nu există fericire. Probabil că așa l-aș scrie și acum... însă aș adăuga că, din cînd în cînd, fiecare dintre noi poate înțelege la ce se referă cuvîntul. Fericire...

Profesionistul competent- specie pe cale de dispariție

2012-01-13T10:19:00.008+02:00

Ceea ce se întîmplă zilele acestea cu Domnul Doctor Raed Arafat mă face să nu mă mai mir de nimic din ceea ce se întîmplă în țara asta.
Miniștri, manageri, consilieri, directori... incompetenți, deseori neavînd legătură profesională sau legală cu postul pe care ajung să îl ocupe, numiți în funcție peste noapte în diverse instituții ale statului... wooow! a fost o vreme cînd mi se părea că stă soarele să nu mai răsară din cauza asta! M-am înșelat de fiecare dată: soarele a răsărit din nou, iar neavenitul a rămas liniștit în funcție. Nu numai atît: subordonații lui (oricît de competenți ar fi fost ei și oricît de nemulțumiți&oripilați de sus-pomenita numire) au devenit și mai subordonați, și mai obedienți, fiindcă- de regulă- li se spunea: dacă nu îți convine, ești liber(ă) să pleci !
Ei, și a venit rîndul SMURD! Și a inițiatorului/creatorului său. Cine pleacă din funcție...? ghici ciupercă...! a lansat președintele Băsescu provocarea. Și... gata! Unul dintre puținii profesioniști competenți în domeniul său de expertiză, care era omul potrivit la locul potrivit, a fost nevoit să părăsească funcția pe care o ocupa cu onoare, cu onestitate, funcție în care făcea treabă uimitor de bună pentru România zilelor noastre. Cum rămîne cu omul care sfințește locul?!?
Așa cum spuneam, specie pe cale de dispariție (dacă nu o fi dispărut deja!) și nimeni nu face să devină o specie protejată. Dimpotrivă!

P.S. Apreciez ieșirea în stradă a mureșenilor. Ar putea deveni prilej și pretext pentru o nouă revoluție? Sănătatea sănătății poate fi argument pentru sănătatea nației?
P.P.S. După celebra "iarna nu-i ca vara", Băsescu tinde către o nouă performanță: să repare/înlocuiască ceva ce nu este stricat, ceva ce funcționează foarte bine.

Casa Ticino-Predeal, un loc aparte

2012-01-03T13:10:00.006+02:00

De Revelionul acesta am hotărît să mergem pe pîrtie, la Predeal. Hotărîre luată tîrziu, dar providențială într-un fel: am găsit cazare la Casa Ticino... chestie luată de pe net, cînd credeam că nu vom mai avea nicio șansă, habar nu aveam ce vom găsi acolo... am mai luat țepe de genul ăsta (vezi casa Yachi, din Vama Veche: http://confidentze.blogspot.com/2009/08/casa-yachi-teapa-la-vama-veche.html ).

Ce am găsit... nu sînt cuvinte suficient de expresive pentru a vă face să înțelegeți, de aceea vă invit să mergeți la Predeal, la Casa Ticino. Proprietarii, Nicoleta și Mihai, doi oameni extraordinari: primitori, prietenoși, oameni pe care nu poți să nu-i apreciezi, nu poți să nu-i respecți și- cu siguranță- nu poți să-i uiți. Vila, un loc confortabil, elegant, de bun-gust; nu are nimic din răceala hotelurilor sau a vilelor impersonale care oferă locuri de cazare: e un adevărat cămin, acolo m-am simțit în concediu și, în același timp, acasă. Petrecerea de Revelion oferită de gazde la întoarcerea de pe pîrtie... senzațională!

O să repet vorbe pe care deja le-am spus: eleganță, bun-gust, artă, căldură, confort, ospitalitate, prietenie, armonie, bună-dispoziție, generozitate... toate le găsiți la Casa Ticino în Predeal. Mergeți acolo să vă convingeți și adăugați la descrierea făcută de mine impresiile voastre!

Trenul este pentru călătorii CU BILET ???

2011-11-27T11:52:00.004+02:00

Anunță (fără semnele de întrebare pe care eu le-am scris în titlu) un poster cu sigla CFR călători în stînga și cu stema României tipărită în partea dreaptă (sînt în România, asta mi-e clar și probabil nu ar trebui să mă mire nimic!).
Dar să încep cu începutul:
-nu am mai mers cu trenul de vreo 20 de ani
-miercuri, 23 noiembrie, aveam nevoie să ajung la București (o fostă colegă de liceu își sărbătorea ziua de naștere)
-pentru că aveam ceva timp la dispoziție, am decis să merg cu trenul: P18208, pe ruta Tîrgoviște-București Nord, cu plecare la 16:20
-îmi cumpăr bilet și urc; constat că am făcut o maaare greșeală alegînd trenul (alternativa era autobuzul). Arhiplin. Încă de la ușă, mă întîmpină un dulău. La capătul curelușei cu care era legat, stăpînul rîdea cu gura pînă la urechi de călătorii nevricoși (vorba lui nenea Iancu Caragiale), care nu se bucurau deloc de primirea ce le era făcută
-gălăgie, mirosuri grele, mîncători de semințe (cojile musai aruncate pe jos), un călător cu o găină (vie) în traistă... găina cotcodăcea, cîinele mîrîia... găsesc un loc să mă sprijin ca să nu mă dezechilibrez stînd în picioare și îmi pică privirea pe posterul de care vă vorbeam mai sus; atît am apucat să citesc: Trenul este pentru călătorii CU BILET !, scris cu galben pe fond albastru, vizibil și de bun simț, m-am gîndit eu
-n-am apucat să-mi termin gîndul că a apărut "nașul"; trecerea lui făcea cărare printre călătorii înghesuiți (ca toiagul lui Moise ce a despărțit apele Mării Roșii); stătea cu mîinile întinse în lateral și aduna bancnotele ce veneau din toate părțile; wooow!
-șocul creat de spectacolul la care asistam m-a lăsat fără cuvinte; am prezentat biletul; în tot vagonul eram doar 5 călători cu bilet (toți stăteam în picioare); restul, vreo 50, cu "nașul"! Pentru cine e trenul???, gîndesc... apoi cuvintele-mi prind volum și întreb cu voce tare
-întrerupt din măreața-i trecere și strîngere de fonduri, se oprește și cu efect de slow motion se întoarce către mine, se uită urît și mă întreabă care e problema mea; răspund că, dacă tot se promovează ideea de a călători cu bilet, mă așteptam ca cei ce au bilet să stea pe scaune, iar ceilalți să se așeze doar dacă sînt locuri libere; de aici, conversația capătă o turnură de twilight zone: și ce să fac eu? întreabă el; de exemplu, să le cereți să elibereze locurile pentru cei cu bilet, răspund eu; e vreunul care nu are bilet? să se ridice de pe scaun! zice el; nu se ridică nimeni, de aceea îmi spune: toată lumea are bilet, deci nu am ce le face; călătorii îl aprobă rînjind satisfăcuți, fac comentarii și glume proaste la adresa mea, iar el pleacă să își adune restul de bani. După plecarea lui s-a ridicat o bătrînică, jenată, iar în locul ei s-a așezat tot o bătrînă care se întreba cu glas tare dacă va rezista în picioare pînă la București.
Citesc mai jos, pe poster, tot într-o zonă cu scris mare, galben pe albastru: "RESPECTĂ-TE ȘI VEI FI APRECIAT!"; oamenii ăștia chiar se respectă: plăctesc o zecime din valoarea biletului, călătoresc stînd comod pe scaune și sînt apreciați de controlorul de bilete.
Mai jos: "Călătoria fără bilet este un fapt antisocial"; călătoria cu bilet ce fel de fapt o fi???
Accept că stăpînul învață sluga hoață și că sărăcia din această țară duce la tot felul de comportamente; însă nu tolerez nesimțirea, nu tolerez tupeul, mai ales la funcționarii care sunt plătiți (salarial vorbind) din banii noștri, ai plătitorilor legali. Ce pretenții să am la a cere amabilitate din partea lor, dacă nici de responsabilitate nu poate fi vorba?
Situația nu cred că le este necunoscută celor de la CFR călători; însă, posterele lipite în tren fără măsuri reale sînt doar încercări ridicole de a părea normali într-o țară care se numește România! (la fel ca discuția mea cu controlorul)
P.S. la o lună după ce am depus o reclamație la CFR călători primesc următorul răspuns:
"Data raspuns: 2011-12-28 15:08:35
Stimate domn/doamna
CFR Călători răspunde petenţilor în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobate cu modificări prin Legea nr. 233/2002.

Urmare reclamaţiei dumneavoastră ne-am adresat RTFC Muntenia, care a cercetat cele reclamate şi în conformitate cu rezultatele acestor cercetări vă comunicăm următoarele:
Trenul 18202 din data de 23.11.2011 a fost format din două automotoare, utilizarea acestora fiind de 60%, respectiv de 80%.
În cadrul cercetării, personalul de tren a declarat că majoritatea călătorilor deţineau abonamente de călătorie iar pentru călătorii care nu deţineau legitimaţii de călătorie au fost emise bilete de taxare în tren. Astfel, la trenul 18208 din data de 23.11.2011 au fost emise 14 bilete de taxare în tren.
Facem precizarea că în toate situaţiile în care pot fi dovedite abaterile personalului propriu de la sarcinile şi obligaţiile de serviciu, acesta este tratat în conformitate cu prevederile Legii 53/2003 - Codul Muncii.

RTFC Muntenia a luat măsura intensificarii controalelor pe trenuri în vederea verificării legalităţii călătoriilor şi a modului în care îşi desfăşoară activitatea personalul propriu.

Regretăm nemulţumirea dumneavoastră şi doridu-vă ca pe viitor să aveţi călătorii plăcute, vă asigurăm că satisfacerea solicitărilor clienţilor este şi interesul nostru.
Cu stimă,
SNTFC "CFR Călători" SA
Biroul Relaţii cu Publicul

Cu stima
Marketing Marketing "

Răspuns din care înțeleg că trenul nu era arhiplin, dimpotrivă, erau locuri libere dar nu am vrut eu să mă folosesc de ele; iar cercetarea s-a bazat pe declarațiile personalului de tren de la care, probabil, se așteptau să spună ceva de genul: "castrați-ne, castrați-ne, sau-dacă vreți- eutanasiați-ne; ori ,sancționați-ne concediați-ne! ne e rușine de noi !"
Superb răspuns de la dl. sau d/na. Marketing Marketing! Superbă țară! ....

"Cuprins"- un proiect interesant

2011-11-07T17:23:00.007+02:00

Sîmbătă seara, în București, la Atelierul de Producţie, Artwe a lansat ”Cuprins”, un proiect cultural-educaţional, de încurajare a lecturii prin schimbul de cărţi între cititori.
Pentru o seară, Atelierul de Producţie a fost transformat într-un spaţiu de joacă educaţional, punând la dispoziţia participanţilor ateliere de dicţie, bune maniere, tarot, psihoterapie şi dezvoltare personală, public speaking, exerciţii de lectură activă şi interactivă, psihodramă, quilling, teatru pedagogic, teatru forum plus alte activităţi atractive susţinute de către Artwe şi alte organizaţii non-guvernamentale partenere (Incubator107, MindRoom, Asociaţia Creativ, Asociaţia Deschide-ţi Sufletul, Public Speaking, Alina Pertea).
După aproximativ patru ore de activităţi nonformale, am rămas la party cu cei de la Loungerie II pentru un live act provocator, după care Notsocommondj ne-a făcut să dansăm pînă după miezul nopții.
Accesul la eveniment s-a făcut pe baza donării (a cel puţin) unei cărţi, care se va regăsi ulterior în bibliotecile Artwe, amenajate special în locaţiile partenere.
Am fost și eu la eveniment, reprezentînd Asociația Tineri pentru Europa de Mâine, împreună cu Andrada Ioniţă. Am întîlnit tineri entuziaști și inteligenți, care m-au făcut să mă bucur că oamenii încă mai citesc, deși au și preocupări considerate uneori mai superficiale (au participat cu aceeași bucurie la atelierul nostru de lectură, ca și la cel de tarot).I-am încurajat pe tinerii participanţi să citească, să îşi împărtăşească părerile despre cărţi şi personaje, să se confrunte într-o "luptă" a ideilor, pentru a avea ultimul cuvânt. Otilia- pentru perseverența poznașă cu care și-a dorit să aibă ultimul cuvînt în mai toate dialogurile, Magda-pentru dorința de a fi premiată şi Liza- pentru tăria cu care a rezistat într-un "duel" mai special au fost premiantele noastre.
Am participat cu plăcere la jocurile propuse de Alina, am învăţat quilling împreună cu Mădălina de la Deschide-ţi sufletul, am trecut pe la atelierele de tarot, public speaking, teatru... am cântat şi am dansat... a fost o seară reuşită: educaţie şi divertisment, bună-dispoziție și bun-gust. Am cunoscut oameni speciali și pasionați de ceea ce fac.
Mulțumiri și felicitări lui Cristi Paraschiv, de la Artwe și celor care l-au ajutat !
Mai multe informații puteți găsi pe website-ul proiectului: http://www.artwe.ro/

Un om = o carte

2011-09-09T18:02:00.002+03:00

Un om = o carte. Gratis!
Pe Bulevardul Castanilor din Tîrgoviște este un anticar (eu prefer să-l numesc: un domn care vinde cărți vechi). Rareori trecătorii se uită la cărți și mult mai rar cumpără ceva.
Ieri întinsese cărțile pe jos, pe trotuar, și pusese din loc în loc afișe pe care scria: Un om = o carte. Gratis!
Oamenii se opreau, se uitau la cărți, le răsfoiau, alegeau cartea cu care să plece acasă.
(Nu știu dacă inițiativa se datora sfintei sărbători de ieri, ori evenimentelor dedicate Zilelor Cetății, știu doar că a fost o reușită și regret că nu am putut imortaliza și în imagini momentul!)
Un om = o carte

Cum e cu legea pe la noi sau: mai bine hoț decît păgubaș

2011-08-22T12:52:00.003+03:00

Proaspăt întoarsă din concediu, pe 16 august, descopăr că se umblase la dulapul din clasa mea (care nu are încuietori chiar sigure, dar era încuiat). Verific și constat că dispăruseră niște obiecte și niște bani.
O întreb pe femeia de serviciu cine a mai fost prin școală în perioada în care eu nu am mai trecut pe acolo. Spune că doar paznicii de noapte și îl anunță pe primarul localității, care supraveghea nu-știu-ce lucrări prin curtea școlii. Primarul zice că nu îl privește, că nu e problema lui, e problema școlii. Revoltătoare atitudine după părerea mea, întrucît știu că e angajatorul.
Aș fi anunțat poliția, să ia amprente, însă știu că directoarea școlii nu e de acord cu genul ăsta de acțiuni (au mai fost evenimente de acest tip în școală și s-au făcut doar cercetări locale, empirice). Fac o informare scrisă în care prezint ceea ce am constatat și mă duc să o înregistrez. Nu pot, deoarece oamenii sunt în concediu. Stric concediul directoarei cu un telefon, în care îi spun ce s-a întîmplat și cum am de gînd să procedez. Îmi spune (cum deja bănuiam) să nu... și mă asigură că vine luni (azi, 22 august) să rezolve cumva.
Azi a venit și m-a întrebat dacă am martori că acele obiecte erau în dulap (sigur că martori sînt elevii, dar ei sînt minori și nu se pune!) și îmi mai spune că eu sînt de vină, fiindcă nu mi-am protejat corect bunurile clasei.
Renunț la orice dorință de a afla ceva despre cineva, fiindcă mi se pare ridicolă intenția mea.
Dacă ar fi să ne gîndim la casa noastră, faptele se reduc la: cineva îmi intră în casă și îmi ia de acolo obiecte (în Codul Penal cred că se numește furt) și eu sunt vinovatul, pentru că nu mi-am încuiat bine casa. Recunosc, nu mai sînt de mult la curent cu legislația din România (de cînd prevederile legale se schimbă atît de des și se aplică haotic, ori nu se aplică de loc), dar mi se pare că, în astfel de situații e normal să cauți întîi hoțul și abia apoi să îl învinuiești pe păgubaș de neglijență.
Pînă atunci... hoțul neprins negustor cinstit, iar restul e... can-can!

Folk You la a VII-a ediție - impresii personale

2011-07-27T14:51:00.006+03:00

Joia trecută, în Vama Veche, a început a VII-a ediţie a Festivalului Folk You! Florian Pitiş.

Toate-s vechi şi nouă toate, aş zice şi eu cum a zis poetul.

Lista de invitaţi- controversată în opinia unora (nu puţini), la vederea numelui Puya (şi nu orice fel de invitat, ci susţinător de recital). Clar: organizatorii doreau să continue experimentul început anul trecut, cu introducerea în program a unor trupe de rock în recital, la finalul fiecărei seri. Experiment care anul trecut a dat rezultate bune, se pare, deoarece în acest an au fost şi mai multe invitate.

Ce am văzut/ ascultat: maeştri ai genului deja consacraţi (Ducu Bertzi, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Magda Puşcaş, Zoia Alecu, Alina Manole... şi mulţi-muuulţi alţii), pe domnul profesor-artist emerit Tudor Gherghe (cu o nouă lecţie de muzică, de cultură, de autoritate asupra unor dezlănţuiţi într-ale huiduitului), pe Marius Mihalache cu Irina Sîrbu (un alt experiment, dar unul bine primit), un Florin Chilian mai nervos, mai iritat şi mai iritant, mai scurt la program decît cel de anul trecut, trupe rock de bun gust şi de bună calitate (Taxi, Zdob şi Zdub, Holograf, Zob, Vama)...

Ce m-a mirat: reacţia exagerat de violentă a publicului la Puya (ţinînd cont că, înainte cu o seară, Guess Who fusese bine primit pe scenă), reacţia organizatorilor la atacul asupra lui Puya (întîrziată rău de tot apariţia lui Marius Tucă pe scenă cu o explicaţie şi cu doamna Anda Pittis)...

Ce m-a bucurat: apariţia unui loc special amenajat pentru persoanele cu dizabilităţi (din păcate, am aflat de existenţa acestui loc abia cînd Chilian s-a răstit la cei care ocupaseră fără drept locul); faptul că Florin Chilian a fost consecvent şi a dus pînă la capăt demersul, început cu o seară înainte, de a explica şi a susţine prezenţa lui Puya pe acea scenă...
Ce mi-a plăcut: atmosfera creată de publicul de folk (ca de obicei), faptul că Dan Teodorescu de la Taxi a tot venit şi re-venit pe scenă cu "dramele pe care nu vrea să le vadă în Vamă", chiar şi cu foi pe care erau versurile noului cîntec, foi împărţite în public...

Ce mă îngrijorează: faptul că evenimentul pare din ce în ce mai prost organizat, faptul că "dramele" de care vorbea Teodorescu în cîntec sînt tot mai aproape să se întîmple (un BMW cît un yacht îngropat în nisipul plajei mi s-a părut răzbunarea supremă!), faptul că publicul se manelizează (la un moment dat vine o mămică vamaiotă rău ca aspect şi întreabă dacă putem să-i facem un pic de loc să se aşeze şi ea cu un copilaş; ne strângem unii în alţii şi îi facem loc; şi vine ea cu copilaşul anunţat; şi cumnatul cu soţia lui; şi soacra ei-maaaare femeie, şi soţul ei, şi saci de dormit, şi sticle de vodcă, şi doze de bere, şi pahare de plastic, şi... noi ne tot strîngem, că ei erau în expansiune... copilaşul adoarme, iar ei beau şi fumează; mămica mai cîntă şi mai dansează, dar aspectul de vamaiotă păleşte printre ceilalţi membri ai familiei, cu lanţuri şi brăţări de aur atîrnînd de ei; cînd publicul era în picioare şi cînta cu "Moţu" Pittis "nu contează cît de lung am părul, important e...", doi pletoşi încercau să-şi croiască drum spre grupul lor; unul era gata-gata să calce pe copil; tatăl, băut bine, a sărit la el; băiatul şi-a cerut scuze, a explicat că nu avea de unde să ştie că acolo, în tot calabalîcul ăla, e un copil ... manelistul l-a luat la palme în timp ce îi zicea "bă, drogatule..."; cînd cei de pe plajă au intervenit, a sărit la nevastă-sa: "stai, fă, cu copilu, în pula mea"; bineînţeles, la plecare, tot gunoiul a rămas în urma lor, pe plajă...)

Ce pot să spun acum, după o săptămînă: nu mai sînt sigură că vreau să mă mai duc la Folk You şi la anul...
Ce vă mai pot arăta:

-marea: limpede, caldă, liniştită...

-un răsărit de soare văzut de la fereastra camerei mele

Ce vă pot spune: duceţi-vă în Vamă! O să vă placă!

Al cincilea anotimp...

2011-05-29T11:39:00.004+03:00

Am avut cîteva săptămîni în care am muncit extrem de mult. Inclusiv sîmbetele şi duminicile, ceea ce de obicei nu fac.
Uneori, eram atît de preocupată de ceea ce făceam, încît îmi dădeam seama că aproape uitam să respir. De fapt, uitam să mă bucur că încă mai respir!
În toată nebunia asta, mi-am făcut timp să merg la spectacol: era vorba despre domnul TUDOR GHEORGHE, cu "Al cincilea anotimp". Acolo, de la dumnealui, am aflat că au înflorit salcîmii.
Locuiesc la ţară, salcîmii sînt în faţa porţii mele; în mod normal, n-aş putea să ies din curte fără să îi văd, fără să le simt parfumul. Şi, cu toate astea, mi s-a întîmplat!
În dimineaţa următoare, i-am văzut şi le-am inspirat parfumul. Apoi am văzut albul-gălbui al florilor de soc, şi rozul florilor de măceş, şi roşul aromat al trandafirilor de dulceaţă... E mai, e florar, iar eu nu am avut timp să văd, să simt asta!
Au înnebunit salcîmii, dar nu mai avem timp să ne bucurăm de ei, nici măcar nu mai observăm frumuseţea din jurul nostru...
Al cincilea anotimp, un spectacol dedicat femeii de maestrul Tudor Gheorghe.
Al cincilea anotimp, o sintagmă pe care eu aş dedica-o fiecăruia dintre noi, timpului necesar ca fiecare să devină sieşi al cincilea anotimp, sărbătoririi faptului că ai ales să te bucuri de flori, de soare, de muzică, de timp...

De Paşte...

2011-04-23T10:51:00.003+03:00

Tot caut, de ceva vreme, tihna și bucuria Paștelui copilăriei mele.
Poate le voi găsi, poate nu... pînă atunci, urez tuturor liniște și armonie în suflet și în casă, bucurii, clipe minunate petrecute alături de cei dragi. Să găsiți și să trăiți tihna și bucuria Paștelui de care vă amintiți cu drag!

Noi...

2011-04-12T20:30:00.003+03:00

În anii '80, la şcoala din satul meu, era o femeie de serviciu care, la şedinţele de partid, îşi începea luările de cuvînt cu expresia: noi, cadrele didactice... Pe acelaşi model, în seara aceasta, l-am auzit pe Adi Minune (Adrian Simionescu pe numele lui) explicînd că: ANI ne verifică pe noi, toţi demnitarii, ca să nu comitem ilegalităţi.

Pisica pe acoperiş- ştire de televiziune

2011-03-23T20:09:00.003+02:00

"Pisica pe acoperişul fierbinte"- un film celebru, făcut după o piesă la fel de celebră.
"Pisica pe acoperiş " - o ştire difuzată azi dimineaţă la Pro TV. Pe scurt, povestea era cam aşa: o pisică stătea de 6zile şi 6 nopţi pe acoperişul unei case, "n-a mîncat şi n-a băut" (spunea cineva, un martor care probabil monitorizase pisica); a venit poliţia animalelor, au venit iubitorii de animale, au venit pompierii... au luat-o cu vorbă bună, pisica nu-şi-nu! S-au căţărat după ea şi, cînd să o prindă, pisica hop! conform dotărilor native a sărit de pe acoperiş în curtea vecină!
Nu e prima pisică pentru care are loc o asemenea desfăşurare de forţe (bănuiesc că şi cheltuială pe bani publici). Nu e prima pisică despre care se dau ştiri. Dar pisica de azi vine după Iri, Moni, Pepe, Oana şi alte astfel de personaje care umplu programele de ştiri. Şi mă tot întreb de ce ne-or fi învăţat în facultate că ştirea-pentru a fi ştire trebuie să relateze despre ceva important, semnificativ sau neobişnuit, că trebuie să prezinte interes pentru public. Poate sînt eu prea de la ţară, dar pe aici pisicile cu asta se ocupă toată ziua: se caţără te miri pe unde, vînează vrăbii, şoareci, sar de peste tot şi cad mereu în picioare. A, de fapt îmi dau seama că greşesc: cu pisicile de la oraş povestea e alta... însă tot n-aş face din salvarea lor o ştire.
E criză... dar chiar şi de evenimente semnificative?

Hotel în Parcul Chindia?

2011-02-14T18:51:00.007+02:00

Parcul Chindia din Tîrgovişte este în pericol.
Povestea începe cu a fost odată...
Nişte minţi "îndrăzneţe" şi "inovative" s-au gîndit în 2008 să construiască acolo, pe malul lacului, un hotel. Hotărîrea consiliului local a fost anulată atunci printr-o hotărîre judecătorească, în urma unei acţiuni cu profund caracter civic (1200 de semnături strînse de la cetăţenii nemulţumiţi).
Şi continuă povestea cu: ... mai e şi acum că se întoarce...
În 2010, pe 27 decembrie, apare o altă hotărîre a consiliului local municipal (nr. 367), prin care se scoate "la licitaţie publică în vederea concesionării, pe o perioadă de 20 de ani, un teren în suprafaţă de 1882 mp... în vederea amenajării a 100 de locuri de parcare..." (http://www.pmtgv.ro/hot.html ).
La ce le-o trebui parcare în parc?!?
Se pare că ideea cu hotelul nu s-a pierdut, odată cu declararea ei ca fiind nelegală. Doar că acum hotelul trece prin parcare; sau începe cu o parcare...
Adevărul de seară din 6 ianuarie scrie despre acest subiect http://www.adevarul.ro/locale/targoviste/Hotel-modern-cu-parcare-in_locul_restaurantului_-Brotacei_0_403759995.html
La ce le-o fi de folos hotelul?!? Târgoviştea mai are hoteluri şi nu-mi prea vine-a crede că dau pe-afară de clienţi! E drept, hotel pe malul lacului, în parc, la o aruncătură de băţ de ruinele Curţii Domneşti... altă Marie, desigur, cu altă pălărie...! (Nici măcar nu ştiu dacă e cazul să vorbim despre culoarea politică a participanţilor la acest masacru...)
Nu locuiesc în Tîrgovişte, dar parcul ăla mi-e drag de cînd eram copil... nu l-aş vrea distrus...
Dacă vă abordează tineri (sau mai puţin tineri) voluntari, cu rugămintea de a vă da semnătura pentru a împiedica această acţiune, nu-i refuzaţi, vă rog!!!

De Crăciun... raţia de libertate!

2010-12-24T08:43:00.005+02:00

Nu mai mîncăm de mult timp "raţional".

Nu ni se mai vinde nimic cu raţia: nici pîinea, nici zahărul, nici uleiul... pentru că acum raţia nu ne mai este impusă din afară; acum cei mai mulţi îşi fac singuri raţiile de alimente, atît de "raţional" gîndite, încît unii abia au ce mînca pentru a trăi...

În schimb, de 21 de ani încoace, în preajma Crăciunului, unii dintre noi (mai mulţi sau mai puţini, mai revoltaţi, mai deziluzionaţi ori pur şi simplu disperaţi) îşi iau raţia de libertate.

Cei din generaţia mea au fost frumoşii nebuni care au ieşit şi au murit în stradă în decembrie `89, crezînd că ceea ce fac ei e revoluție și că astfel vor dobîndi libertatea. Pentru ei, pentru părinții lor, pentru copiii pe care îi vor avea...

Ieri, Adrian Sobaru și-a luat "rația de libertate" aruncîndu-se de la balcon, în Parlament. (Un gest politic, personal dar și profund uman, pe care chiar cred că nu avem libertatea să-l judecăm dacă e justificat sau nu, dacă reprezenta o soluție sau nu... așa cum tot fac unii de ieri încoace.) Copiii lui nu numai că nu sunt liberi, dar nici viitor nu mai au!

Avem libertate: libertatea de a ne sinucide a devenit pentru unii dintre noi suprema libertate, pentru că viitorul ne-a fost ucis.

Rația de libertate... e cazul să devină tradiție de Crăciunul românilor!

Răni nevindecate

2010-12-12T11:44:00.003+02:00

Zilele trecute vorbeam cu confidentul adolescenţei mele, pe care l-am reîntîlnit după 20 de ani... Pe atunci, el elev la liceul militar, eu elevă la liceul pedagogic: licee care au lăsat urme adânci în noi, cei care am trecut pe-acolo...
Îmi spunea că a uitat multe, prea multe episoade din acele vremuri, pentru că prea multe erau neplăcute, iar amintirea lor era greu de suportat.
Îi spuneam că eu le-am împărţit în plăcute şi neplăcute, că le-am lăsat deoparte pe cele din a doua categorie şi le-am păstrat vii pe primele.
Ieri am avut ocazia să revin în oraşul adolescenţei mele. Ceea ce aveam de făcut m-a dus chiar în zona unde am făcut practica pedagogică în clasa a IX-a. Am constatat nu numai că nu mai ştiam cum se ajunge la şcoala respectivă (ca şi cum nu aş fi fost niciodată pe-acolo), dar m-au încercat o mulţime de senzaţii, care mai de care mai neplăcute: o stare de leşin, greţuri, frisoane... Semn că uitarea nu vindecă rănile vechi, că trecerea timpului doar le estompează. Şi orice eveniment care are ceva rezonanţă cu ele le reactivează.
Credeam că m-am împăcat cu anii de liceu, dar rănile vechi reactivate ieri mă fac să mă întreb cîte astfel de răni ascunde fiecare dintre noi, de existenţa cîtor dintre ele mai ştie?

Tineret în acţiune

2010-12-02T19:39:00.008+02:00

În week-end-ul ce tocmai a trecut am avut ocazia să cunosc tineri adolescenţi, fiecare special în felul lui, fiecare cu povestea lui de viaţă, toţi însă veniţi cu acelaşi scop: participarea la un proiect al programului Tineret în acţiune.
Liceeni din judeţul Dâmboviţa, voluntari ai Centrului EUROPE DIRECT Târgovişte, adolescenţi-copii... răsfăţaţi, cu suflet mare, cu capricii normale la vîrsta lor... Sandra, Alin, Andreea, Lucian, Ana, Oana, Alex, Robert, Adina... şi încă mai mulţi...
Băieţii de la Centrul de Reeducare pentru Minori Găeşti, adolescenţi-adulţi... ducînd cu ei poveşti în care viaţa bate filmul, cu consum de droguri, furt, tîlhărie, tentative de viol sau de omor... dar cu voci care cîntă dumnezeieşte, cu talent la teatru, cu dorinţa de a învăţa şi pînă la urmă cu aceeaşi dorinţă de a se juca, de a-şi mai păstra o fărîmă de copilărie, la fel ca şi colegii lor... Florin, Petrişor, Mihai, Marian, Ruben, Iulian, Costel, David...
Apoi, dar nu în cele din urmă, "adulţii" (foarte tineri și ei)- responsabili cu organizarea activităţilor, cu derularea proiectului... Andrada, Mândruţa, Denisa, Cristi, Cati, Vlăduţ...
Învăţare non-formală, prietenie, activităţi de team-building, dezvoltare personală, jocuri, ecologizare... auto- şi intercunoaştere... lupta împotriva excluziunii sociale... O lume împărțită în trei: la voi, în libertate; la noi, în centru; la ceilalți, în penitenciar... Oameni care pentru trei zile au făcut posibil ca primele două din cele trei "lumi" să devină una singură...
M/am despărțit de ei cu un mare buchet de gînduri, de sentimente, de impresii... greu de pus în cuvinte, dar numai bune de pus într-un sertăraş al sufletului fiecăruia dintre noi, cei care am fost acolo...
... şi un blog dedicat proiectului...
http://www.tiatargoviste.wordpress.com/

Voci fenomenale, talente din România

2010-11-22T17:28:00.003+02:00

Am primit pe e-mail o știre despre două fetițe din România, participante la două concursuri din Italia: IO CANTO și TI LASCIO UNA CANZONE.
Andreea Olariu, 14 ani, din Constanța și Mădălina Lefter, 13 ani, din Iași pot repeta fenomenul "Costel Busuioc" și se pare că la noi încă nu sunt mediatizate (nu au loc de celelalte "fenomene", care umplu știrile noastre de toate zilele!).
Ambele au nevoie de susținere, inclusiv de voturi.
Le puteți vedea la:
http://www.video.mediaset.it/video/io_canto/esibizioni/186481/listen.html#tc-s1-c1-o1-p3
http://www.youtube.com/watch?v=ksPTNVmAd_Y
și în direct la:
http://www.coolstreaming.us/blog/diretta-tv/
sau la:
http://www.tvdream.net/web-tv/canale5-indiretta-streaming/
pe Andreea vinerea la ora 22:30, iar pe Mădălina miercurea, 22:10 (ora României).
Votați-le, susțineți-le, promovați-le dacă puteți!

"Diviziunea muncii" (II)

2010-11-14T09:48:00.004+02:00

"Si vous faites des projets pour une anee, semez du ble" (dacă vă faceţi proiecte pentru un an, semănaţi grîu) - Jacques Salome.
Nu ştiu dacă l-au citit şi nu cred nici măcar că au auzit de Jacques Salome, dar "conţăranii" mei în fiecare toamnă seamănă grîu. Toamna asta lungă şi caldă le-a oferit ocazia chiar şi celor mai întîrziaţi să facă acest lucru.
Într-o postare mai veche http://confidentze.blogspot.com/2009/08/diviziunea-muncii.html , povesteam despre cum îşi împart sarcinile femeile şi bărbaţii.
Iată o nouă mostră de diviziune a muncii, descoperită într-o discuţie între două bătrîne, discuţie auzită fix în acelaşi loc ca şi anterioara.
- Ai semănat grîu?
- Da, l-am semănat din octombrie!
-Şi? Ţi-a răsărit?
- Nu ştiu, nici n-am mai trecut pe-acolo! Dumnezeu, cum o vrea El... Eu mi-am, făcut datoria şi l-am semănat. De-aici nu mai e treaba mea: dacă Dumnezeu o vrea să-l facă să răsară... să se ocupe... dacă nu...nu!
Să fie vorba de tradiţie?
Să fie influenţa monarhiei şi a casei de Hohenzolern cu deviza Nihil sine Deo?
Să fie lipsa noastră de responsabilitate, cu rădăcini adînc înfipte în psihologia neamului?
Să fie de vină Mioriţa?
Ce ne determină oare să ne tot împărţim sarcinile şi responsabilităţile cu însuşi Dumnezeu?

Sărut mîna, Doamnă Învăţătoare!

2010-10-31T12:54:00.005+02:00

Doamna învăţătoare Cristiana Anghel a hotărît să se gîndească mai mult la sine, la sufletul său, la familia dumneaei... prin urmare a ales să renunţe la forma extremă de protest prin care ne-a făcut un serviciu şi ne-a dat o lecţie nouă, tuturor.
Sărut mîna, doamnă învăţătoare, pentru ceea ce aţi făcut pentru noi! Şi respect!
De asemenea, mă bucur pentru alegerea pe care aţi făcut-o!
(Am citit şi am urmărit toate reacţiile- pro sau contra gestului domniei-sale. Aveam propriile păreri şi propriile reacţii, dar mărturisesc că nu am avut curajul să mi le exprim pînă acum; sau nu curajul, ci vorbele potrivite pentru gestul doamnei învăţătoare.
De felul meu sunt o persoană bătăioasă; cu ceva atribute înnăscute, de sindicalist. Însă, tot ce am fost în stare să fac a fost să mă retrag dintr-un sindicat care simţeam că nu face nimic pentru mine; şi să mă bat cu statul român şi cu instituţiile sale în instanţă, pe cont propriu. Pentru ce? Pentru a obliga statul- garant al legilor- să aplice legile sale! Gestul meu a fost unul egoist, tocmai de aceea am tot respectul pentru gestul doamnei Anghel, care a fost unul altruist. )
În plus, am avut ocazia să descopăr un alt om minunat:Ioan Selejan, arhiepiscopul de Harghita şi Covasna. Nu doar pentru că a reuşit să-i vorbească de la suflet la suflet, ci şi pentru că o poartă în sufletul său pe învăţătoarea care i-a pus condeiul în mînă.
Sper să nu mai fie nevoie de încă o Cristiana Anghel, cu atît mai mult sper să nu mai fie nevoie de încă un tribut plătit de însăşi Doamna Învăţătoare Anghel.
Ar fi bine să ne învăţăm lecţia!
Sărut mîna, Doamna Învăţătoare!

Cugetare-din puțul realității prezente (2)

2010-10-28T21:08:00.002+03:00

Cînd întîlnesc o persoană frustrată pînă la nevroză, îmi vine să-i spun că ar fi bine să meargă la un psiholog...
Cînd întîlnesc un psiholog frustrat pînă la nevroză, îmi vin în minte vorbele domnului doctor Cristian Andrei: foarte mulți ajung psihologi sperînd că, studiind psihologia, își vor rezolva singuri problemele... (nu e citatul exact, dar asta era ideea)

Serviciul de evidenţa populaţiei- un serviciu "în slujba cetăţenilor"

2010-10-05T19:41:00.003+03:00

Ultima zi!
Azi mi-am luat cartea de identitate. De fapt, întîi mi-am luat liber de la serviciu ca să mă încadrez în programul lor. Totul a mers rapid şi fără incidente:cerut, predat, semnat de primire, mulţumesc, la revedere!
Concluzie: cetăţeanul obedient e un cetăţean fericit! (îşi rezolvă rapid problemele!) Statul şi instituţiile lui aşa te vor!

Cugetare-din puțul realității prezente

2010-10-02T13:55:00.002+03:00

Cînd numele unui bărbat respectabil și respectat și al unei fufe sunt alăturate într-un construct cu pretenții elitiste, nu știu dacă ea primește un plus de valoare dar, cu siguranță, prestigiul lui are de suferit.

Serviciul de evidenţa populaţiei- un serviciu "în slujba cetăţenilor"

2010-09-13T21:13:00.002+03:00

Ziua 3
M-am trezit dis-de-dimineaţă pornită să pun piciorul în prag. La 7:45 deja eram în faţa sediului poliţiei comunei. Nu era niciunul venit, dar nici n-au întîrziat mult. La 7:55 a sosit unul dintre agenţi.
Am scos din geantă o declaraţie gata completată, cu gîndul că- dacă nu vrea să semneze- îl trimit la mine acasă (cu cerere scrisă, cu tot tacîmul, nu aşa, pe vorbe vorbite...). Am impresia că nu e chiar miliţian şi că a citit în atitudinea mea că nu-i va merge. A semnat şi, cu hîrtia în mînă am plecat iar spre primăria Găeşti. 8:15. La evidenţa populaţiei nu se deschisese ghişeul, dar am aşteptat doar 5 minute şi "înţepata" foarte calmă şi tăcută a luat documentele, le-a studiat, m-a invitat să-mi facă poză şi mi-a zis să vin pe la sfîrşitul lunii să-mi iau cartea de identitate. Fără să-mi dea vreun document provizoriu care să ateste că eu chiar sunt eu. Cică nu se dă!
Să zic că am început bine săptămîna: şi eu, şi poliţia din Dragodana, şi "înţepata" de la evidenţa populaţiei care, fără a fi amabilă, a reuşit măcar să fie eficientă.

Serviciul de evidenţa populaţiei- un serviciu "în slujba cetăţenilor"

2010-09-10T21:57:00.005+03:00

Cum să obții o nouă carte de identitate-ziua 2
Am băgat un gol la serviciu și la ora 8 punct m-am prezentat la primăria orașului Găești, așa cum mi se spusese.
În capu scărilor ce duceau către serviciul evidența populației, un tip cu rol de Cerber m-a întrebat unde cred că vreau să mă duc. I-am răspuns unde sînt pornită să mă duc și mi-a zis că nu se poate. Că programul începe la 9. (Am înțeles și de ce erau atîția oameni care așteptau pe afară.). Îi spun că mie mi s-a zis la 8. Iar el îmi spune că nu e 8. Îi arăt ceasul și zice că nu merge bine. Se uită la ceasul de pe telefonul lui, constată că e fix și că "îl iubește" fiindcă s-a uitat la ceas la fix. Probabil îmbunat de atîta iubire, o cheamă pe doamna (înțepata) și se dă la o parte să îmi facă loc să cobor treptele.
Doamna nu vine imediat, dar vin cele aproximativ 20 de persoane care așteptau afară să li se dea voie să intre. Cînd a venit, nu s-a apucat direct de muncă. Nu! A învîrtit pe-acolo niște farfurii, niște cești... și a deschis geamul ghișeului presată de faptul că oamenii vociferau tot mai aprins. (E drept că atunci cînd geamul era închis se putea vedea pe el programul de funcționare: 9-12, dar tuturor li se spusese să vină la 8.)
Îmi vine rîndul, prezint actele cerute și îmi spune că trebuie să vină și tata să declare că mă primește acasă. Îi spun că pe adeverința de la primărie scrie clar că tata locuiește la adresa respectivă, că eu sînt a lui și că locuiesc tot acolo. Că tata e bătrîn și bolnav și nu poate să se deplaseze pînă la ei. Înțepata se înțeapă și mai tare, declară că am enervat-o și că nu mai vrea să stea la ghișeu.
Vine o alta, mai calmă, și îmi dă o declarație: cică să vină șeful de post la noi acasă și să dea tata declarație în fața lui că mă ia în spațiu. La finalul formularului scrie că declarația îmi va servi mie la schimbarea domiciliului (dar eu nu-l schimb, vreau să rămîn tot acolo!, însă cică așa e legea și în țara asta se știe: legea e de neclintit!)
Șeful de post zice că nu vine el acasă la noi. Să scrie tata declarația și să mă duc la el să o vizeze. Dar nu azi, că e vineri și e deja tîrzie ora...

P.S. ziua 1 în postarea anterioară

Serviciul de evidenţa populaţiei- un serviciu "în slujba cetăţenilor"

2010-09-08T14:43:00.004+03:00

Ieri mi s-au furat actele şi banii. În Tîrgovişte. Am observat seara, cînd am ajuns acasă. Bănuiam că trebuie să fac o plîngere la poliţie, dar nu era cazul să mă întorc în oraş, mai ales că nu-mi fac iluzii că vor rezolva problema.
Am vrut să aflu cum trebuie să procedez, prin urmare azi, după programul de lucru de la serviciu, m-am dus în Găeşti. Întîi la poliţie, unde era serviciul de evidenţa populaţiei în urmă cu cîţiva ani. Ofiţerul de serviciu ţipa la un coleg (probabil un subordonat de-al lui) şi, în acelaşi timp, vorbea la un telefon mobil. Am intrat şi am spus "bună ziua!". Nu m-a băgat în seamă; îmi era clar că nu poate vorbi, dar nici măcar nu a schiţat vreun gest cu care să mă îndemne să aştept, deci am închis uşa şi am încercat să mă orientez cu ajutorul săgeţilor de pe pereţi care indicau diverse departamente. Am ales unul cu multe iniţiale al căror înţeles nu-mi era cunoscut şi m-am îndreptat spre acel coridor. Ofiţerul de serviciu iese şi strigă şi la mine: Dumneavoastră,... încotro? (Ori mă consideră şi pe mine subordonatul lui, ori aşa vorbeşte el: tare şi răstit.) I-am spus ce caut şi a strigat iar: Şi de ce nu întrebaţi? Îi povestesc că am vrut să întreb, dar am văzut că e ocupat şi nu am vrut să îl deranjez de la convorbirile pe care deja le purta. Corect era să-i fi spus că nu s-a deranjat să mă bage în seamă. Mi-a zis că nu era ocupat, timp în care încă ţinea telefonul la ureche (pe celălalt îl expediase), şi mi-a zis că evidenţa populaţiei s-a mutat la primărie.
Mă duc la primărie. O funcţionară înţepată rău de tot (tonul vocii şi atitudinea îmi creau impresia că încă mai are viaspa în cur- cer scuze celor mai sensibili la anumite cuvinte! ) mi-a spus că, dacă e furat trebuie să fac plângere la poliţia Târgovişte (alt drum...!, timp pierdut...! nu-mi surîde varianta!). Şi dacă îl dau pierdut? întreb cu o rază palidă de speranţă. Atunci puteţi completa această cerere, îmi spune şi mi-o arată. Întind mîna să o iau, dar NU ! Nu azi, mîine între 8 şi 12. Îi spun că în acel interval orar sunt la serviciu şi îmi spune că toată lumea e la seviciu la ora aia.
Acest răspuns deja m-a blocat: dacă sunt conştienţi că e ora la care oamenii lucrează, de ce poţi să faci cerere pentru eliberarea actului de identitate doar în acel interval de timp? Ca să rămîi fără serviciu? Ca să le oferi şefilor posibilitatea de a-ţi mai "tunde" din salariu? Ca să-ţi arate pur şi simplu că tu eşti la mîna lor, nicidecum că ei sunt în slujba cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite?

Salariul de 1 500 de lei (şi diferite tipuri de orgasm)

2010-08-23T09:14:00.005+03:00

Am vrut să scriu mai demult despre acest subiect. De cînd preşedintele Băsescu ne-a destăinuit că el a ajuns la 6 000 de lei salariu după 30 de ani de muncă. Eu, după 20, am reuşit doar 1 500. Şi mă întebam dacă în următorii zece ani am şanse să recuperez diferenţa.

Am renunţat atunci să scriu; apoi, ministrul Videanu a declarat că el ar putea trăi cu 1 500 de lei pe lună. Şi nu numai atît: poate să şi întreţină o întreagă familie! Oau! M-a făcut praf! E drept, şi eu mă descurc cu cei 1 500 pe lună, dar nu am de întreţinut şi o familie; în plus, mai am şi alte îndeletniciri din care îmi suplimentez veniturile.

Ce m-a făcut să revin asupra temei? Ziua de ieri cu cele trei momente care mi-au adus muuultă satisfacţie.
1. Aflu că prim-ministrul Boc a inaugurat ieri o şosea de 9 km. Încă o dată: oau! O întreagă şosea? Păi eu am zile în care parcurg mergînd pe jos circa 9 km! Mă gîndeam că ăştia care şi-au cumpărat maşini ar vrea să aibă şosele de muuult mai mulţi kilometri. Ca să justifice existenţa maşinii în viaţa lor. ("orgasm rutier", parcă aşa i-a zis Mircea Badea)
2. Succesuri face pui (în puii mei): proiecturi. Boc şi Eba exersează împreună trecerea de la rostirea a cîteva cuvinte la editarea perfectă a cîtorva fraze. Şi invers. (orgasm lingvistic, i-aş zice eu)
3. Şi nu în ultimul rînd, aflu că unul dintre membrii echipajului de canoe dublu al României, echipaj care a obţinut medalia de aur la Campionatele Mondiale de caiac-canoe, Alexandru Dumitrescu are un salariu de 1 500 de lei. Deci am salariu de campion mondial! (orgasm financiar de-a dreptul!)

Nu ne-am ales job-ul potrivit !

2010-07-26T12:06:00.002+03:00

Miercuri, 21 iulie.
Biblioteca comunală (scuze, cacofonia face parte din denumirea oficială).
Bibliotecara (fugită din concediu medical), o învăţătoare (eu) şi o elevă. Zor mare să se amenajeze o încăpere proaspăt vopsită (şi mult mînjită) pentru că joi urma ca această încăpere să devină sala ce va adăposti echipamentele ce vor fi livrate prin programul biblionet. Femeie de serviciu nu există în schemă/ organigramă, dar nici în fişa postului bibliotecarului nu sînt prevăzute astfel de sarcini de serviciu.
Mă iau iarăşi de... de cine? Da, de primar. Întîi are tendinţa de a pasa responsabilitatea. Cui? Nu ştim cui, doar zicea că nu este şef peste femeile de serviciu. Apoi că, dacă ocupantul postului nu este capabil, să iasă la pensie (parcă nu am avea destui pensionari pe cap de salariat!). Apoi că, dacă a accesat programul biblionet (accesat înseamnă semnat documentele, de accesare s-a ocupat biblioteca), nu e suficient cît s-a implicat? Nu e suficient, zic eu, dacă vreţi şi să implementaţi programul. O mai coteşte şi prin ograda şcolii, că şi profesorii împrumută cărţi. Da, dar biblioteca comunală este subordonată primăriei, nu şcolii.
În sfîrşit, aşa cum a spus marada într-un comentariu la o postare anterioară, decide să se şi implice, să rezolve.
Trimite după muncitorul căruia i se ceruse să confecţioneze galeriile pentru perdele. Vine "afumat" de dimineaţă, urmat de profesorul de sport, care ducea galeriile şi ciocanul. Îl pune pe acesta să se urce pe o masă, să bată cuiele (că tu eşti meseriaşul, iar eu salahorul) şi să agaţe galeriile. Îl ajut şi eu, că nici să-şi rupă ăla gîtul nu era o soluţie; deşi i-aş fi rupt eu gîtul cînd îl vedeam cum ne priveşte zeflemitor şi oarecum victorios, doar ne pusese la treabă!
Trimite apoi după femeia de serviciu, care fusese căutată vreo trei ore şi care părea de negăsit. Vine, îmbrăcată în fustă albă şi crăpată foarte sexy, în bluză flu-flu, cu decolteu foarte adînc... (Mă uit la hainele şi la mâinile noastre pline de var, de vopsea şi de praf). Îi spune despre ce e vorba. Azi? întreabă ea. Apoi oftează şi pleacă acasă să îşi schimbe hainele şi să mănânce de prînz. Vine după vreo oră şi se aşează să se odihnească puţin înainte să înceapă munca.
Şi m-am gîndit la mine, la bibliotecară şi la proful de sport: ce ne-or fi trebuit studii superioare ca să facem pe muncitorii şi pe femeile de serviciu? Şi m-am gîndit la eleva care ne ajuta: dacă ar cere consiliere vocaţională, ce i-aş spune?
Clar, noi nu ne-am ales job-ul potrivit!
Oricum, pînă la urmă, implicarea domnului primar a avut un rezultat concret şi pentru asta îi mulţumesc (cred că e prima dată cînd o fac, dar acum chiar e pe merit).
Despre cum ne alegem şi cum ne facem meseria... vorbim şi cu alte ocazii...

Addenda la "Băsescu se ceartă cu o profesoară din Dorohoi"

2010-07-05T07:56:00.002+03:00

Imaginile au fost date şi răs-date la tv. Pot fi văzute şi pe YouTube. Filmuleţul a fost însoţit de o întrebare şi pe blogul unei prietene: http://marada-taifas.blogspot.com/2010/07/cand-romanul-nu-mai-poate-rabda.html
O să reiau partea de dialog care m-a făcut pe mine să-mi pun întrebări:
Băsescu: Sunteţi cadru didactic?
DOAMNA PROFESOARĂ: Da, sunt cadru didactic... şi ce vă miră aşa?
Băsescu: Da... este jenant...

Întrebările mele: Ce este jenant? La ce s-a referit când a folosit acest cuvânt? Sau la cine?
Cine poate/ se încumetă să răspundă?

Sugestii de realizare:
- Imaginează-ţi că eşti preşedintele României. Scrie un eseu de 2-3 pagini în care să prezinţi ce este jenant în ţara pe care o conduci.

- Aceeaşi temă dacă ai fi prim-ministrul ţării.

- Imaginează-ţi că eşti profesor în România de azi. Scrie un eseu de 2-3 pagini în care să prezinţi ce este jenant în prestaţia autorităţilor în general, în special a preşedintelui Băsescu.

- Aceeaşi temă dacă ai fi un român, oarecare, din România de azi.

- Scrie un text de tip argumentativ, de 15-30 de rînduri, despre calitatea învăţământului pornind de la următorul schimb de replici:
- Doamnă, la ce calitate are educaţia, avem de discutat...
-Lăsaţi, domnu', învățămîntul a scos oameni ca dunmeavoastră!

Deci, cine sau ce este jenant?

Drept la replică (?)

2010-06-28T14:50:00.003+03:00

Joi, când am adăugat blogului meu partea cu "LEGAL: TERMENI ȘI CONDIȚII !" se împlineau exact două săptămîni de cînd domnul primar despre care am relatat în niște postări mai vechi m-a mustrat "părintește" pentru ceea ce am scris aici.
I-am spus că este blogul meu, că sunt părerile mele și că are tot dreptul să își spună părerea (de bine sau de rău) la rubrica de comentarii: e liber pentru toată lumea (chiar dacă domnul Sergiu Simion avea dreptate în privința faptului că unora dintre ele nu ar trebui să le dau accept de publicare).
Nu am primit comentarii, așa că voi expune scurta discuție cu tentă de drept la replică:
- Ați zis depre plutele alea că le-am tăiat. Le-am tăiat din ordinul ministrului!
http://confidentze.blogspot.com/2009/04/politica-non-eco.html
Nu aveam nici timpul, nici dispoziția necesare pentru o discuție, deci nu am întrebat nici care ordin, nici care ministru.
- Iar gresia aia spartă nu trebuia înlocuită?
-Ba da. Dar mă gîndesc că era mai bine dacă se punea bine de prima dată. Se evita o cheltuială în plus!
-Nu erau banii mei. Nu aveam ce să fac. Erau bani publici...
- Cu atît mai mult, am retezat eu discuția, repetînd că ceea ce scriu aici reprezintă doar părerea mea.
http://de-ale-scolii.blogspot.com/2009/08/marota-infrastructura.html
Și poate am mai zis și altele ... inclusiv despre alte persoane... aștept comentariile lor, eventual contraargumente, părerile lor...

Poliţia la datorie !

2010-06-17T18:20:00.004+03:00

M-am liniştit! Poliţia română lucrează din greu !
Azi, pe la 11, în Târgovişte, gălăgie multă.
Cine tulbura liniştea publică? Un poliţist nervos şi agresiv, care- împreună cu alţi doi colegi de-ai săi - prinseseră trei bătrîne vînzînd sunătoare, coada-şoricelului şi mărar. Una dintre ele încerca să îi explice cît de săracă şi de amărîtă este (ca şi cum condiţia socială nu se vedea suficient de bine pe ea însăşi!), poliţistul nu-şi-nu: atitudinea, tonul, vorbele pe care le folosea, totul era de o agresivitate exagerată. În plus, raportul de forţe mi s-a părut ridicol: trei "organe" pentru trei băbuţe... Unul, ceva mai calm o interoga pe una mai cooperantă:
-Data naşterii?
-...23...
-Asta ce e?
-Luna... (nu făcea mişto de el, era doar speriată)
-...23..poate ziua...
-Da, ziua, zice ea îngrijorată să nu-l enerveze şi pe ăsta...
Cunosc genul, am şi eu o vecină: averea ei? găinile şi un pui de vişin. Strînge ouăle cu mare grijă şi pleacă să le vîndă la Tîrgovişte. Trebuie să vîndă vreo 20 doar ca să-şi plătească drumul; dacă mai vinde încă pe atît, poate să îşi cumpere o sticlă de ulei; vara- pe vremea asta- dacă reuşeşte să vîndă o găleată de vişine, îşi cumpără şi zahăr. Pensia abia-i ajunge de medicamente şi de pîine!
Tocmai pentru că ştiu despre ce este vorba, atitudinea celor trei poliţişti m-a îngrozit. Cel mai rău a fost că aş fi vrut să intervin şi nu am ştiut ce şi cum să fac! Organul era la datorie şi aplica legea! Mi-a părut rău că nu am un telefon sau alte mijloace cu care să-i fi putut filma... era o scenă de văzut! Nu le ştiu numele, nici gradul, dar maşina cu care erau era înmatriculată cu MAI 27785.
Mai grav, zic eu e faptul că la vreo 500 de metri mai încolo, erau patru maşini ai căror proprietari fac taximetrie la negru. Sunt zilnic acolo, toată lumea îi ştie... poliţia însă nu-i vede!
Peste vreo jumătate de oră, cei trei se întorceau la sediul poliţiei municipale, făcîndu-şi vînt cu-probabil-foile pe care tocmai întocmiseră procesele verbale vînzătoarelor de nimic şi, mai ales, ocolind cu grijă străduţa pe care taximetriştii clandestini îşi aşteaptă clienţii!
E bine de ştiut: ce poate să facă un cetăţean ca mine, sau ca tine, în astfel de împrejurări?

Schimbări.... schimbări...

2010-05-27T18:45:00.003+03:00

Deşi sînt crescută şi educată în spirit tradiţionalist, nu pot spune despre mine că mă opun schimbării. Cu condiţia ca schimbarea să fie făcută cu cap.
Mă tot uit în jurul meu şi mă mai minunez (încă) de unele schimbări.
Din oraşul Găeşti a dispărut librăria. În locul ei s-a făcut sediu de partid. După ani buni, în oraşul fără librărie a apărut un domn cu o tarabă cu cărţi. Apoi, domnul Costică Oancea a făcut dintr-o dugheană un magazin de unde se pot cumpăra cărţi. Felicitări domnului Oancea, pentru curaj!
În timp ce locuitorii oraşelor se plîng de asfalt şi de beton, vecinii mei se tot înconjoară de betoane: taie pomii din curte să se vadă mai bine casa, betonează curtea, pe care apoi o înconjoară cu garduri înalte din ciment...
În urmă cu vreo două seri am văzut-o pe Elena Udrea (parcă la Realitatea tv), schimbată mult, muult. Nu mai croşeta, nici nu dădea cu mopul, dar nici nu mai era roz, decoltată şi machiată. Maaare schimbare! Criza o fi de vină? Sau ipocrizia?
Azi am întîlnit alte două mari schimbări:
- pe criza asta, cînd cadrele didactice se pregătesc de grevă, se construieşte o ditamai clădirea pentru noul sediu al inspectoratului şcolar;
- cinematograful Independenţa din Tîrgovişte, singurul care mai rămăsese în oraş, dar care şi-a pierdut de ceva vreme funcţia de bază, găzduieşte o expoziţie cu vînzare. Expoziţie de haine, cică. La intrare te izbesc standurile cu chiloţi. Acolo stăteau afişele altădată...

Duminica Rusaliilor

2010-05-24T11:26:00.003+03:00

Este o zi minunată prin frumuseţea sa şi prin magia ritualurilor pe care le aduce cu sine. Aşa o vedeam cînd eram mică, aşa o văd şi acum.
Este ziua cînd spiritele celor morţi, ridicate în Joia Mare, se întorc în ţărîna veşnică. Pentru a-şi găsi mai uşor calea, drumul care porneşte de acasă către biserică le este presărat cu crengi de tei şi cu frunze de nuc. Miroase dulce a salcîm înflorit. Cimitirul este animat, parcă întreaga sfîntă liturghie s-a mutat acolo. Mormintele sunt şi ele acoperite cu tei şi cu frunze de nuc. Se împart vase de lut, împodobite cu flori, umplute cu orez cu lapte, căpşuni şi cu primele cireşe ale anului. Aroma amăruie a nucului se amestecă cu parfumul suav al lămîiţei şi al primilor trandafiri şi cu dulcele-acrişor al vinului cu care se stropesc mormintele cînd bate toaca.
După-amiaza este a celor vii; se reînnoiesc jurămintele de credinţă şi de loialitate între verişori, surate, un fel de frăţie de cruce, pecetluită cu schimbul de bunătăţi care pot fi împărţite.
La anul va fi la fel: magie, ritualuri vechi, parfum de flori şi de verde-crud, cireşe, bucurie împărtăşită cu cei dragi.

Nu eu !

2010-05-14T20:46:00.003+03:00

Preambul:
Marinică este un băieţel de 8 ani. Şi nu este unul dintre cei cuminţi! De aceea, chiar şi cînd nu este el vinovatul, la întrebarea : cine a.....? în loc de răspuns ceilalţi copii îşi îndreaptă degetul arătător către el. Iar el - vinovat sau nu- şi-a făcut obiceiul de a spune NU EU! chiar înainte ca adultul să apuce să rostească întreaga întrebare.

Cam asta se întîmplă în ultima vreme. La alt nivel, la altă scară. Băsescu e în tot şi în toate (cum era într-o vreme partidul!). Orice s-ar spune despre el, invariabil răspunde: NU EU!
Guvernul Tăriceanu a dus ţara la dezastrul în care se află. Cine l-o fi pus prim-ministru? NU EU!
L-a lovit/ împins pe copil? NU EU!
Cine a furat mai mult la alegeri? NU EU!
A promulgat legea privind majorarea salariilor din învăţămînt. Ieri l-am auzit spunînd ceva de genul: NU EU! Adică, a explicat că, dacă fusese votată cu o aşa de mare unanimitate putea el să nu o promulge?
Azi văd imagini de la protestele din stradă. I se spune trădător, dictator, este făcut răspunzător... Ce ne-ar răspunde? Probabil: NU EU!
Mă tot întreb cum de mai este preşedinte. Fiindcă toţi cei pe care-i ştiu, întrebaţi fiind cine l-a votat, răspund: NU EU!

CHEMAREA PĂSĂRII DE-ACASĂ - aripă a PPR

2010-05-05T07:22:00.004+03:00

Tudor Gheorghe nu se dezminte. Aşa cum el însuşi o spune, a fost şi este un adept al PPR (Partidul Poeziei Române), partid de care nu se dezice.
Chemarea păsării de-acasă este noul spectacol al marelui artist, spectacol conceput pe versurile poetului Mircea Micu.
De ce tot scriu despre Tudor Gheorghe?
Pentru că m-a făcut să descopăr şi să înţeleg frumuseţea şi sensurile adînci ale poeziei.
Pentru că mi se pare uimitor cum un om cu o chitară umple o scenă şi întreaga sală, oricît ar fi ele de mari.
Pentru că la concertele domniei sale vin oameni de toate vîrstele, lucru care rar se mai întîmplă azi.
Pentru că în fiecare spectacol face şi educaţie (atingînd diverse laturi ale acesteia), urmînd principiul ridendo castigat mores.
Pentru că....Tudor Gheorghe e Tudor Gheorghe !

Dialog în doi pe o bancă

2010-04-27T17:57:00.003+03:00

Pe o bancă, un EL şi o EA. Adolescenţi. Ea vorbea şi gesticula, gesticula şi vorbea. El începuse o frază, pe care nu a reuşit să o termine din cauza ei. Şi-a aprins o ţigară. Din timp în timp, cînd părea că ea s-a oprit, el încerca să îşi încheie fraza. Ea respira adînc şi se pornea iar. La un moment dat, el a mai tras un fum, a scuturat scrumul, a pus mîna pe mîinile ei şi, foarte calm dar ferm, i-a spus: Opreşte-te puţin, să termin şi eu voiam să spun! Ea s-a oprit, iar el a putut să vorbească.
Pe o altă bancă, un alt EL şi o altă EA. Adulţi. Vorbeau amîndoi deodată. Ţipau unul la celălalt. Gesticulau mult şi, oarecum, violent. Rareori părea că se şi aud, atunci cînd el sau ea spunea: Ba nu, nu e ca tine! Stai să-ţi spun eu !
Adolescenţii au reuşit să depăşească faza de dialog al surzilor şi să poarte o conversaţie unul cu celălalt. Adulţii au rămas vorbind fiecare cu sine, dar unul către celălalt. Pe cei dintîi aş vrea să îi regăsesc peste timp, pe aceeaşi bancă, tot în doi şi tot în dialog.

Capra vecinului

2010-04-10T18:01:00.003+03:00

La ce te gîndeşti cînd ţi se dă expresia capra vecinului ?
La fel cred că mi s-a întîmplat şi mie.
Dacă m-ar fi întrebat cineva la ce mă gîndesc cînd aud "capra vecinului", aş fi găsit nenumărate răspunsuri. Dar nu şi pe cel despre care am aflat azi. Capra vecinului este o emisiune la Favorit tv. Care cică este televiziunea lui Prigoană. Dacă ar fi să fie aşa şi ştiind că Silviu Prigoană se ţine de miştocăreală, totul ar fi clar şi pe înţelesul meu. Dar am impresia că nu e deloc aşa, că emisiunea se vrea "pe bune", dar iese miştocăreală.
"Caravana Capra vecinului" (aşa a fost prezentată) a ajuns azi şi în satul meu. Înţeleg că se vrea a fi o emisiune de cultură. Că le iese subcultură, nu ştiu a cui e vina: a realizatorilor, a prezentatorului, a invitaţilor?!? Cultură şi tradiţie, cică!
Cu un festivism demn de o epocă apusă (pe care unii vor să o uite, dar de care alţii nu se pot dezlipi cu nici un chip) prezentatorul (moderatorul, sau cum s-o mai numi acum) l-a adus în atenţia publicului... pe cine? pe edilul comunei, un primar destoinic... (P.D.L. , că alfel nu cred că poposea caravana pe la noi!), care- printre altele- în dulcea tradiţie a membrilor de vază ai partidului pe care îl slujeşte, a zis: sunt mulţi tineri care poate oricînd să îmi ia locul.
Apoi, a fost prezentat domnul Ion, un fluieraş pe ale cărui acorduri a intrat triumfal, pe cal, domnul Victor, un cioban destoinic... şi turma sa de oi. De remarcat că: 1.zona noastră nu are tradiţie în oierit; 2.fluieraşul şi ciobanul sunt domni, nu nea Ion (nea Victor suna oricum aiurea), ca pe la noi; 3.atît primarul, cît şi ciobanul au primit acelaşi atribut: destoinic.
O să sar peste momentele artistice, mai mult sau mai puţin reuşite şi o să trec direct la masa din final: ouă roşii, cozonac, sarmale şi... tradiţionala "salată de boeuf", din care , de obicei, lipseşte exact boeuf-ul...
De ce s-o fi numind capra vecinului? Oare pentru că primarii altor partide nu au ocazia să se vadă la tv, în emisiuni de tradiţie şi de cultură?

De Paşte...

2010-04-07T16:52:00.002+03:00

Paştele este sărbătoarea religioasă care mă leagă cel mai mult de biserică. Poate pentru că bunica mea ţinea foarte mult la respectarea tradiţiilor şi a unor ritualuri de Paşte.
Ce mă surprinde este faptul că, majoritatea consătenilor mei, simt ceva asemănător. Nu contenesc să mă mir: oriunde ar trăi şi ar munci, în ţară sau în afara ei, cei mai mulţi vin acasă de Paşte. Cu soţul, respectiv soţia (care, de cele mai multe ori, nu sunt de-ai pămîntului), cu copiii pe care îi învaţă să facă aceleaşi lucruri pe care le-au făcut şi ei în copilărie. E un fel de glasul pămîntului, un fel de sunt suflet în sufletul neamului meu...
Nu ştiu dacă este peste tot la fel, dar la noi, de fiecare sărbătoare a Învierii, parcă fac o călătorie înapoi, în timp.
Şi, la orice dată ar pica, natura oferă mereu atît de mult cu atît de puţin... Toată lumea s-a plîns de iarna lungă şi grea, de faptul că Paştele a venit prea devreme... Cîteva mîngîieri de la Soare şi... o explozie de culoare şi de miresme a adus sărbătoarea florilor: zambile, narcise, viorele, floarea-paştelui... Primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi!

P.S. Mai mult sau mai puţin în legătură cu subiectul: azi mi-am pus o întrebare la care nu mi-am putut da şi un răspuns.
Între Paşte şi Înviere, salutul este: Hristos a înviat!
Tot azi mi-am dat seama că nici cîrciumile nu mai sunt ce-au fost. La noi nu mai există cîrciumă, dacă te gîndeşti că toate dughenele sunt un fel de magazine universale, cu mărfuri din toate categoriile. Sau sunt prea multe cîrciumi, dacă priveşti din alt unghi: în faţa fiecărui magazin de acest tip stau oamenii la un pahar de ţuică şi pun ţara la cale.
M-am dus să cumpăr pîine şi, apropiindu-mă de magazin, mă tot gîndeam: cum să-i salut pe beţivii din faţa cîrciumii? Cu tradiţionalul: Hristos a înviat? Sau cu obişnuitul: Bună ziua?

...căci toţi venim din ţara copilăriei noastre...

2010-03-21T18:17:00.002+02:00

Viaţa sau alegerile pe care le-am făcut mi-au oferit norocul de a locui şi acum pe uliţa copilăriei. Astăzi am făcut o plimbare pe uliţa copilăriei care sălăşluieşte în sufletul meu.
Prieteni din copilărie... biciclete... pădure... flori de primăvară, fluturi şi bondari, toate asezonate cu o zi caldă, însorită...iată ingredientele pentru o după-amiază frumosă...
Da, un drum cu bicicleta, apoi o plimbare prin pădure, ca pe vremuri. Mi-am amintit şi frînturi de versuri... e primăvară, iarăşi primăvară/ pe fiecare margini de făgaş... şi ...înflorit-au galbeni cornii... Am cules urzici, şi viorele, şi brînduşe...ne-am bucurat de soare, de aerul curat şi de vîntul dulce de primăvară...ne-am bucurat de amintirile copilăriei şi adolescenţei noastre şi de amintirile pădurii de atunci...
...Căci, ce a rămas acum din ea, este doar o umbră palidă a celei de atunci. S-au făcut tăieri masive şi dezordonate, rămăşiţele vechilor sonde (de pe vremea SOVROM-ului) au fost jefuite de tot ce însemna structură metalică, potecile nu mai sunt poteci, ci urme săpate adînc de roţile căruţelor şi ale tractoarelor cu care a fost cărat lemnul...
...Şi totuşi pădurea nu a uitat ce a fost, nu a uitat ce este şi, în fiecare primăvară ne aşteaptă cu darurile ei...tot mai puţine, tot mai distruse de "civilizaţie", dar mereu acolo pentru cei ce vor să le primească...
Nişte bucureşteni, care făceau un grătar, ne-au spus că, în ciuda peisajului oarecum sumbru, se bucură de linişte şi de aerul curat.
Mi-a plăcut ziua de azi şi îmi place ceea ce simt acum: palmele încă îmi sunt furnicate de înţepăturile urzicilor, foşnetul frunzelor uscate, strivite sub tălpile noastre îmi sună în urechi, simt mirosul pămîntului reavăn şi aroma delicată a florilor de corn, toţi porii mei respiră soare, şi vînt, şi primăvară...sunt iar pe uliţa copilăriei...

O săptămînă nebună...nebună...

2010-03-14T09:52:00.004+02:00

Astăzi închei o săptămînă nebună,nebună... plină cu evenimente bulversante, şi afectiv, şi cognitiv.
Mai întîi am aflat că emisiunea lui Mircea Badea este violentă, dar ce mai contează- mi-am spus- în condiţiile în care şi desenele animate ale lui Walt Disney au fost suspectate de violenţă !
Apoi, o veste tristă, extrem de tristă pentru mine şi pentru cei care l-au cunoscut: finul nostru (al familiei mele)s-a stins. A fost un om remarcabil, cu o energie pozitivă greu de egalat, din care dăruia tuturor; mereu vesel, mereu cu o vorbă bună pentru fiecare. A crescut 8 copii, are 10 nepoţi,o soţie minunată, dar -mai presus de toate- toţi cei care l-au cunoscut l-au iubit, l-au apreciat, l-au respectat. Condoleanţe familiei! Am plîns mult, mai plîng şi acum la gîndul că nu-l voi mai vedea...dar vreau să mi-l amintesc aşa cum a fost...
Am aflat că preşedintele Băsescu a fost la un pas de a deveni academician... norocul lui că nu i-a plăcut şcoala! Cică a refuzat, dar mi-am amintit că am cunoscut profesori care scriu: "măsurile vor fi aplicate de învăţători şi diriginţi claselor...", "fiecare participant îşi v-a spune numele şi v-a face un semn...", "participanţii v-or sta..."; şi am cunoscut un psiholog angajat al jandarmeriei române, care nu ştia ce înseamnă "balbism"...
Tudor Chirilă nu mai poate cînta piesele "Vama Veche" fără acordul foştilor colegi de trupă...justiţia are scuza că e oarbă, foştii colegi (şi prieteni?)ce scuză au?
Am încheiat săptămîna frumos: ieri am cunoscut un om deosebit: prof. dr. Mihail Dumitru, membru marcant al Societăţii de Ştiinţe Biologice din România, iniţiator al cercului şcolar de protecţie a mediului-ECOS şi al simpozionului NATURA ŞI OMUL, ajuns la a XIX-a ediţie. Deşi este pensionar, domnul profesor încă mai merge la şcoala pe care a slujit-o de-a lungul vieţii, încă mai descoperă şi ajută elevii pasionaţi de ştiinţele naturii. M-am gîndit că profesorii de biologie au ceva din darul naturii, de a reîntineri veşnic (şi mama mea se află printre ei), dar e vorba şi de apartenenţa la o anume generaţie de dascăli, cei cu prestanţa şi autoritatea conferite de vocaţie şi de buna lor pregătire în domeniul lor de competenţă; am avut mulţi astfel de profesori şi pentru asta mă consider o persoană norocoasă! Tot respectul pentru domnul profesor Dumitru şi pentru cei ca dumnealui!
Cireaşa de pe tort? Un e-mail de la un prieten drag sufletului meu...

Alegeri... alegeri...(II)

2010-03-04T18:07:00.004+02:00

Vorbeam de alegeri prost făcute... Nu mi se întîmplă numai mie ! Oricum, alegerile personale -bune sau mai puţin bune- sunt personale şi atît.
Dar cînd alegerile sînt făcute de instituţii cu pretenţii... alegerea greşită e naşpa rău de tot!
În locul directoarei, taman ajunsă inspectoare (despre care vorbeam în postarea anterioară), Inspectoratul Şcolar Judeţean a ales să numească o profesoară doar cu gradul didactic definitiv. Asta în condiţiile în care, în şcoală, există cadre didactice cu gradul didactic II (condiţie minimală pentru ocuparea funcţiei de director în învăţămîntul preuniversitar), chiar şi cu gradul I, plus master în management educaţional... Dar, mai ales în condiţiile în care fosta directoare e naşa celei proaspăt numite!
ISJ-ul al cui naş o fi?
Simt nevoia să găsesc un termen adecvat cu care să-l înlocuiesc pe cel de "nepotism".
Chiar nu a perceput nimeni ridicolul situaţiei? Percepîndu-l nu s-au putut abţine?
Şi cînd mă gîndesc că fosta se "ataca" rău de tot cînd îi mai ziceam că nu are principii, nici scrupule...

Alegeri... alegeri...

2010-02-24T20:02:00.002+02:00

Cred că m-am născut sub zodia proastelor alegeri.

Taman ce preşedintele Băsescu zise că 99% dintre români sunt adepţi ai manelelor şi fix în aceeaşi zi eu eram la un concert Tudor Gheorghe.Am ales să fiu în ăilalţi 1%; ce să fac dacă prefer un artist care şi-a pus vocaţia în slujba poeziei româneşti pe care o cîntă şi o interpretează de mă face să mă cutremur de fiecare dată ?

Am ales să votez cu Antonescu, deşi eram sigură că nu are cum să cîştige în condiţiile României de azi. Şi am ales să-mi fac publică opţiunea, în ciuda faptului că e mult prea mult portocaliu în judeţul în care vieţuiesc, inclusiv în comuna mea.

Am ales să mă bucur că directoarea şcolii din sat a ajuns -în sfîrşit!- pe un post
de inspector şcolar, că- Doamne! de cînd îşi dorea asta! Am ales să mă bucur de reuşita ei, cînd -de fapt- îşi dorea să i se regrete plecarea şi să fie plînsă...

Chiar şi azi, de Dragobete, am ales...

PROFA DE LA DRUMURI

2010-02-18T18:25:00.002+02:00

Zăpadă, ploaie, iar zăpadă şi iar ploaie.... apă, multă apă....
Pe strada mea (o uliţă dintr-un sat cam ca toate satele din România) au dispărut băltoacele tradiţionale şi au apărut adevărate lacuri; apa trece, în unele locuri, mai sus de jumătatea gambei. Cît timp a mai fost frig, erau mici insuliţe de zăpadă îngheţată, pe care puteai să păşeşti, oarecum fără să te uzi. Acum gheaţa s-a topit şi a rămas doar apa.
Unul dintre aceste "lacuri" este în apropiere de casa profesoarei mele de matematică, din gimnaziu. Pensionară, trecută de 70 de ani, dar cu spirit civic încă ascuţit.
Ieri, când mă întorceam acasă, doamna profesoară era în drum. Cu o sapă, croia un şanţ prin care să se scurgă apa.
Inevitabil, m-am întrebat "de ce?". De ce doamna profesoară? Am întrebat-o şi pe dumneaei. "Pentru că nimeni altcineva nu a făcut asta pînă acum, iar oamenii nu mai au pe unde să treacă."
Mi s-a părut revoltător, în condiţiile în care, dacă îl auzi pe primar vorbind despre cît şi cum face, crezi că e cel puţin primarul Parisului; şi pentru că ştiu o mulţime de beneficiari ai Legii 416/2001, care ar trebui să presteze muncă în folosul comunităţii pentru banii pe care îi încasează; prestează , e drept, dar pe la casele celor care le asigură accesul la acest tip de venit şi la alte tipuri de ajutoare de tip social.
Pînă una alta, doamna profesoară şi-a făcut reconversia profesională. Şi, dacă ar fi să aibă norocul regilor asfaltului, e pe drumul cel bun: se va umple de bani!

Nu simt nevoia să fiu recunoscătoare !

2010-01-24T14:40:00.002+02:00

Vineri am luat al XIII-lea salariu. Ni s-a spus că e din bugetul local, primit prin bunăvoinţa domnului primar.
Am supărat multă lume spunând că nu pot fi recunoscătoare nici domnului primar, nici altcuiva pentru faptul că a aplicat legea. Că nu pot fi recunoscătoare cînd primesc banii ce mi se cuvin pentru munca pe care o fac.
Explicaţii şi comentarii suplimentare la http://de-ale-scolii.blogspot.com/2010/01/nu-simt-nevoia-sa-fiu-recunoscatoare.html

Îmi place (4)

2010-01-10T12:11:00.002+02:00

Îmi place Cristian Tabără.
Îmi plăcea emisiunea Parte de carte, pe care o făcea la Protv.
Acum e la TVR 1 şi prezintă o emisiune din aceeaşi categorie, numită Ca la carte. Cărţi bune, discuţii de calitate, invitaţi unul şi unul. Azi, de exemplu, au fost psihologii Aurora Liiceanu şi Bogdan Lucaciu.
Mai rău e că, din cauza pudibonderiei şi a reglementărilor CNA, unele subiecte nu pot fi aprofundate....
Mă bucur că o emisiune şi un prezentator care îmi plăceau au reapărut pe ecranele tv !
Felicitări TVR pentru alegere !

P.S. (4) din titlu e pentru că inaugurasem odată o serie de "Îmi place".

Savurând concediul fără plată

2009-12-14T12:23:00.004+02:00

Bugetarii sunt supăraţi.
Şi, cum ar putea fi altfel cînd tocmai de sărbători guvernul a decis să facă economii la bugetul naţional, pe spinarea lor? Precizare: mă refer la bugetarii fără de noroc (profesori, medici...), nu la cei de lux..., dintre care, unii cică au cheltuit 3,5 milioane de euro pentru deplasările în străinătate...
Unii sunt supăraţi, dar conştiincioşi: se duc la muncă, deşi nu sunt plătiţi; mai grav: se duc la muncă deşi sunt crunt umiliţi (profesorilor care vin la şcoală în aceste zile nu li se mai decontează cheltuielile cu transportul, că de ! sunt în concediu !) ! Am colegi care au spus că vor veni la serviciu pentru că nu ştiu ce altceva să facă în tot acest timp. Mi se pare jalnic şi îngrijorător ca unica modalitate de petrecere a timpului, pentru unii, să fie serviciul. Să fii atît de gol pe dinăuntru încît să nu ai ce să faci cu timpul liber?
Alţii sunt supăraţi, dar liberi: liberi să stea în concediu. Fără plată, e drept, dar concediu ! (Dacă i-ar fi zis muncă patriotică- expresie prea comunistă pentru exemplarii luptători anticomunişti din pd-l... dacă i-ar fi zis voluntariat- sună mai democratic, mai elegant, mai civic...dacă i-ar fi zis altfel decît concediu... !)
Printre cei din ultima categorie mă număr şi eu: am decis nu doar să stau acasă, în concediu; am decis chiar să mă bucur de acest concediu, să îl savurez ! Am ce să fac: să petrec timp mai mult şi mai de calitate cu ai mei, cu familia; să-mi acord mai mult timp mie; să-mi vizitez prietenii pe care de-abia îi mai văd o dată pe an; să citesc cărţile care mă aşteaptă în bibliotecă şi pe care le-am cumpărat sperînd că voi avea timp într-o bună zi să le răsfoiesc; să recuperez nişte ore de somn pe care, în zilele şi săptămînile de muncă, le tot amîn pentru... cînd voi avea mai mult timp...
Ne tot plîngem că ziua nu mai are 24 de ore, că suntem într-o goană continuă...că timpul nu mai avea răbdare, aşa cum scria Marin Preda. Nu ştiu cîte ore mai are ziua, dar ştiu că, datorită guvernului, acum am timp liber şi o să mă bucur de el din plin !
Şi aş adăuga un link către o postare mai veche: http://confidentze.blogspot.com/2009/08/ne-grabim-dar-incotro.html . Cam despre asta e vorba !

Mortal - Demis Roussos

2009-12-03T17:10:00.002+02:00

Două ştiri: una bună, una proastă....
Cu care să încep?
Voi începe cu cea care m-a şocat: deschid Google şi dau căutare copsi. Cu sau fără legătură cu căutarea mea, în partea dreaptă, la legături sponsorizate, îmi apare scris:
Data morţii tale
Află data morţii tale
Cît timp ţi-a mai rămas
O fi cineva care vrea să afle asta? Macabru mi s-a părut...

Acum ceva ce mi-a plăcut mult:
Demis Roussos cunoaşte mai bine decît preşedintele Băsescu ce şi cum: a zis că i-ar plăcea să vadă mai multe oraşe din ţara asta, dacă drumurile ar fi mai bune... Preşedintele Băsescu zicea că starea drumurilor nu influenţează turismul !...
Se vede treaba că artiştii greci ştiu mai multe despre turism decît doamna Udrea, "admiratoarea" ei şi preşedintele Băsescu, la un loc !

Post scriptum la "Fapte de viaţă...."

2009-11-29T21:57:00.002+02:00

Nea Petrică, personajul din postarea anterioară, a murit.
Mutat din spital în spital, din secţie în secţie, internat şi externat în mod repetat, cerând să fie trimis la un spital din Bucureşti, sperând că astfel va avea o şansă la viaţă....
Nea Petrică a murit...
Dumnezeu să-l odihnească !

Fapte de viaţă în România de azi

2009-11-03T20:39:00.004+02:00

Această postare va reuni două poveşti: una pe care am vrut s-o numesc "Oraşul portocaliu" şi alta căreia i-aş fi zis: "Credeam că n-o să mă mai uimească nimic din ţara asta !"
Tîrgoviştea este un oraş portocaliu: consiliul judeţean, consiliul local... toate sunt portocalii. Afişe şi bannere portocalii au împînzit oraşul. Taxiurile (pentru că bunul mers al taximetriei se face prin bunăvoinţa primăriei) au afişe cu Băsescu pe lunetă. (M-am întrebat ce mi-ar răspunde un şofer de taxi dacă eu, client, i-aş cere să scoată afişele de pe geam, pentru confortul meu de plătitor...). Pe uşa şi pe geamurile fast-food-ului meu preferat sunt afişe cu Băsescu. Nu pot să intru, că se uită la mine; nici n-aş putea să mănînc, din acelaşi motiv !
Astăzi am mers cu un amic spre Tîrgovişte, unde aveam de ajutat un domn de 50 de ani, prieten de-al lui. Pe drum ne-am intersectat cu vreo 20 de autobuze, portocalii şi ele; turiştii electorali, parcă aşa le zice. Probabil că se deplasau să îngroaşe rîndurile aplaudacilor din Oltenia, parcă pe acolo e Băsescu în turneu zilele astea.
Domnul care avea nevoie de ajutor era grav bolnav. După două săptămîni de stat în unul din spitalele oraşului, timp în care starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, un medic a hotărît că este bun de externat. E singur şi nu poate apela decît la prieteni.
Cînd am ajuns la el, era aproape de colaps.
Am chemat salvarea.
Am aşteptat mai bine de-o jumătate de oră în faţa blocului. În acest timp, am avut ocazia să văd 5 persoane, toate vîrstnice, căutînd prin containerele de gunoi ceva resturi comestibile. În fericitul oraş portocaliu !
A venit, în sfîrşit, şi ambulanţa. Asistenta s-a învîrtit puţin pe lîngă omul bolnav şi a decis că trebuie transportat la spital.
Cum să-l coboare de la etajul 3? Omul are destul de multe kilograme şi e deja foarte-foarte rău.
Cheamă pompierii.
Am crezut că nu e adevărat !
Patru băieţi tineri (şi nu prea vînjoşi) plus şeful din dotare. Băieţii echipaţi ca la foc.
Încă vreo 30 de minute: pompierii parlamentau cum să-l coboare pe om, şeful lor completa nişte hîrtii, asistenta se întreţinea cu vecinii, în faţa blocului...
L-au pus cu mare efort pe un scaun care avea şi nişte tije, l-au scos din casă şi a început circul pe scări. Locul strîmt, echipamentul voluminos şi greu, gîfîiau şi transpirau...după un etaj...odihnă (nu-mi dau seama dacă echipamentul sau condiţia fizică era de vină !). Amicul meu n-a mai răbdat: i-a dat la o parte pe doi, cei mai obosiţi, a pus mîna pe una din tije şi l-a adus împreună cu ceilalţi doi la ambulanţă.
Apoi... scenariul din "Moartea domnului Lăzărescu": spitalul judeţean, transfer la alt spital din oraş... n-am mai putut suporta, am plecat acasă.
Credeam că n-o să mă mai mire nimic în ţara asta. Ba da, am aflat că serviciul de ambulanţă nu mai are brancardieri. Că pompierii, în afară de faptul că dau jos de prin pomi pisici care şi-au pierdut calităţile speciei, cară şi bolnavi către ambulanţă...
În oraşul portocaliu şi cred că în multe alte oraşe (portocalii sau nu) din această ţară !

Am întîlnit un funcţionar amabil !

2009-11-03T20:24:00.002+02:00

Azi am avut nişte documente de legalizat.
Am intrat într-un notariat, la întîmplare. Tipa de la secretariat m-a privit încruntată şi m-a întrebat: "Dumneavoastră ?" În subtext se putea "citi": vreţi ceva sau aţi intrat degeaba, doar ca să fiu obligată să fac conversaţie ?
Am ieşit, fără alte comentarii, şi am intrat în biroul notarial din blocul următor. Altă persoană, altă atitudine . O domnişoară (sau o tînără doamnă), cu zîmbetul pe buze, cu amabilitate în voce şi în gesturi... i-am spus ce doresc... da, imediat, luaţi loc cîteva minute, mi-a răspuns. Şi, într-adevăr totul a mers rapid şi bine.
Îmi pare rău că nu ştiu sigur numele persoanei (pe documentul legalizat este doar semnătura indescifrabilă, iar pe ştampilă este numele Beznoiu Gabriela), dar voi scrie numele organizaţiei care a angajat-o: Biroul Notarilor Publici Asociaţi VERITAS, din Tîrgovişte.
Mulţumesc, oricum, că mai există şi angajaţi/ funcţionari amabili !

De prietenie

2009-10-27T18:39:00.002+02:00

E toamnă dulce și caldă.
În grădina mea au înflorit tufănelele. Le am de la o prietenă veche, de pe vremea cînd lucram împreună. Timpul și vremurile ne-au despărțit, dar ne-a rămas prietenia... și mi-au rămas tufănelele.
Toamna, cînd explodează de flori și de parfum, îmi aduc aminte de prietena mea, de Cati.
Și tot de prietenie: azi am reușit să fac fericiți trei oameni, prieteni vechi, dar care nu s-au mai văzut de mult și care nu mai aveau vești unul despre altul. Pe unul dintre ei l-am cunoscut întîmplător, la un curs. Auzind de unde sunt, mi-a povestit că știe niște oameni din zonă, cu care a avut o relație specială de prietenie. Îi cunoșteam și eu, așa că m-a rugat să le transmit salutări. Am spus că pot face mai mult: să le transmit datele de contact.
Zis și făcut: nu pot descrie în cuvinte reacția celor doi: emoție, mulțumire, bucurie, încîntare, fericire... Un telefon și o discuție emoționantă... între vechi prieteni care nu au mai știut mult timp unii de alții...
Prietenia face atîția oameni fericiți !

Logica copsi sau cum să fii psiholog în România ?

2009-09-05T12:28:00.007+03:00

Notă: cacofonia din titlu acolo trebuie să fie !
După povestea interviului de la copsi am fost întrebată de ce am avut nevoie de atestatul de liberă practică. Voi încerca să răspund la această întrebare, punînd în context ceea ce am făcut în această vară.
Povestea începe cam aşa:
Am absolvit Liceul Pedagogic şi am lucrat ca învăţătoare timp de 17 ani. Meserie: frumoasă; vocaţie: am; competenţe profesionale: din plin, dobîndite în liceu şi practicînd; condiţia socio-profesională a dascălului de învăţămînt preuniversitar: din ce în ce mai mizerabilă...

Am făcut facultatea de psihologie din pasiune, ca pe un pas în dezvoltarea personală, cînd am simţit că ce învăţasem în Şcoala Pedagogică nu mai era de ajuns pentru a lucra eficient cu elevii din generaţiile actuale. Nu mă gîndeam să lucrez ca psiholog, mă gândeam doar să devin un învăţător mai bun.

Dar, sistemul de motivare salarială devenea din ce mai ridicol:

-am plătit o taxă de 800 000 lei (80 ron) în ian. 1998, ca să fiu acceptată la colocviul de admitere la gradul I; în 2002, în septembrie, salariul meu a crescut cu 60 000 lei (6 ron), ca urmare a schimbării încadrării de la gradul II la I; în termeni financiari, dacă puneam banii de taxă la bancă, până în 2002 eram în profit;

-după cei 4 ani de facultate, altă schimbare de încadrare: de la învăţător cu studii medii, la institutor I (cu studii superioare); creşte salariul meu cu 200 000 lei (20 ron).

Mi-am dat seama că am făcut tot ce se putea face în învăţământ, că singura şansă de a avansa -salarial vorbind - era să aştept să treacă anii, să trec la o tranşă superioară de vechime; despre evaluarea pe bază de competenţă sau de calitate a actului educaţional: nici vorbă !

Atunci am hotărît să schimb macazul şi să lucrez ca psiholog. Da, dar unde ?
Deşi legea 213, la art.6, lit.a) spune că: exercitarea profesiei de psiholog se desfăşoară în sectorul privat, în regim salarial, sau independent, cu drept de liberă practică... , peste tot, pe unde se angajau psihologi, am fost întrebată dacă am atestatul de liberă practică . Deci... chiar dacă am vrut, nu am ştiut cum... (Nu ştiu care este raportul psihologi fără atestare copsi/psihologi cu atestat de liberă practică, în rîndul celor care profesează, dar mă tem că numărul celor dintîi tinde către zero, ceea ce mă face să mă întreb dacă nu ar trebui o lege care să protejeze dreptul la muncă al acestui tip de psihologi.)
Logica copsi şi normativele în vigoare mă depăşesc cu mult.
M-am gândit că, dacă obţin autonom, (în baza experienţei profesionale dovedite, vezi argumentele în C-o fi, c-o păţi, copsi)voi sări nişte etape pe care nu le înţeleg:

Art. 13 spune: "pentru exercitarea profesiei, psihologii cu drept de liberă practică pot înfiinţa, la alegere, cabinete individuale... ". Da, dar pentru înregistrarea unei astfel de forme de exercitare a profesiei, psihologul cu drept de liberă practică "în supervizare" trebuie să depună în dosar şi o copie a contractului cu supervizorul.
Închei contract cu supervizorul; trece o vreme pînă cînd contractul este vizat de copsi şi pînă cînd intră în posesia mea.
Mai trece alt timp (plus vacanţa de vară) pînă cînd depun dosarul, se analizează şi primesc decizia de înfiinţare a cabinetului individual. Două-trei luni, poate mai mult, timp în care eu îi plătesc supervizorului... dar acesta nu supervizează nimic, pentru că eu nu lucrez.
Şi vine timpul să cer atestatul de liberă practică autonomă, ca urmare a finalizării perioadei de supervizare. Conform hotărîrii comitetului director (24 martie 2007), art. 2, lit.c), eu ar trebui să depun la dosar şi dovada exercitării profesiei prin una din formele de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, pe toată perioada stadiului de supervizare profesională (independent sau în regim salarial). Asta înseamnă că perioada minimă de un an de supervizare se prelungeşte, pentru că eu n-am exercitat nimic în primele luni de contract.

Ce a fost întîi: oul sau găina ? devine: angajarea sau atestarea?; cabinetul sau supervizarea?
Mărturisesc că sînt în ceaţă...
În plus, am tot mai mult impresia că facultatea de psihologie nu mai formează psihologi; pentru că psihologi pot fi şi absolvenţii unei instituţii de învăţămînt superior cu diplomă de licenţă asimilată (art.2, alin.2 din legea 213);medicină generală, asistenţă socială, filosofie, pedagogie, teologie- drept, (în funcţie de comisie), e drept, cu specificarea că trebuie să îşi completeze formarea; cu ce? cu tot felul de cursuri acreditate tot de copsi !
La ce bun atunci art.6 din normele de aplicare a legii 213: În exercitarea profesiei ... psihologul este independent profesional şi nu poate fi supus nici unei îngrădiri sau presiuni de orice tip, fiind protejat prin lege împotriva acestora.
Eu am simţit şi îngrădirea, şi presiunea, şi că nu mă protejează nimeni de lipsurile/neajunsurile legii 213 şi ale altor acte normative care reglementează exercitarea profesiei de psiholog în România; sau poate am eu o probleme de adaptare...

Ne grăbim... dar încotro?

2009-08-19T09:21:00.003+03:00

Vorbeam ieri despre Micul Prinţ...
Pe planeta Pământ, întîlnirea cu neguţătorul de "hapuri perfecţionate, care potolesc setea" şi care "aduc o mare economie de timp...economiseşti 53 de minute" , această întîlnire l-a făcut pe copil să spună: "Eu, dacă aş avea de irosit 50 de minute, aş porni în linişte spre o fîntînă...", o fîntînă "cu apă dulce, ca o sărbătoare, născută din drumul străbătut sub stele, din cîntecul scripetelui, din truda braţelor...precum un dar pentru suflet"...
Apoi discuţia cu acarul... care l-a făcut să spună: "Oamenii se plimbă cu trenurile lor rapide, dar nu mai ştiu nici ei ce caută. Aşa se frămîntă şi se sucesc de colo-colo...
Nu merită atîta osteneală..."
Dacă facem totul atît de rapid, comunicăm, călătorim, ne potolim foamea şi setea, ne iubim şi ne urîm... totul pe repede-înainte de ce nu ne mai ajunge timpul?
Mai ştim ce căutăm?
Mai ştim de ce nu avem timp pentru a ne găsi fîntîna-dar pentru suflet?

Cărţile copilăriei ...(şi nu numai ! )

2009-08-18T10:45:00.002+03:00

Am recitit de curînd "Micul prinţ", al lui Antoine de Saint-Exupery...
O carte "închinată unui om mare", după cum însuşi autorul mărturiseşte...apoi motivează:

pentru că acel om mare îi este cel mai bun prieten
pentru că acel om mare "poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii"
pentru că acel om mare "are nevoie de multă mîngîiere"
pentru că "şi acest om mare a fost cîndva copil"...

Minunată carte, minunate motive pentru care să o scrii şi să o dedici cuiva. Pentru că m-a făcut să mă întreb:

cîţi dintre noi mai pot spune că au, printre prieteni, un cel mai bun prieten? Mai avem timp pentru prieteni?
cîţi oameni mari mai pot să priceapă nu totul, ci măcar cărţile pentru copii ?
cîtă mîngîiere mai oferim celor care au nevoie ?
şi cîţi dintre noi îşi mai aduc aminte de copilul care au fost, de copilul din ei ?

"Diviziunea muncii"

2009-08-16T11:25:00.004+03:00

Duminica, de dimineaţă, mă duc la cimitir, să aprind o lumânare pentru bunicii mei şi pentru alţi oameni dragi care au trecut dincolo. Cimitirul este în curtea bisericii, aşa că de vreo două luni tot văd aceeaşi scenă:
-în spatele bisericii, bărbaţii discută politică, pun ţara la cale;
-în faţa bisericii, femeile discută despre starea agriculturii, cum e grădina, dacă au treierat grâul, dacă s-a copt ovăzul, dacă porumbul a făcut bob...;
-rămân câţiva (de ambe sexe, dar mai mult copii şi tineri) care aprind lumânări prin cimitir;
-şi cei foarte evlavioşi, care participă la slujba religioasă...
Am o întrebare: cum ar fi dacă cei din primele două categorii ar schimba rolurile ?

Strategii de criză

2009-08-03T19:01:00.002+03:00

"Precizare . Deoarece si in Romania anului 2009 ( o tara intrata in Uniunea Europeana ) in domeniul psihologic exista CENZURA in stilul anilor `50 printr-o dispozitie a Colegiului Psihologilor din Romania (http://www.copsi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=61&Itemid=58) si pe cale de consecinta, santaj ( psihologii cu drept de libera practica si care incalca aceasta dispozitie si isi exprima opiniile critice, isi pot pierde locul de munca ) s-a ajuns in situatia absurda in care acestia isi pot exprima opiniile reale numai in cadru restrans sau pe forum-uri sub pseudonime. Cu atat mai mult studentii care , prin definitie, sunt dependenti de autoritatea profesionala din universitati se afla in situatii de imposibilitate in privinta exprimarii libere a opiniilor. In aceste conditii, prioritara nu este asumarea riscului individual ( care poate atrage consecinte ), este cu mult mai important ca starea reala de lucruri din acest domeniu sa fie cunoscuta ( modalitatile de exprimare sunt secundare ) la nivel global pentru realizarea feed-back-ului. O solutie ar fi ca orice relatare individuala a unor fapte si stari de lucruri din mediul universitar sa fie de tip impersonal , respectiv , cu exceptia numelui facultatii si sau/zonei, sa nu contina nici un alt element de identificare . In aceste conditii, orice relatare poate fi facuta direct pe acest forum sau , dupa caz, pentru probleme de importanta deosebita direct pe email-ul acestui blog ( sdsimion@gmail.com ) sau pe email-urile prezentate anterior : (grup bucuresti: popescuovidiu@yahoo.com; grup iasi: eminescumihai10@yahoo.com ; grup cluj: avramiancu23@yahoo.com ) .”( http://sergiusimion.blogspot.com/2009/05/tradarea-psihologiei.html )
Publicat de Sergiu Simion la 07:12
Etichete: Confiscarea unui domeniu si a unei profesii "

Precizarea mea:
Am preluat această postare pentru că mi se pare o idee şi, în acelaşi timp, o soluţie foarte bună, în condiţiile date.

Casa Yachi- ţeapă la Vama Veche

2009-08-02T13:12:00.003+03:00

Iunie 2009 - îmi spun că anul acesta vreau să merg la Folk You; caut pe net cazare; aleg Casa Yachi pentru că îmi place modul în care se promovează (preţuri fixate/afişate pentru toată vara, fotografii...); fac rezervare on-line; îmi telefonează; confirm; trimit un avans, dau telefon, spun că am depus banii; totul e cum nu se poate mai bine !
Iulie 2009

duminică seara- primesc un telefon prin care sunt întrebată dacă am depus avansul şi când; caut chitanţa de la bancă, transmit datele; reconfirm opţiunea pentru cazare...
marţi- primesc un nou telefon prin care mi se spune că s-a rezolvat-nu se poate: scuze, explicaţii, o ţeavă spartă, camera e de nelocuit, dar mi-a făcut o lată rezervare, la un prieten, aceleaşi condiţii şi ceva în plus: aer condiţionat plus 20 roni pe noapte peste preţul discutat iniţial; accept, era deja târziu ca să mai caut altceva; telefonez la noul loc de cazare, confirm...
miercuri- primesc un alt telefon, de la noul loc de cazare; reconfirm...
joi- ajung şi iau în primire camera; sinistră, ca într-un spital de campanie; fără prosoape la baie, fără hârtie igienică măcar; 120 ron pe noapte; spun că nu accept, sun la Yachi; patronul e nervos, i se pare că îl deranjez prea mult şi că, oricum nu e problema lui (banii trimişi în avans erau încă la el); îmi spune că cer prea mult pentru Vama Veche; îi spun că cer doar o cameră decentă raportată la preţul cerut...

Pot să îmi imaginez ce s-a întâmplat: în iunie, potenţialii clienţi erau mană cerească, aşa că aparent, totul era bine. În iulie, în zilele de Folk You, preţurile au crescut brusc şi domnului Alex Chiriac, proprietar, nu i-a mai convenit să ne cazeze pe bani deveniţi puţini; aşa că... ne-a găsit alt loc, la alt preţ, mai actual, în condiţii mult sub standarde civilizate...

Nu vreau să influenţez pe nimeni dar, cazare la Yachi, în Vama Veche... nu cred că e cazul !!!

De văzut, de vizitat

2009-07-26T10:43:00.002+03:00

A trecut o săptămînă și încă nu-mi găsesc cuvintele cu care să descriu ceea ce am simțit, ceea ce m-a făcut să-mi doresc să vă împărtășesc și vouă trăirile mele...
Pe 20 iulie, de ziua Sf. Ilie, eram în trecere spre Brașov, venind dinspre Pitești. O inspirație de moment a celui care conducea mașina în care ne aflam, a făcut să ne abatem puțin de la traseul antestabilit și să facem o scurtă oprire la mănăstirea din Valea Mănăstirii, Argeș (la vreo 32 km de Cîmpulung Muscel). O zonă săracă material (dacă e să judeci după casele oamenilor), dar extrem de frumoasă de liniștită și de bogată (dacă te raportezi la oamenii pe care/i întîlnești acolo).

Am ajuns pe la prînz, slujba religioasă era pe sfîrșite, preotul rostea binecuvîntările. Apoi toată lumea a fost invitată la masă: vizitatori, ca noi, copiii localnicilor, oamenii bisericii. Am acceptat invitația doar pentru că ne-a fost jenă să refuzăm; ca să le facem o plăcere celor de acolo...ulterior ne-am dat seama că plăcerea urma să fie nebănuită pentru noi, cei de la masă...

Mîncăruri simple, dar pregătite și servite cu multă dragoste: supă cu găluști, varză cu pește prăjit și că mămăliguță, gogoși calde și aromate, apă de izvor... rugăciune, mulțumire, închinare...hrană pentru trup, dar mai ales pentru suflet... (Acum cred că înțeleg și cum a potolit Iisus foamea a mii de oameni cu doi pești și trei pîini.) Nu sunt o persoană religioasă, dar acolo divinul se respiră odată cu aerul !

Am plecat de acolo cu o pace adîncă în suflet și în minte; mă simțeam ca și cum toate problemele mele s-ar fi rezolvat, ca și cum nimic rău nu mi s-ar mai fi putut întîmpla. Încă stăruie în toată ființa mea acea stare pe care nu știu cum s-o numesc, pe care nu știu cum s-o descriu...

Dacă aveți ocazia să treceți pe acolo, dacă deja ați fost sau dacă vă creați această ocazie, poate mă ajutați să găsesc cuvintele potrivite !

P.S. Tot în zonă. Mănăstirea Nămăiești, cu biserica veche săpată în stîncă. Din păcate, contemporanii noștri s-au gîndit să o "completeze" cu tindă și cu turlă și i-au stricat farmecul sălbatic (e doar o părere personală, prefer ca lucrurile vechi și frumoase să nu fie afectate de modernitate !).

Ecouri la "C-o fi, c-o păţi, copsi"

2009-07-22T13:25:00.003+03:00

Mulţumesc tuturor celor care şi-au exprimat opinia cu privire la postarea despre interviul de atestare la Copsi. Cu atât mai onorantă este intervenţia reputatului psiholog Sergiu Simion.
http://sergiusimion.blogspot.com/
http://www.psihologiaonline.ro/forum/index.php?option=com_fireboard&ltemid=26&func=view&catid=37&id=430#430

C-o fi, c-o păţi, copsi - ţeapă la nivel înalt

2009-07-14T21:51:00.006+03:00

Aş minţi să spun că nu mă aşteptam la aşa ceva... dar trebuie să spun că nu mă aşteptam la ceva de acestă amploare!
Este vorba despre participarea mea la un interviu de atestare, la colegiul psihologilor, la comisia de psihologie educaţională (precizarea comisiei e necesară pentru că nu se întâmplă la toate comisiile ce i ş-a întâmplat mie azi). Este vorba despre nerespectarea legii, de fapt a normelor de atestare, elaborate- culmea mirării !- tot de către ei.
Va trebui să mă adun, pentru a deveni coerentă... Deci:
1. Art. 10 lit. c) din normele de atestare elaborate de comisia sus-numită (în conformitate cu normele de aplicare a legii 213/2004) spune că poţi dobîndi dreptul de liberă practică în regim autonom, în baza experienţei profesionale dovedite, dacă:

desfăşori activitate de predare în învăţămîntul preuniversitar,
grad didactic II,
minim zece ani vechime
şi dacă desfăşori activităţi specifice domeniului: evaluare şi diagnoză, consiliere şcolară şi vocaţională

2. Normele de aplicare a legii 213/2004 , art 13, lit. b) spun că experienţa profesională trebuie dovedită printr-un extras din fişa postului.

Auzind una-alta despre colegiu (bîrfe, şmenuri, şuşanele...) şi categorisind precizările din norme drept ambigue, mi-am zis că este cazul să clarific unele aspecte. L-am contactat întîi pe consilierul juridic al colegiului, care nu mi-a răspuns la întrebare; apoi am apelat la conducerea filialei judeţene, unde mi s-a spus că am interpretat corect normele; drept urmare am depus dosarul pentru "autonom". E nevoie să precizez şi că în art. 10, lit. a) din normele de aplicare a legii 213/ 2004 se precizează că primul pas este depunerea dosarului la comitetul filialei pentru verificarea conţinutului şi pentru conformitate.

14 iulie 2009, ora 14, ziua interviului

Etajul 5 al unui hotel-şcoală de aplicaţie pentru Colegiul Economic Viilor = sediul Colegiului Psihologilor din România; un coridor nu prea lung, dar strîmt; vreo 10 scaune şi vreo 60 de persoane; membrii comisiei la masă (pînă pe la 14:30, deşi ora anunţată era 14!); căldură mare, moncher! ; cîteva cucoane (care cunoşteau mersul lucrurilor) lipite de uşa sălii în care urma să se desfăşoare interviul au declarat că se intră în ordinea în care s-au aşezat ele acolo, deşi erau persoane care veniseră de aiurea, din nordul vestul şi din estul ţării, încă de la ora 10; doar că stătuseră afară, înăuntru neputîndu-se respira.

Îmi vine rîndul să intru, printre ultimii, pentru că nu fac faţă înghesuielii şi mirosului de transpiraţie. Deja ieşiseră cîteva persoane, aflate în aceeaşi şituaţie cu mine, care primiseră doar supervizare, NU autonom.

Mi se cere să mă prezint, deşi nu cunoşteam pe niciunul din membrii comisiei şi nici nu purtau ecusoane sau ceva, care să mă ajute să-mi dau seama cu cine stau de vorbă. Mă prezint şi una din membrele comisiei (probabil cea care îmi studiase dosarul) deschide un carneţel şi spune: supervizare.

-Nu, zic eu, autonom. Conform normelor de atestare...

-Comisia decide (ulterior aveam să aflu că e refrenul zilei).

-Decide, dar conform legii..., zic eu, insistînd să... nimic....

Se deschid cărţi, se citesc articole din norme, se interpretează....

-Doar dacă sînteţi licenţiată în psihologie, mi se spune de către o altă membră.

-Sînt, că de-aia am ajuns aici...

-Doar dacă predaţi psihologie...

-În norme nu se precizează; se spune doar activitate de predare în învăţămîntul preuniversitar!

-Nu se precizează, dar se subînţelege...

-Particula "lege" din acest cuvînt nu se substituie legii.

-Comisia decide cum interpretează.

Am înţeles despre ce e vorba: discuţia se poartă de pe poziţia noi (comisia) sîntem OK, tu eşti ne-OK şi este o "tranzacţie încrucişată" (Adultul meu se adresa Adultului lor, iar ei stăteau de vorbă cu Copilul meu din starea lor de Părinte- curată Analiză Tranzacţională ). Deci, nu e cazul să lungim discuţia, nu mai am răbdare, hotărîrea era luată de mult, de cînd se citise dosarul, aşa că cer permisiunea să plec.

-Nu plecaţi de aici pînă nu vă convingem că avem dreptate.

-M-aţi convins, zic ca să scap; şi adaug: aveţi dreptate din punctul dvs. de vedere.

-Sîntem toţi psihologi aici, ne putem da seama că nu v-am convins. (Sfînt profesionalism! cum şi-au dat seama că nu sunt de acord cu interpretarea lor! )

Mă simţeam sechestrată, parcă eram în povestea cu cei care au furat maşina lui Gigi Becali; doar că eu eram şi cea furată, şi cea sechestrată!

-Atunci, filiala judeţeană de ce mi-a dat "conform" pentru dosar?

-Filiala judeţeană are doar rol administrativ.

-Nu-i văd rostul, dacă legea se interpretează acolo altfel decît aici.... Dar să revenim la dosarul meu...

Citim încă o dată şi ajungem la ultimul criteriu "dovada..."

-Fişa postului, zic eu, conform legii.

-Nu e suficient...

-De ce? Nu aşa se precizează în norme?

-Comisia decide!

Nu mai am răbdare, chiar vreau să plec; discuţia nu-şi mai are rostul; dar răspunsul este, din nou, cel de mai sus.

Revin la fişa postului şi le explic că, meseria de învăţător presupune, la fiecare început de clasă I evaluare şi diagnoză, apoi, la fiecare sfîrşit de clasă a IV-a, completez fişa de caracterizare psiho-pedagogică şi dau recomandare pentru viitorul traseu şcolar făcînd astfel consiliere vocaţională, şi- pe tot parcursul şcolarităţii, consiliere şcolară.

-Nu consilere de-aia! mi se spune.

-Dar de care? întreb, însă nu primesc răspuns...

-Tot ce spuneţi faceţi pentru că reprezintă obligaţii de serviciu.

-Şi asta nu înseamnă fişa postului? Iarăşi niciun răspuns...

Adaug că ştiu la ce se aşteaptă când se referă la dovadă; chiar eu cunosc persoane care şi-au luat adeverinţe de la diverse firme şi fundaţii, cum că au prestat activitate de psiholog; dar, după părerea mea una este s-o faci pe bune, alta este să prezinţi adeverinţă. Mi se spune că e treaba comisiei să decidă ce dovezi sunt bune şi care nu. Atunci de ce s-or mai fi referit în normele de atestare la fişa postului?

Interviul s-a încheiat cu refrenul comisia decide şi cu întrebarea: acceptaţi supervizare? Nu aş fi acceptat, dar propoziţia de pe site-ul copsi: nu se admit contestaţii şi cele aproximativ 50% din salariu pe care le-am cheltuit cu întocmirea dosarului, cu taxe şi cu drumuri m-au făcut să accept. Regret că am acceptat şi, cel mai mult regret faptul că nu ştiu ce să fac; legal vorbind nu cred că am soluţii...

Tradus în limba marţiană (cei care au citit Eric Berne sau care ştiu despre analiza tranzacţională înţeleg la ce mă refer), modul (comisiei de psihologie educaţională ) de a interpreta legile sună astfel: Scopul nostru este să facem bani şi, dacă nu ai înţeles asta, cu atît mai rău pentru tine. Deci nu poţi să primeşti autonom, pentru că nu ne atingem noi scopul. Supervizare este cu totul altceva! Îţi iei supervizor, care e tot de-al nostru şi care tot bani vrea să facă; te duci la formare continuă, organizată de noi şi-ai noştri, atestată de noi, cu taxe care tot la noi vin; apoi, alt dosar, altă taxă pentru un alt interviu... şi, de n-o fi să fie, nu se admit contestaţii. Pîinea şi cuţitul sunt la noi, deci nu-ţi face planuri de viitor, nici de dezvoltare a carierei, dacă în aceste planuri nu incluzi banii tăi care trebuie să ajungă la noi !!!

Acum abia cred că înţeleg de ce se dau avize psihologice pe bandă rulantă, oricui cere, uneori printr-o terţă persoană, doar în schimbul achitării taxei ! Mă gîndeam cît trebuie să fii de inconştient sau de incompetent să faci aşa ceva... De fapt e vorba de "modelul parental" (dacă aşa ne-au învăţat cei "de sus" !) şi de a aduna banii necesari pentru un nou interviu, pentru o schimbare de treaptă, pentru....

Îmi place (3)

2009-07-06T12:56:00.003+03:00

Îmi place să cumpăr seminţe de legume şi să descopăr ce iese în comparaţie cu ceea ce am cumpărat.
Campioanele surprizelor sunt pachetele cu fasole şi dovlecei (cel puţin, din experienţa mea de până acum).
Pe pachetul cu fasole cherokee (sper să scriu denumirile corect!) scria că este o fasole cu tulpină înaltă, viguroasă, cu păstăi de dimensiuni mari...Ce a ieşit? O fasole cu tulpina joasă, cu păstăi subţiri (fasole oloagă, cum i se spune); în schimb, fasolea care, conform înscrisurilor de pe pachet era oloagă, a crescut ca cea din Jack şi vrejul de fasole.
Vreo doi ani la rând am cumpărat seminţe de dovlecel, din care- invariabil- ieşeau dovleci turceşti. Anul acesta am decis să cumpăr seminţe de zucchini şi, în sfârşit, am dovlecei: din cei obişnuiţi... ce, voiaţi să fie chiar ce scria pe pachet?
Îmi place să cumpăr seminţe de legume; totul e ca un joc al surprizelor, ca în viaţă- de multe ori: cât de diferite pot fi aşteptările de împliniri?

"Fir-ar a dracului de ţară!"

2009-07-02T19:36:00.002+03:00

Sunt vorbele pe care le-am auzit spuse de un bătrîn, în urmă cu vreo trei zile, într-un mijloc de transport în comun.
Mărturisesc că m-au şocat: poate din cauza reminiscenţelor de educaţie patriotică pe care am primit-o în şcoală (pe vremea comuniştilor, e drept, dar totuşi educaţie patriotică!) sau poate din cauza bunicilor şi a străbunicilor mei, care au luptat pe front pentru ţara asta...
Apoi, bătrînul s-a şi explicat: venea de la spital; trebuia să facă o tomografie... nu a avut bani de şpagă; de taxă nici atît; prin urmare, aparatul din spital nu funcţionează! doar la o clinică particulară din oraş... (cunosc procedura, am trecut cu ambii părinţi prin poveşti de genul ăsta...). Şi a continuat: "nu avem doctori, nu avem profesori, nu avem bani pentru pensii, nu mai avem nimic! Fir-ar a dracului de ţară!"
Au trecut trei zile în care nu m-am mai gîndit la chestiunea respectivă, dar m-am tot uitat la părinţii mei (pensionari onorabili, unul din sistemul de sănătate, celălalt din învăţămînt...am zis onorabili? mai bine ziceam săraci!) cum se uită la TV şi află despre primele de vacanţă de la ministerul de finanţe (13 milioane de euro), despre fîntînile primarului din sectorul 3 (4 milioane de euro), despre scena doamnei Ridzi (10 scînduri- 75 000 de euro), despre salariile directorilor din ministerul agriculturii (majorări de 30-50%)... află şi îşi fac inimă rea gîndindu-se că li s-a spus că e criză şi că pensiile lor s-au plătit cu preţul îndatorării ţării...M-am uitat la ei cum suferă şi mi-a venit să zic: "Fir-ar....!"

Sau poate nu va muri niciodată?!?

2009-06-28T19:52:00.002+03:00

Toate posturile de ştiri vorbesc despre moartea lui Michael Jackson. Nu am fost mare fan, dar nu aveam cum să nu îi apreciez talentul şi carisma. Mi-a fost milă de el în timpul vieţii, i-am urît pe "vulturii" care l-au atacat, dar şi pe cei din jurul lui, care l-au exploatat fără să-i dăruiască măcar un strop de iubire sinceră. Mi-e milă şi acum, cînd aceeaşi "vulturi", plus unii noi (se editează/reeditează discuri peste noapte!) se hrănesc cu ce a mai rămas...
A murit... sau poate nu va muri niciodată!
Pentru toţi cei care l-au apreciat şi iubit pe Michael...

Vacanţaaa !!!!!

2009-06-26T09:32:00.003+03:00

Îmi place să fiu în vacanţă!
Pentru că îmi pot face propriul program, fără să dau explicaţii de ce aşa şi nu altfel...
Pentru că îmi permit să uit în ce zi sînt, în ce dată, cît e ceasul...
Pentru că îmi acord privilegiul de a nu mai face şi a nu mă mai gîndi la ceea ce "trebuie", ci la ceea ce îmi doresc...

Parfumul florilor de tei

2009-06-21T11:29:00.003+03:00

În fiecare iunie, parfumul florilor de tei îmi aminteşte de copilărie şi mă face să reflectez la paralela cu zilele noastre.
Cum înflorea teiul, ne găseam pretextul să ne strîngem cîţiva copii şi să plecăm în pădure (acelaşi pretext îl găseam şi cînd înfloreau mărăcinii/gherghinarii, şi cînd înflorea salcîmul, şi cînd...eh! dar cîte pretexte nu găsesc copiii, atunci cînd au nevoie de ele!). Ne suiam în tei, deşi eram preveniţi că teiul se rupe uşor,că e periculos ceea ce facem... Sport extrem, adrenalină... s-ar numi în limbajul actual...
Mai tîrziu, parfumul florilor de tei a adăugat un plus de savoare unui prînz petrecut cu o persoană dragă inimii mele la o terasă din centrul oraşului Piteşti...
Şi, de fiecare dată, parfumul florilor de tei îmi aduce în memoria afectivă pe d-na Zamfirescu (profa de mate, cum ar zice elevii de azi), care are un tei la poartă şi care făcea prăjituri mirosinde a miere şi a flori de tei...
Parfumul florilor de tei îmi reînvie amintiri dragi şi mă face să simt adierea blîndă a fericirii, suavă- dar persistentă- ca şi parfumul florilor de tei!

Băsescu are dreptate!

2009-06-19T18:43:00.003+03:00

Da, probabil îmi voi atrage multe reproşuri cu ceea ce voi spune.Dar îmi asum acest risc!
"Şcoala scoate tîmpiţi" a zis preşedintele ţării şi a supărat multă lume. Voi mai supăra şi eu pe alţii. Da,şcoala scoate tîmpiţi şi, mai grav, unii dintre ei, -tîmpiţii-tîmpiţilor- , se întorc/rămîn în şcoală ca să creeze noi şi noi "tîmpiţi".
Mai întîi voi preciza că îi iubesc şi îi respect pe unii dintre dascălii mei, datorită cărora sînt cum şi ceea ce sînt acum. Apoi voi spune că, de-a lungul timpului,am cunoscut mulţi dascăli minunaţi.
Calificativul "tîmpiţii-tîmpiţilor" ar putea fi contestat de unii; ar vrea să spună vorbe ca: "dăruire", "pasiune", "vocaţie","sacrificiu"... Da, s-ar putea spune şi aşa.
Dar, meseria de profesor a devenit una contra naturii. Căci altfel cum poţi numi exercitarea unei profesii care nu îţi mai asigură veniturile necesare unui trai decent, care nu-ţi mai conferă demnitate, în care nu mai găseşti satisfacţia muncii...?
Şi sînt mulţi care o mai exercită, mulţi o fac foarte bine, cu dragoste şi cu pasiune, chiar dacă îşi neagă instinctul de conservare, care le spune cu totul altceva.
Şi vor ieşi şi alţi "tîmpiţi" din şcoală, care vor duce mai departe această nobilă profesie, cea de dascăl!
Şi vor fi şi alţi politicieni care să le spună, care să le demonstreze prin atitudinea faţă de ei că sînt nişte "tîmpiţi", care scot de pe băncile şcolii alţi "tîmpiţi"!
A fi sau a nu fi "tîmpit"??? Iată întrebarea momentului!!!

Lecţia zilei

2009-06-15T21:14:00.001+03:00

Urcă-te în trenul care opreşte în gara vieţii tale, atunci cînd opreşte; nu se ştie dacă acest tren va mai opri vreodată în respectiva gară!

Amintiri din copilărie (2)

2009-06-08T14:56:00.002+03:00

De curînd, cineva care-și zice AdiTurbo a lansat un apel către cei care mai au surprize de la Turbo, Tipi-tip și alte astfel de produse care ne-au colorat copilăria; dorește să cumpere sau să facă schimb de dubluri. Întîi am zîmbit, apoi mi-am amintit cu cîtă pasiune le colecționam, așa că... i-am promis că le voi căuta. Din păcate, n-am găsit surprizele, dar această căutare mi-a dat ocazia să revăd colecțiile copilăriei mele: șervețele, cărți poștale ilustrate, felicitări...
Mulțumesc, Adi, pentru că mi-ai amintit de copilărie!
P.S. Dacă cineva mai are astfel de surprize, îl invit să le ofere spre schimb sau vînzare lui AdiTurbo pe LumeaeMică.

Îmi place (2)

2009-06-07T12:30:00.003+03:00

Îmi place sărbătoarea Rusaliilor! Cu toate obiceiurile moştenite (oarecum modificate de oameni şi de vremuri), cu toate ritualurile ei.
Îmi place să particip la alegerea şi cumpărarea vaselor care vor fi împărţite (oale şi străchini de lut în copilăria mea, căni şi farfurii de faianţă sau plastic acum!). Îmi place să particip la pregătirea (şi mai ales la consumarea!)colivei şi a colarezului (oare mai ştiu mulţi ce este?), să împart şi să primesc împărţituri. E un mod de a-ţi aminti de tine şi de cei din jurul tău: de cei morţi în Sâmbăta Moşilor, de cei vii în Duminica Rusaliilor.
Îmi place să merg la biserică duminica dimineaţa pe "covorul" de frunze de nuc şi de tei, îmi place obiceiul cu udatul mormintelor cu vin şi apă, apoi acoperitul lor cu aceleaşi frunze de nuc şi de tei. Vasele care se dau de pomană pentru cei care nu mai sânt se trec peste mormântul acestora, ca o punte peste fiinţă şi nefiinţă. Vasele pe care şi le dau cei vii (legându-se ca veri, verişoare, surate "pînă la moarte") sînt şi ele o punte: peste timp şi spaţiu (chiar dacă drumurile vieţii ni s-au despărţit şi nu ne mai putem întîlni ca să reînnoim legămîntul, duminica Rusaliilor este prilej să îmi amintesc de cei de care m-am legat în copilărie prin acest ritual!)
Îmi place sărbătoarea Rusaliilor şi cred că le-a mai plăcut şi altora, de au declarat-o sărbătoare naţională şi au recunoscut-o ca atare printr-o zi nelucrătoare.
Îmi place sărbătoarea Rusaliilor!!!

Psihomil 6

2009-06-04T19:45:00.004+03:00

Tocmai am venit acasă de la simpozionul de psihologie militară Psihomil 6. Ediție aniversară. Eu-pentruprima oară la o astfel de manifestare (nu mă refer la simpozion ca manifestare, ci la mediul de manifestare).
Calitate, cu mici minusuri, ca în tot ce este omenesc.
Dar m-am simțit minunat și... mulțumesc organizatorilor! (sună prea festivist? mulțumirile sunt din inimă, iar asta nu are nici o legătură cu festivismul!)
Ruxandra Rășcanu- prof.univ. dr. Mi-a plăcut mult: profesionistă, deschisă, excepțională!

Amintiri din copilărie

2009-06-03T09:09:00.002+03:00

De vreo patru săptămîni mă simt ca Nică al lui Creangă. O pupăză şi-a făcut cuib în grădina mea. O pupăză atipică, aş putea spune, dacă mă gîndesc la faptul că şi-a făcut cuibul într-un brad, nu în tei.
În fiecare dimineaţă, începînd că ora 5:00, pupăza are program de cîntare: pu-pu-pup!
Cred că abia acum îl înţeleg mai bine pe Nică, deşi mie nu-mi zice nimeni "scoală că...". Şi tot acum îmi dau seama ce adînc sînt înrădăcinate în noi unele credinţe, deşi-aparent-nici nu credem că ele există. Mă trezesc devreme să "iau ceva în gură" (să mănînc ceva, pentru cine nu ştie expresia sau e tentat/ă să se gîndească la altceva!), ca să nu mă "spurce", aşa cum îmi spunea şi cum mă învăţa bunica mea (Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească!)în copilărie. Mă executam atunci ca să nu o supăr, deşi mi se părea o credinţă ridicolă; ridicolă mi se pare şi acum această credinţă, dar mă execut, ca şi cum aş împlini o misiune, o datorie de veacuri a neamului meu.
Şi, dacă mă gîndesc mai bine, acum înţeleg exact de ce demersurile terapeutice ale psihologilor durează atît de mult, de ce "travaliul de doliu" după astfel de credinţe este atît de dificil. Recunoaştem că ceva ne este nefolositor sau, mai rău, ne este nociv, dar ne e greu să ne desprindem de acel ceva! Sau, cum zice românul, "rău cu rău, dar mai rău e fără rău!".
Hai să facem să ne fie bine!

Festi-varză

2009-05-30T20:36:00.002+03:00

Voi începe prin a spune că am toată stima pentru echipa de cadre didactice de la Şcoala organizatoare: oameni pasionaţi de meseria pe care o fac, cu vocaţie şi talent.
Pentru că îi respect şi îi iubesc pe aceşti oameni, le voi găsi circumstanţe atenuante: ploaia care le-a stricat planurile şi programul, anvergura evenimentului...
Însă, tocmai de aceea le-aş spune să ceară ajutor profesionist pentru astfel de chestii.
Evenimentul de care vorbesc este "Festivalul cântecului şi dansului popular dâmboviţean", care şi-a cam pierdut caracterul dâmboviţean şi a căpătat caracter internaţional. Dar nu asta a fost problema; când permiţi unora să prezinte un program de 25 de minute, când simpla introducere în scenă durează pentru unii 5 minute(a fost niţeluş pe cumetrii, cum e totul în România), e greu să înţelegi de ce, odată anunţat, ansamblul unei şcoli este scos de pe scenă pentru a face altuia loc şi când, în sfârşit, ansamblul mai sus anunţat prinde scena, după doar 12 minute este scos de alţii sub pretextul că "a durat şi aşa prea mult". Copiii au aşteptat acestă intrare în scenă preţ de mai bine de 4 ore şi... le-a fost greu să înţeleagă de ce un adult s-a jucat cu munca lor şi a şters-o aşa de uşor de pe "programul" festivalului.
Trofeul şi diploma de participare nu cred că vor îndulci amăreala lăsată de acestă experienţă; poate nici această postare.
Postare pe care o dedic copiilor care au suferit azi la festival.
Postare pe care o dedic mai ales elevei Ionela Preda, a cărei voce minunată nu a putut fi auzită din cauză că preşedintele festivalului s-a comportat cum am descris mai sus. Vocea Ionelei rămâne minunată, chiar dacă astăzi a tăcut!

Campanie electorală

2009-05-30T11:02:00.003+03:00

Miercuri, 27 mai 2009, la şcoala unde a fost amplasat locul de joacă de care v-am povestit în "Politica non eco" a venit preşedintele Consiliului Judeţean, cu multă presă, ca să facă recepţia respectivului loc de joacă. Sau ca să facă altceva... poate campanie electorală?!??
Nu cred că e cazul să vă povestesc cum îşi frământa primarul mâinile de emoţie, mai bine vă zic de cei de la drumuri. Care drumuri? Celebrul drum (dintre multele din România cu exact aceleaşi probleme) care leagă oraşele Găieşti şi Târgovişte: plin de gropi, impracticabil.
Încă de dimineaţă, o echipă de muncitori cu ceva utilaje "repara" de zor şoseaua: puneau ceva material într-o groapă, un muncitor tasa materialul cu vârful piciorului, apoi se trăgea mai la umbră. Nu se ştia ora la care va sosi delegaţia oficială, dar, oricare ar fi fost acestă oră, echipa de drumari şi munca acesteia trebuia să fie filmate, corelate cu "eforturile depuse" de conducerea judeţului...
Cei care au trăit într-o anumită epocă, bănuiesc că pot să găsească uşor similitudinile. Cei mai tineri să citească, să se documenteze şi poate vor observa că democraţia din România a "revizuit", dar "nu a schimbat nimic"(bun e nenea Iancu Caragiale, parcă ne este contemporan!!!) .

Îmi place

2009-05-24T14:53:00.001+03:00

Din categoria "îmi place", pot aduce în atenţia tuturor pe domnul Cristian Tabără. Îmi place modul în care îşi înţelege misiunea în televiziune. Îmi plac emisiunile pe care le face: sînt educative şi de calitate. Pentru că telecomanda îmi permite să aleg, aleg emisiunile domnului Cristian Tabără: "Parte de carte" şi "Te vezi la ştirile ProTv".

Pensées-lutze: Furt de content

2009-05-24T12:20:00.000+03:00

Pensées-lutze: Furt de content

Campanie pentru noi și pentru viitor!

2009-05-20T22:32:00.000+03:00

"Au înnebunit salcâmii !..."

2009-05-17T10:54:00.002+03:00

Îmi place primăvara, iar titlul exprimă cel mai bine esența acestui anotimp.
Dacă încă nu i-ați văzut încă, vă recomand chiar astăzi să ieșiți la o plimbare. Lăsați-vă toate simțurile să fie mângâiate de nebunia salcâmilor: admirați frumusețea florilor, inspirați aroma lor, ascultați vântul care trece printre ciorchinii albi, mângâiați ramurile grele și delectați-vă papilele gustative că gogoși, clătite sau ceai din floare de salcâm...
Va fi o experiență plăcută, cea mai bună pentru o după-amiază de duminică însorită, de primăvară!

DA

2009-05-08T20:50:00.002+03:00

DA, am avut dreptate: a fost doar manipulare greva din învăţământ.
DA, mi se întâmplă tot mai des să am dreptate (atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională).
DA, înainte îmi doream cu ardoare să ajung în situaţia de a zice: "Ţi-am spus eu?" şi să primesc răspunsul: "Da, ai avut dreptate!"
DA, dar... acum nu mă mai bucur deloc că reuşesc mai mereu să am dreptate...Mă simt un fel de Cassandră...

N-au cu ce (sau cu cine)!

2009-05-06T19:59:00.003+03:00

Cadrele didactice şi-ar dori şi ele o viaţă mai bună. Dar n-au cu ce!
Şi-ar dori un statut social mai înalt, şi-ar dori salarii mai mari. Dar n-au...!
De aceea, s-au înscris în sindicat. De aceea plătesc lunar cotizaţie. De aceea îşi prezintă doleanţele, ameninţă cu boicotarea examenelor naţionale,se joacă de-a "uite grava, nu e greva"...
Cadrele didactice ar face şi reformă. Dar n-au cu ce şi, mai ales, n-au cu cine!!!
O fi timpul să-şi schimbe liderii sindicali cu unii coerenţi, decişi, parolişti, care nu-şi doresc altceva şi nu luptă pentru altceva decât pentru cei care, lunar, rup o sumă din salariile lor de mizerie, pentru a plăti cotizaţia de membru de sindicat???

"Trântitul-uşii-în-faţă"

2009-05-03T09:51:00.003+03:00

Este o tehnică de manipulare (vă sună cunoscut?).
Prin această tehnică,oamenii sunt determinaţi să accepte o anume concesie, prezentându-li-se -în prealabil- o cerere mult mai mare, de aceeaşi natură, care are toate şansele să fie refuzată. (dar acum, vă sună cunoscut?)
Abia după aceea se vine cu cererea avută în vedere de la bun început; aceasta are toate şansele să fie acceptată, deoarece, prin comparaţie cu solicitarea inacceptabilă de dinainte, pare foarte rezonabilă.(nici acum nu seamănă cu nimic cunoscut?)
Ei, bine... Salarizarea cadrelor didactice!!!
Există o lege votată în unanimitate, o lege constituţională, o lege promulgată de preşedintele ţării, o lege care prevede o creştere salarială majoră (nu că 50% din
10 000 000 ar fi rezolvat problema diferenţei dintre salariile cadrelor didactice şi cele ale altor categorii de bugetari, salarii care sar bine de 50 000 000). Se aplică legea? NU, că nu sunt bani!!!
Profesorii ameninţă cu grevă. Guvernul ameninţă cu concedieri în masă, cu tăieri de drepturi salariale şi de sporuri, cu ore suplimentare făcute ca "muncă patriotică". Profesorii refuză. Apoi se vine cu "bine, rămâne cum am stabilit: noi nu majorăm, iar voi ne sunteţi recunoscători că nu am recurs la măsuri drastice!"
Acum vi se pare că aţi mai văzut/auzit asta undeva? Ciudat, chiar în România zilelor noastre?

Politica non-eco (2)

2009-04-29T21:51:00.000+03:00

Rectificare: problema nu este cu persoanele care distrug (nu pe ele le urăsc), ci cu comportamentul lor.

Politica non-eco

2009-04-27T19:06:00.000+03:00

Iubesc natura! Iubesc frumuseţea naturii!
Pe cale de consecinţă, îi urăsc pe toţi cei care distrug acestă frumuseţe!
Nu-l înţeleg pe primarul localităţii în care trăiesc şi, mai grav, n-o înţeleg pe directoarea şcolii din localitate; în aceeaşi categorie intră şi preşedintele Consiliului judeţean (sau cum s-o numi!), Florin Popescu.
În cadrul, sau cu ocazia(?), sau din cauza(?) acţiunii numite "Cupa curăţeniei"(sau ceva de genul), desfăşurată sâmbătă, 25 aprilie, la propunerea prefecturii, persoanele sus-prezentate s-au gândit să facă o bucurie copiilor: un loc de joacă.
Ce? un topogan şi două leagăne
Pentru cine? pentru cei 221 de elevi ai şcolii şi, conform discursului primarului, pentru toţi copiii care au până la 25 de ani
Unde? pe spaţiul verde din faţa şcolii, sărăcit de câteva plute impunătoare, în urmă cu câţiva ani, tot de o acţiune a aceluiaşi primar, cu acordul aceluiaşi director. Nu în curtea şcolii, cum ar fi fost normal, unde era spaţiu mai larg şi unde copiii puteau fi uşor supravegheaţi. Nu!!!
De ce? pentru că topoganul poartă şi o placă pe care se odihnesc numele iniţiatorilor: Popescu Florin şi Voinescu Marin (preşedintele C.J., respectiv primarul).
Pentru ce mai vorbim de educaţie în spiritul protejării mediului???

O tipă super-tare

2009-04-26T10:29:00.000+03:00

Sandra G. mi se pare o tipă super-tare. Mi-a plăcut din prima, chestie de intuiţie. Apoi am început să aflu diverse chestii despre ea. În rezumat: e deşteaptă, creativă, vorbeşte şi scrie spectaculos, creează bună-dispoziţie în jurul ei..... o admir din multe puncte de vedere.
Nu pot spune că suntem prietene; ne-am cunoscut şi am stat de vorbă printr-un concurs fericit de împrejurări. A fost surprinsă să aflu că şi ea apreciază câte ceva la mine. Am fost onorată să aflu că a scris despre mine pe blogul ei.
Ca să mă laud puţin şi ca să o cunoaşteţi pa Sandra, vă recomand cu mare plăcere: http://pensees-lutze.blogspot.com/2007/10/cutia-pandorei.html

Responsabilitate

2009-04-08T20:38:00.000+03:00

Ziua de mâine mă îngrijorează puțin.
Am de gestionat o responsabilitate pe care nu am cerut-o, nu am dorit-o, dar căreia trebuie să-i fac față cu succes. De ce trebuie? Așa, din orgoliu profesional!
Îmi urez să am succes!

Sunt îndrăgostită!!!

2009-04-02T22:33:00.000+03:00

Sunt îndrăgostită. De multe persoane şi de multe lucruri din viaţa mea.
Dar, în seara asta, sunt îndrăgostită de Tudor Gheorghe. Nu din seara asta ci în seara asta. Vin de la un concert de-al Domniei-sale.
Cu fiecare concert, mă uimeşte cu inteligenţa sclipitoare, cu erudiţia, cu spontaneitatea şi, deasupra tuturor, cu calităţile artistice. E minunat în tot ceea ce face!!!
Şi totuşi... în seara asta l-am văzut obosit şi îmbătrânit... sau poate m-au speriat atâtea "plecări" ale marilor noştri artişti... Aş vrea să nu fie ultima seară în care sunt îndrăgostită de Tudor Gheorghe... Aş vrea să nu fie ultimul concert pe care îl susţine în Târgovişte!!!
Sunt îndrăgostită şi vrăjită într-un mod miraculos de arta Domnului Tudor Gheorghe!!!

Fidelitate

2009-03-24T19:02:00.000+02:00

Am găsit o chestie interesantă pe forumul APB. "Sunt femei care, în loc să-i facă să sufere pe cât mai mulți bărbați, așa cum e firesc (pe asta nu am înțeles-o; de ce o fi considerat un fapt firesc?),se concentrează asupra unuia până îl extermină. Acestea se numesc fidele!".
O fi așa.... n-o fi așa... ?

Feminitate

2009-03-23T18:34:00.001+02:00

E prima dată când înţeleg de ce e avantajos să fii femeie într-o lume "condusă" de bărbaţi.
Am participat de curând la un interviu pentru care nu eram deloc pregătită. O comisie formată numai din bărbaţi s-a lăsat "dusă" de mutriţa mea de Lolita, cu mărţişor în piept, şi ... a uitat pentru ce era constituită (ea, comisia). Aşa că am trecut cu brio, doar făcând conversaţie, pe un ton copilăresc şi într-o manieră clar puerilă.
P.S. Sinceritatea e de maximă importanţă când vrei să fii autentic!

M-am plictisit!

2009-03-04T18:30:00.000+02:00

M-am plictisit să mătrezesc în fiecare dimineată pentru a merge la un loc de muncă pe care nu mi-l mai doresc.
M-am plictisit să văd în fiecare zi feţe obosite, triste şi, mai ales, plictisite.
M-am plictisit să fim conduşi de incompetenţi.
M-am plictisit, aşa că nu voi plictisi pe nimeni!

Alexandra

2008-10-31T16:56:00.000+02:00

Alexandra este o tînără artistă. O artistă complexă. O artistă extraordinară.

Sînt onorată că a fost eleva mea și că am pledat în favoarea talentului ei, cînd era doar un copil.

În primăvară a avut prima expoziție personală.

Lucrările Alexandrei sînt pe coperta unor auxiliare didactice pe care le-am publicat în această vară la Editura Gimnasium. Lucrările Alexandrei sînt și aici. Sper să vă placă la fel de mult cum mi-au plăcut mie și cum le-au plăcut prietenilor mei. Sper să le apreciați la fel de mult cum le-au apreciat specialiștii care le-au văzut.

Și sper ca Alexandra să își urmeze visul, să iubească și să picteze cu aceeași dăruire, pentru că de talent nu duce lipsă.

Inspirație, Alexandra!

Alexandra

2008-10-30T17:20:00.000+02:00

Bucurie

2008-10-30T17:04:00.000+02:00

Femeile pe care le cunosc se plîng că nu mai au timp: să se ocupe de copiii lor, să stea la o şuetă cu prietenele, să citească, să se relaxeze, să se iubească pe ele însele, să.....

Mă tot străduiesc să le fac să înţeleagă că alegerea le aparţine pe deplin: fiecare dintre noi hotărăşte care îi sînt priorităţile şi cum îşi împarte timpul...

Pe fondul acestei lipse generale de timp, m-am bucurat să aud de la o prietenă de-a mea că este însărcinată (=a avut timp să facă dragoste, are timp să facă un copil, va avea timp să îl crească...).

Dani este un model de femeie puternică, hotărîtă, care ştie exact ce vrea şi face exact ce are nevoie să facă pentru a-şi atinge obiectivele. De aceea mă bucur enorm pentru bucuria ei şi îi doresc să se bucure de tot ce are şi de tot ce face!

Profesori

2008-10-28T15:53:00.000+02:00

Norocul meu că în perioada în care m-am format am avut parte de super-profesori! Profesori care m-au acceptat (eram golanul școlii!), m-au înțeles și-datorită acestei acceptări-am dat tot ce am avut mai bun în mine (lista e lungă, dar poate voi avea vreodată ocazia să povestesc despre fiecare în parte). Îi iubesc și îi respect și acum, când unii dintre ei s-au dus în lumea celor drepți (Dumnezeu să-i odihnească!).
Am devenit, la rîndul meu, un cadru didactic iubit și respectat de elevii mei.
Acum, în perioada mea de dezvoltare profesională, mă tot "urmăresc" profesori de o condiție mizerabilă: atît umană, cît și profesională... Cel mai rușinos pentru condiția lor de profesori este că sînt universitari (ceea ce înseamnă că nu pot să-și justifice mizeria nici măcar cu scuza salariilor proaste din învățămînt ). Și, dacă își permit să facă astfel de lucruri cu cadre didactice, mă întreb cum se comportă cu studenții lor.

Să mă organizez și să mă explic:

în 2006 am făcut un master la UVT. Profesori care nu veneau la cursuri; profesori care ne citeau/dictau din foi și care, dacă-i întrerupeai, nu mai știau unde au rămas; profesori care și-au pus "trepădușii" să strîngă bani (mici atenții, "că așa e frumos!") și care au evaluat conform listei cu cotizanți (nota 10 pentru aceștia și nota 8 pentru tupeiști ca mine, care așteptau să li se evalueze cunoștințele și competențele, nu lărgimea buzunarului!)...
acum m-am înscris la un program de perfecționare continuă, la DPPD al aceleiași universități
un curs din orarul zilei de azi: cu 30 de minute mai tîrziu decît ora începerii apare profesoara. Ne spune că e obosită și grăbită, așa că n-o să ne țină mult (cursul era de 3 ore!). Ne spune că nu e nevoie să ne predea cunoștințe noi pentru că toate sînt cuprinse într-o carte pe care ne-o va vinde și ne va preciza paginile pe care să le citim. Cartea costă 40 de lei. Se face lista, se strîng banii, aduce/vinde cărțile
realizează (sau nu?) că și-a început aiurea discursul și reia: nu își ține cursul pentru că se gîndește că noi sîntem cei obosiți și grăbiți... (deși noi i-am spus că, după cursul ei, mai avem încă unul!)
pleacă după 15 minute în care a făcut economie de 3 ore de curs și în care a încasat cît încasează un învățător (cu ceva grade și vechime!) după o lună de muncă

O fi totuna?

O fi corect?

O fi cineva (pe la ministerele de resort) care să discute despre majorarea salariilor cadrelor didactice în sume și nu în procente, în funcție de volumul și de dificultatea muncii depuse (cine are dubii să încerce să mențină conectați la activitate 25 de preșcolari de 3-4 ani, măcar 15 minute!) și, mai ales în funcție de calitatea muncii prestate?

De ce?

2008-10-27T22:14:00.000+02:00

De ce nu ne mulțumim niciodată cu ceea ce avem?
De ce alergăm de dimineața pînă seara, de ce ne căutăm noi ocupații deși ne plîngem de cât sîntem de obosiți?
Am hotărît să trăiesc altfel:

pentru mine
cu cei dragi
în armonie cu mine